TV: şapte filme de văzut în săptămâna 28 martie - 3 aprilie 2016

de Ştefan Dobroiu în 28 Mar 2016
Acţiune, dar şi comedie, în programele TV de săptămâna aceasta

Vineri am vorbit despre cele patru premiere de pe marile ecrane, iar acum îţi arătăm cele mai interesante titluri din programul posturilor TV.

Umbra vulturului/Se ying diu sau (1978)
luni, 20.30, Pro Cinema
Jackie Chan este cunoscut pentru modul inspirat în care combină comedia şi acţiunea, iar săptămâna aceasta îl putem vedea într-unul din rolurile de la începutul carierei. Chan este Chen Fu, îngrijitor la o şcoală kung fu. Ridiculizat de profesori şi elevi, Chen îl va convinge într-o zi pe un vârstnic maestru să-l înveţe o tehnică de luptă din vremuri imemoriale. Este doar începutul aventurii lui Chen, care va îmbunătăţi această tehnică, scăpând cu viaţă din aventuri extraordinare.

Corbul/The Crow (1994)
luni, 21.00, Prima TV
Filmul lui Alex Proyas Zeii Egiptului/Gods of Egypt poate fi în continuare văzut pe marile ecrane, dar să ne întoarcem la zorii carierei regizorului. Este unul dintre cele mai discutate filme din anii '90, nu doar pentru că a fost un succes de casă şi critică, ci şi pentru moartea tragică a actorului Brandon Lee, ucis pe platou înainte de sfârşitul filmărilor. Lee îl interpretează pe Eric Draven, un tânăr care se întoarce din morţi pentru a se răzbuna pe asasinii săi. Un remake al filmului este de mai bine de 15 ani în pregătire la Hollywood.

Mary cea cu vino-ncoa'/There's Something About Mary (1998)
vineri, 22.00, Cool TV
Este poate cel mai cunoscut titlu din cariera fraţilor Farrelly şi pare să fi rezistat mai bine timpului decât Tăntălăul şi gogomanul. Realizată cu doar 23 de milioane de dolari, comedia avea să câştige 370 de milioane, devenind unul dintre cele mai rentabile filme din istorie. Povestea lui Ted (Ben Stiller), care angajează un detectiv particular pentru a o găsi pe Mary (Cameron Diaz), fosta colegă de liceu de care e în continuare îndrăgostit, este adesea inclusă pe listele cu cele mai bune comedii din anii '90.

John Wick (2014)
sâmbătă, 20.00, Pro TV
După trilogia Matrix Keanu Reeves a combinat eşecurile de box office cu lungi dispariţii din atenţia fanilor, făcându-i pe mulţi să se întrebe dacă va mai reuşi, la cei 50 de ani ai săi, să îşi mai relanseze cariera. Primit foarte bine de critici şi cu încasări de patru ori mai mari decât bugetul, action-ul ni-l arată pe Reeves în rolul lui Wick (în engleză înseamnă "fitil"), un fost asasin plătit care se răzbună pe mafia rusă după ce membrii acesteia îi sparg casa şi îi ucid căţelul. Un sequel, John Wick: Chapter 2, va începe în curând producţia pentru o premieră în februarie 2017.

Michael Jackson: Asta-i tot/Michael Jackson's This Is It (2009)
sâmbătă, 20.30, Pro cinema
La lansarea sa în 2009, filmul lui Kenny Ortega a devenit cel mai popular documentar-concert din istorie, cu peste 260 de milioane de dolari încasări în lume. Filmul explorează pregătirea lui Michael Jackson pentru seria de concerte pe care starul pop trebuia să le ţină la Londra. Pentru mulţi fani, acest documentar a reprezentat un omagiu şi un rămas-bun pentru unul dintre cei mai emblematici cântăreţi ai ultimelor decenii.

Invadarea lumii: Bătălia Los Angeles/Battle: Los Angeles (2011)
sâmbătă, 21.00, AXN
A fost unul dintre cele mai aşteptate filme ale lui 2011 şi, deşi i s-a reproşat că se aseamănă mai mult decât ar trebui cu Ziua Independenţei, are toate şansele să impresioneze cu efectele speciale şi cu prezentarea unor lupte crâncene din punctul de vedere al soldaţilor umani. Lupte corp la corp cu extratereştri şi distrugerea totală a oraşului Los Angeles, precum şi reacţiile unor personaje deloc pregătite cu o asemenea conflagraţie inegală pot atrage fanii genului în faţa micului ecran. Din distribuţie fac parte Aaron Eckhart şi Michelle Rodriguez, iar regizor este Jonathan Liebesman (Ţestoasele Ninja).

Sahara (2005)
duminică, 20.00, Pro TV
Te provocăm să revezi acest film, celebru pentru faptul că se numără printre cele mai mari eşecuri la box office din istoria Hollywood-ului şi pentru că a provocat o despărţire temporară între Penélope Cruz şi filmele cu buget mare. Cu Matthew McConaughey în rolul principal, filmul se dorea a fi debutul unei adevărate francize, dar pierderile totale de 144 milioane de dolari le-au schimbat părerea producătorilor. McConaughey îl interpretează pe Dirk Pitt, un aventurier aflat în căutarea unei extraordinare comori, iar Cruz este Eva Rojas, o doctoriţă pe care eroul o atrage în aventura sa.

Exploreaza subiecte similare:

Se ying diu sau, The Crow, There's Something About Mary, John Wick, Michael Jackson's This Is It, Battle: Los Angeles, Sahara

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Sorin87 pe 30 martie 2016 00:35
bune filme la TV dar le-am vazut cam pe toate

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells