Juriul celei de-a 70-a ediţii a Mostrei Internazionale d'Arte Cinematografica a fost prezidat de Bernardo Bertolucci şi i-a cuprins pe Andrea Arnold, Renato Berta, Carrie Fisher, Martina Gedeck, Jiang Wen, Pablo Larraín, Virginie Ledoyen şi Ryuichi Sakamoto. Aceştia au avut de jurizat cele 20 de filme din principala secţiune competiţională, din care a făcut parte şi Teorema Zero (regia Terry Gilliam, cu Christoph Waltz), ce s-a turnat în România, la studiourile MediaPro.
Leul de Aur pentru Cel mai bun film s-a acordat documentarului Sacro gra, al lui Gianfranco Rosi (Italia, Franţa). Acesta spune povestea unei părţi din propria lui ţară, după ce a hoinărit şi a filmat timp de doi ani, într-un microbuz, pe uriaşa şosea de centură a Romei. Personaje enigmatice şi apariţii fugare apar în peisaj: un botanist înregistrează sunetele din truchiul palmierilor pentru a putea depista şi ucide insectele care îmbolnăvesc plantele, un prinţ al zilelor noastre, fumător de trabuc, face sport pe acoperişul castelului său, înconjurat de o mare de clădiri cu apartamente care a crescut în jurul său, un asistent medical de pe ambulanţă, mereu la datorie pentru a salva victimele accidentelor rutiere care se petrec de-a lungul şoselei, un pescar care prinde ţipari şi care locuieşte pe o casă plutitoare pe Tibru. The Hollywood Reporter a scris de la Veneţia despre film că are „O abordare amuzantă, umoristică ce dă viaţă unui documentar inventiv". Pe de altă parte, Variety a notat că Sacro Gra oferă "o perspectivă imparţială asupra unor vieţi cu totul şi cu totul diferite ce se derulează la marginea autostrăzii, ce - totuşi - nu reuşeşte să spună de ce toate acestea trebuie să apară într-un singur film. Diversitatea în sine nu garantează unitatea, şi fără o privire mai în profunzimea personajelor sau în lipsa unei construcţii mai consecvente, filmul rămâne în urma ideii care l-a generat. Festivalurile de documentare aşteaptă...”.
Leul de Argint a fost înmânat aseară regizorului Alexandros Avranas pentru filmul Miss Violence (Grecia) De ziua ei de naştere, pe când împlinea 11 ani, Angeliki se aruncă de la balcon şi îşi pierde viaţa. Poliţia şi asistenţa socială încearcă să descopere de ce tânăra s-a sinucis, în timp ce familia acesteia insistă spunând că a fost vorba de un accident. Ce anume ţinea Angeliki secret? Regizorul grec spune că povestea este „un simbol al acelor copii care trebuie să se supună regulilor unei societăţi dure şi lipsite de speranţă. Această tânără dezvăluie toate mijloacele de exploatare şi manipulare puse în practică în cadrul sistemului pe care unii încă îl numesc familie, fiind o metaforă pentru forma statală de guvernământ”. Variety a scris că „Avranas foloseşte o măsură lipsită de ironie care, cu siguranţă, se distinge de cea a regizorilor eleni Lanthimos sau Athina Rachel Tsangari. Aceasta conferă filmului, cu toate scenele de abuz familial şi sexual, un fel de notă anestezică. Orice alegorie socială intenţionată va fi mai puţin evidentă pentru public decât lanţul de evenimente care conduc într-un absurd pur”.
