Ultima dintre marile povești nespuse ale celui de-Al Doilea Război Mondial, în competiția Cinepolitica 2017

de Cinemagia în 6 Apr 2017
Războiul Regelui, un documentar despre Regele Mihai I al României, în festivalul cu desfășurare în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco din București

 În anul în care se împlinesc 90 de ani de la proclamarea Principelui Mihai ca Rege, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica (20 - 23 aprilie, Cinema Elvira Popescu) aduce, în premieră, la București, documentarul istoric Războiul Regelui/The King Who Tricked Hitler (r. Trevor Poots), narat de Marcel Iureș.

Aceasta este ultima dintre marile povești nespuse ale celui de-Al Doilea Război Mondial, dezvăluită de ultimul Șef de Stat din acele vremuri rămas în viață, Regele Mihai I al României. Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale și am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută.”

Povestea deciziei unui Rege care, într-un punct critic în al Doilea Război Mondial, a renunțat la sprijinul acordat Germaniei, îndreptând România spre Aliați și a grăbit sfârșitul războiului. Este o poveste a intrigilor de palat. Și o poveste a decepțiilor. De la Palatul Buckingham spre București. De la Moscova spre Washington. Semnale diplomatice pierdute, spioni aristocratici, șantaj sub amenințarea pistolului. Și curajul unui tânăr rege ce a îndrăznit. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial găsea România ca o națiune tânără, de abia atingând vârsta de 20 de ani.

Tot din competiția Cinepolitica face parte și Ucenicul/The Apprentice (r. Junfeng Boo), un film prezentat la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, și care va da fiori prin realismul său psihologic. Povestea urmărește imersia unui tânăr ofițer în întunecatul sistem corecțional al Malaeziei. Transferat la o închisoare de maximă securitate pentru a face parte din serviciul de pază, Aiman va ajunge printr-o conjunctură neprevăzută ucenicul veteranului Rahim, călăul-șef al închisorii în care se practică și execuții ale deținuților încarcerați pentru faptele cele mai grave. Această turnură din viața sa, îl va aduce pe tânăr extrem de aproape de trecutul tenebros al lui Rahim, de care îi leagă, în modul cel mai crud, un eveniment dureros: moartea tatălui sau. Subiectul este cu atât mai interesant întrucât, recent, în aceeași țară asiatică, un român a fost condamnat la moarte.

Un alt film tulburător, care va fi prezentat în competiție este și Recolta de oameni /Human Harvest (r. Leon Lee). Documentarul are la bază investigația a doi nominalizați la Premiul Nobel, despre cum spitalele din China, prin uciderea a mii de prizonieri, opozanţi ai sistemului (membrii unui cult enigmatic și ai unui sistem de credinţă alternativ, Falun Gong), recoltează și vinde organe către Occident. 

Cinepolitica va avea loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvira Popescu din București, și va reuni în competiție șapte dintre cele mai noi filme și documentare politice. Printre aceste, se numără și Patria e a noastră/Chez Nous (r. Lucas Belvaux), un film cum nu se poate mai actual pentru fenomenul ascensiunii extremei drepte în inima Uniunii Europene, Putin pentru totdeauna?/Putin Forever (r. Kiril Nenashev), un documentar curajos despre protestele din Rusia, care au avut loc în perioada 20112012, Adăpostul din interior/Beyond the Mountains and Hills (r. Eran Kolirin), o dramă foarte atent construită și excepțional jucată despre sindromul post-traumatic al militarilor lăsați la vatră, numită de critici un American Beauty israelian, și Ciocnirea/Clash (r. Mohamed Diab), un experiment cinematografic bazat pe o copleșitoare presiune psihologică, care are în centrul atenției o mașină de transport de prizonieri din mijlocul evenimentelor Primăverii Arabe ce generează un conflict de caractere, mentalități și ideologii greu de regăsit în vreun alt film contemporan.

Premiul pentru Cel mai bun film  (Trofeul Cinepolitica), în valoare de 2 500 Euro, va fi oferit de către Institutul Cultural Român.

Festivalul Internațional de Film Cinepolitica va avea loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco din București.

Eveniment susținut de: Radio Guerrilla și Radio România Cultural

Parteneri media: Cațavencii, Zile și Nopți, Observatorul Cultural

Parteneri media online: cinemagia.ro, art7.fm, cinefan.ro, AaRC.ro, festivalier.ro, dinfilme.ro, politicall.ro, urban.ro, ziarulmetropolis.ro

Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Uniunea Cineaștilor din România, Institutul Francez, Ambasada Israelului în România, Institutul Maghiar din București, Facultatea de Științe Politice a Universității București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi Universitatea Naţională de Arte (UNArte).

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine

Festivalul Internațional de Film  Cinepolitica  este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Site: www.cinepolitica.ro

Exploreaza subiecte similare:

Human Harvest , Războiul Regelui, The Apprentice , Chez nous, Putin Forever?, Me'ever Laharim Vehagvaot, Junfeng Boo, Trevor Poots, Mohamed Diab

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells