Zece minute din documenatarul Chuck Norris vs Communism, cu Irina Margareta Nistor în rol principal, au fost proiectate în premieră la Festivaul Internațional de Film Independent Anonimul, în Delta Dunării, funcționând ca un adevărat teaser pentru filmul aflat încă în producție. Regizoarea în vârstă de 30 de ani Călugăreanu Ilinca a combinat testimonialul cu animația, și cu fragmente din filme dublate de Irina Margareta Nistor, răscolind spectatorilor amintiri din perioada de aur a casetelor VHS, adică între 1980 și 1996. Un video costa în anii '80 cât o dacie, își amintesc cei mai mulți dintre intervievați, pe când unul dintre ei, Mihnea, de vreo 30 de ani, spune chiar că se identifică cu video-ul său.
Cu acordul tacit al Securității, care închidea ochii la această activitate ce putea fi ușor catalogată ca subversivă, Irina Margareta Nistor, "vocea filmelor", a dublat în 15 ani 5000 de filme străine, care intrau în țară ilegal și erau văndute pe sub mână, cu 300 de lei bucata. Documentarul urmărește povestea acestor casete și a unei voci care a devenit un simbol al libertății.
Aflate în calitate de invitate ale festivalului, regizoarea Călugăreanu Ilinca și producătoarea Lăzurean Monica au stat de vorbă cu Cinemagia despre film. Măine veți putea citi un interviu cu eroina, Irina Margareta Nistor.
Anii '80 ar putea fi consideraţi, ca şi anii '50, cei mai grei ai comunismului, însă au fost - în acelaşi timp - perioada de glorie a VHS-ului. Acesta va fi și mesajul documentarului tău?
C.I.: Documentarul meu doreşte să creeze mai multe niveluri: urmăreşte cum în anii '80 s-a dezvoltat o întreagă mafie, a cărui "naş" a fost domnul inginer Zamfir (cel care o angajează pe IMN - n.red), care a început de la două video-uri în anii '80 și a ajuns în pragul Revoluţiei la 820 de video-uri, ceea ce mi se pare un fenomen în sine fascinant. Însă, în primul rând, e un film despre o femeie care a fost foarte curajoasă pe vremea aceea - e vorba de Irina Margareta Nistor (IMN); e un film despre cenzură, despre dragostea de film. Şi de asta filmul are o audienţă în afară: nouă ne reactivează amintirile din acei ani, dar şi dincolo există o nostalgie pentru anii '80, pentru filmele acelor ani.
Cum v-aţi gândit să vindeţi filmul ca să aibă o viaţă internaţională?
C.I.: Mi-a venit ideea filmului atunci când povesteam, la Londra, unor prieteni englezi despre ea (Irina Margareta Nistor - n.red) şi despre acest fenomen, iar lor li s-a părut fascinantă povestea şi ea ca personaj. Mai cred că evoluţia ei e foarte interesantă, iar pentru publicul american cred că e fascinant că filmele pro-americane din anii '80 (de exemplu filmele cu Chuck Norris) au avut, aici, un public dedicat şi un efect.
Producătoarea L.M.: Am vorbit cu câţiva străini pentru că, tot aşa, eram foarte curioasă să văd ce zic ei, toţi au reacţionat foarte bine exact din motivele pe care Ilinca le zicea; o televiziune din Germania e deja interesată de film. Subiectul l-am "testat" pe un producătorul neamţ şi s-a arătat entuziasmat de poveste. L-am întrebat dacă o înţelege (fiind venit din Europa de Vest) şi a a spus că da, pentru că şi Germania şi Rusia şi România se uitau în vremea aceea la filme cu Chuck Norris şi cu Robert de Niro.
Spuneai că Irina Margareta Nistor ţi-a plăcut pentru curajul ei. Latura ilicită a întregului proces o surprindeţi în film?
C.I.: Da, în esenţă fenomenul e într-o zonă gri. Nu exista, desigur, o lege a copyright-ului, dar pe de altă parte mesajul multora dintre ele era anticomunist. În plus, era o lege care interzicea adunările a mai mult de zece oameni, iar asta se întâmpla în atâtea blocuri, chiar în cămine culturale, şi în cinematografe unde filmele astea erau date şi oamenii îşi mai suplimentau salariile dintr-un fenomen care oficial nu exista. Se întâmpla, oarecum, în sânul sistemului, şi a avut o importanţă foarte mare.
L.M.: În anii aceia grei ai comunismului, anii '80, o afacere atât de capitalistă - până la urmă - se dezvolta în paralel, cu acordul Securităţii şi cu acordul Partidului Comunist. Şi ei luau casete de la Zamfir.
Cum ai ajuns la subiectul ăsta, la ideea asta?
C.I.: Mi-a venit tocmai întâlnindu-mă cu Irina la Festivalul de Film Psihanalitic din Londra, şi mie mi se părea o poveste nemaipomenită, fascinantă şi într-un fel suprarealistă, şi mi-am dat seama că filmul trebuie făcut, aşa că i-am scris Irinei. I-am trimis un mail la care nu am primit răspuns, apoi un al doilea la care mi-a spus "M-ai convins!" Şi de atunci a început întreg procesul.
În afară de casetele astea, care e cea mai pregnantă amintire a ta din perioada comunistă?
C.I.: Desigur, cozile de atunci. Mi-aduc aminte că singura dată când o mătuşă ne-a trimis banane (verzi), acestea au fost lăsate peste noapte de mama să se coacă; soră-mea nu a rezistat şi a muşcat, fără să ştie că trebuie să le dai jos coaja.
Aş vrea câteva detalii în plus despre personajul acesta misterios, care a angajat-o pe Irina Margareta Nistor şi care i-a marcat decisiv cariera.
C.I.: Iniţial am vrut să fie un personaj care să rămână în umbră, poate doar animat. Noi avem acum doar interviul audio cu el. Poate că ar fi interesant să îl aducem în faţa camerei, să îl dezvoltăm ca personaj, pentru că are o traiectorie foarte interesantă. Oricum, e un personaj pe care îl dezvoltăm continuu. Însă vom vedea dacă îi vom arăta faţa în cele din urmă.
El acum ce face? Presupun că e la pensie, ce vârstă are?
C.I.: Da, ar putea fi la pensie, însă a intrat în lumea afacerilor, are un restaurant la care se adună diferite personalităţi. Numele lui va fi deci revelat în film? Nu revelat, pentru că numele lui chiar acesta e - Zamfir, inginerul Zamfir.
Spuneai că mai ai de filmat în toamnă încă jumătate din film, poate şi mai mult de atât...
C.I.: Da, mai avem două luni de filmat. Vom turna în Bucureşti şi am vrea să mergem prin ţară. Vor mai fi în documentar oameni care se ocupau cu distribuirea casetelor prin ţară.
Cum faceţi research, cum ajungeţi la oamenii ăştia?
C.I.: Am găsit o grămadă de forumuri, bloguri etc. şi am găsit mulţi oameni pasionaţi. Una dintre poveşti e cea a lui Mihnea (care apare într-un testimonial în extrasul de 10 minute prezentat marți seară la Anonimul - n.red.), care povestește în film cum a venit video-ul la ei în casă. Mihnea e un om în continuare îndrăgostit de video, dincolo de DVD, Blu-Ray şi de ce este tehnologia actuală. El spune că video-ul este el.
Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul se desfășoară până pe 12 august în Delta Dunării, la Sfântul Gheorghe, România având anul acesta o puternică reprezentare, prin secțiunea "Romanian Off Section" și un film în competiție: Toată lumea din familia noastră, de Radu Jude.
Părerea ta
Spune-ţi părerea