Marele premiu al juriului a mers către Jiaoyou/Stray Dogs de Ming-liang Tsai (Taiwan, Franţa) Filmul este despre un tată care, împreună cu cei doi copii, cutreieră marginile oraşului Taipei, din pădure şi de pe malurile râului până pe străzile brăzdate de ploaie ale oraşului. Cei doi copii, băiatul şi fata sa, cutreieră supermarketurile unde se hrănesc cu produsele oferite gratuit. În fiecare noapte, cei trei dorm într-o clădire abandonată. Tatăl suferă de o ciudată influenţa a unei picturi murale care decorează unul dintre pereţi. Într-una din zile, când are loc aniversarea tatălui, familiei i se alătură o femeie necunoscută -să fie ea cheia emoţiilor care revin din trecut? Variety e de părere că filmul este „Un portret de familie agresiv de taciturn (poate că „dramă” nu este cuvântul potrivit), plasat în periferia fizică şi simbolică a Taipei-ului, acolo unde ploaia pare că loveşte mai tare decât oriunde altundeva, acest colaj de cadre lungi, priviri dezamăgite şi de arhitectură a betonului brut este lipsită de lirica unor filme mai atrăgătoare ale lui Tsai, precum The Wayward Cloud sau chiar Face din 2009”.
Premiul Coppa Volpi pentru Cel mai bun actor a mers către Themis Panou din filmul Miss Violence, iar Coppa Volpi pentru Cea mai bună actriţă nu a mers, conform aşteptărilor generale, la Judi Dench, pentru interpretarea din drama Philomena, ci la Elena Cotta pentru jocul din Via Castellana Bandiera, de Emma Dante (Italia, Elveţia, Franţa). Regizorul a declarat că Via Castellana Bandiera este o stradă pe care două femei se înfruntă una pe cealaltă. Pentru Rosa, blocarea drumului vine din atitudine, şi gestul ei e o chestiune de principiu. Legăturile devin indisolubile, pactul e de nezdruncinat. Între cele două se află bătrâna Samira (Elena Cotta), mută, aflată deasupra lucrurilor, ca un monolit. Ascunzătoarea ei este maşina în care s-a refugiat. The Hollywood Reporter scrie că „Samira (Elena Cotta) este o femeie în vârstă, a cărei voinţă de fier în contrast cu slăbiciunea fizică este exploatată de către regizor. Scenele de la începutul filmului în care Samira are grijă de mormântul fiicei ei într-un cimitir aproape abandonat o ajută pe Elena Cotta, actriţă de scenă, să atragă simpatia publicului dând substanţă personajului ei, care abia rosteşte o replică în întregul film”.
Premiul Marcello Mastroianni pentru Cel mai bun tânăr actor/cea mai bună tânără actriţă a mers către Tye Sheridan, colegul de platou al lui Nicolas Cage, în filmul Joe, al lui David Gordon Green (SUA). Un amestec captivant de prietenie, violenţă şi de mântuire erupe în peisajul rural al sudului Statelor Unite odată cu această adaptare a romanului lui Larry Brown. Filmul Joe aduce pe Nicolas Cage înapoi la rădăcinile sale în filmul independent cu rolul de fost puşcăriaş, pe nume Joe Ransom: cu un temperament dificil şi cu o viaţă dură, el caută să se ferească de probleme până când dă peste un puşti lovit de soartă (Tye Sheridan), care trezeşte în el spiritul protector. După un scenariu de Gary Hawkins.
Premiul pentru cel mai bun scenariu s-a acordat lui Steve Coogan şi Jeff Pope pentru filmul Philomena, în regia lui Stephen Frears. Philomena este despre o femeie în vârstă (Dench) care porneşte în căutarea fiului pierdut cu 50 de ani în urmă într-o mănăstire.
Premiul special al juriului a fost acordat peliculei Die Frau des Polizisten, de Philip Groning (Germania), un film despre puterea iubirii. Tatăl este poliţist în oraş. Mama are grijă de copil. Căsnicia e violentă. Şi ea face totul ca să îl înveţe pe copil ce înseamnă iubirea.
(Copyright foto: Mediafax/AFP PHOTO/TIZIANA FABI
În imagine - regizorul italian Gianfranco Rosi (jos) pozează alături de colorata sa distribuţie înainte de proiecţia filmului Sacro Gra, pe 5 septembrie, la Veneţia, pe Insula Lido).
Părerea ta
Spune-ţi părerea