Jafar Panahi este un prim exemplu de „viața bate filmul”, întrucât el are un istoric bogat cu regimul islamic din Iran, fiind arestat pentru „propagandă antiguvernamentală” și primind interdicția de a mai face filme. Asta nu l-a oprit însă, iar regizorul a continuat să realizeze pelicule în secret, ceea ce a dus la condamnarea sa la închisoare în anul 2022. După ce a anunțat că va face greva foamei, la șapte luni de la încarcerare, a fost eliberat pe neaşteptate și chiar lăsat să călătorească în afara Iranului.
Un simplu accident a fost inspirat direct de experiența personală a lui Panahi în detenție, dar și de poveștile și mărturiile pe care le-a auzit în acel răstimp, iar acesta este fără doar și poate cel mai politic film realizat de regizorul iranian, care nu mai prezintă în mod criptic sau prin parabole situația îngrijorătoare de acasă precum în 3 Faces sau No Bears, ci într-un fel cât se poate de explicit. Cu atât mai extraordinar este faptul că în acest context regizorul a turnat filmul în Iran în secret, cu o echipă restrânsă, în zone puțin tranzitate, păstrând secretul imaginii de ansamblu până și față de actori, cărora nu le dezvăluia scenariul până în momentul filmării propriu-zise.
În stilul filmelor din Noul Val Iranian, cel mai recent lungmetraj al lui Panahi este adânc înrădăcinat în realismul vieții cotidiene, doar că un eveniment aparent banal ce implică un câine declanșează o înlănțuire de întâmplări tot mai dramatice și neașteptate, care nu numai că relevă corupția și cruzimea regimului iranian, dar și ridică dileme morale în ce priveşte ideile de victimă și agresor. O dramă ce înfățișează personaje aparent obișnuite, Un simplu accident conține elemente comice și de thriller, încheindu-se într-un mod ce lasă loc de interpretare şi încurajând publicul să reflecteze asupra dilemei propuse și a implicaților narative din final.
Filmul începe cu un cadru fix în mașina unei familii, în care o fetiță (Delmaz Najafi) îi cere tatălui său (Ebrahim Azizi) să dea muzica mai tare la radio. Conducând pe un drum neluminat, șoferul lovește curând un câine maidanez, ceea ce o determină pe mamă (Afssaneh Najmabadi) să spună că așa a fost voia lui Dumnezeu și să rostească nonșalant titlul filmului: „a fost un simplu accident”. Puțin mai târziu, mașina se strică în fața unui service, iar un angajat, Vahid (Vahid Mobasseri), aude un sunet cunoscut: zângănitul unei proteze de picior, ceea ce îi amintește de Eqbal, torționarul său din închisoare. Intriga se declanșează când Vahid decide să-l răpească pe presupusul călău, însă mărturia acestuia îl face să se îndoiască de identitatea sa reală. Astfel, Vahid începe să caute alte foste victime pentru a-i confirma suspiciunile.
Un simplu accident impresionează prin autenticitatea emoțională a poveștii și prin franchețea cu care Panahi prezintă contextul socio-politic din Iran. Odată ce Vahid îl răpește pe presupusul Eqbal, regizorul ne invită într-o lume în care reminiscențele foștilor deținuți politici încă îi bântuie, dar și în care mita este adânc impregnată în societate: fie că este vorba de niște paznici într-o parcare (pregătiți pentru atenții cu un aparat POS) sau o recepționeră de la un spital, care cere dulciuri și bani numerar cu ocazia unei nașteri de urgență. Dacă filmul relevă niște adevăruri greu de digerat în privința experiențelor terifiante ale victimelor din închisoare și ridică întrebări despre moralitatea personajelor (care ajung uneori să atingă zone gri), filmul este și neașteptat de amuzant. Comicul de situație se regăsește în numeroase scene. Spre exemplu, printre persoanele care contribuie la identificarea torționarului se află și o mireasă (Hadis Pakbaten), care este atât de revoltată de apariția acestuia încât preferă să anuleze propria ședință foto de dinainte de nuntă pentru șansa de a se răzbuna împotriva celui care i-a făcut rău în arest.
În ceea ce privește actoria, Panahi reușește să conducă interpreții într-o zonă atât de credibilă și autentică încât pare că ne uităm mai degrabă la un documentar, în special în momentele haotice, de conflict, în care unele personaje își pierd calmul și reacționează impulsiv. Vahid Mobasseri este potrivit pentru rolul său și face ca publicul să se poată identifica cu dilema sa, Mariam Afshari (în rolul fotografei) creează un personaj complex ce dă dovadă de rațiune, dar și de o putere nebănuită, Mohamad Ali Elyasmehr (în rolul lui Hamid) dinamizează filmul prin ieșirile sale, iar cuplul de miri format din Hadis Pakbaten și Majid Panahi oferă un contrapunct comic binevenit. Ebrahim Azizi, presupusul torționar, nu își trădează ușor emoțiile, ceea ce face și mai greu pentru spectatori să dea vreun verdict.
În afara poveștii extraordinare din culisele filmului, Un simplu accident este o producție de mare valoare, care nu numai că înfruntă în mod curajos un regim autoritar, dar care este și bine realizată și puternică și care poate pune publicul pe gânduri odată ce rulează genericul. Pelicula este o mărturie a dramelor pe care le trăiesc numeroși cetățeni iranieni, iar Jafar Panahi ridică problema moralității atunci când victima are șansa de a se răzbuna pe agresor. Atunci când ești deposedat de umanitate mai are sens să te înduri de călăul tău? Aceasta este întrebarea adresată publicului. Regizorul lasă spectatorilor șansa de a răspunde, cu toate că se poate observa preferința sa pentru răzvrătirea împotriva asupritorilor, dar nu într-un mod violent, care să-i dezumanizeze pe cei asupriți și să-i transforme chiar în aceia pe care îi disprețuiesc.
