Iată că a venit şi al cincilea film al francizei, Transformers: Ultimul cavaler, la aproape exact zece ani de la debutul primei producţii inspirate de jucăriile Hasbro. Unii dintre spectatori cu greu îşi vor mai aminti ce se întâmplă în fiecare dintre părţile anterioare, dar Ultimul cavaler are o şansă suplimentară să fie mai memorabil: rescrie istoria punându-i pe extratereştrii metalici în acelaşi cadru cu cei 12 Cavaleri ai Mesei Rotunde. Dar chiar şi aşa, e în continuare clar că efectele speciale sunt mai importante decât povestea propriu-zisă.
Un alt aspect inedit al noii părţi este o abordare stil Indiana Jones, pentru că ce-i foloseşte unui film de aventuri mai mult decât un MacGuffin? Celebrul artificiu scenaristic popularizat sub această denumire de nu mai puţin celebrul Alfred Hitchcock are în noul Transformers forma unui toiag ultra-high-tech, identitatea celui care îl controlează având în mâini soarta Pământului şi a metalicului Cybertron.
Filmul promite încă din primele cadre să răspundă la întrebarea de ce se întorc Transformerii pe Terra şi, măcar din acest punct de vedere, scenariul îşi face treaba foarte bine, chiar dacă utilizează procedee pe cât de previzibile, pe atât de familiare. Scenariul arată mai degrabă ca o listă de elemente (eroina sexy, orfana descurcăreaţă, villain-ul dement, înţeleptul, eroul plin de abnegaţie) obligatoriu de bifat de către scenarişti, dar utilizate în film ca într-o lasagna, ca adjuvant şi condiment pentru straturile grele şi uneori obositoare de efecte speciale.
Mark Wahlberg se întoarce în rolul lui Cade Yeager şi îşi face treaba foarte bine, pentru că cel de-al cincilea Transformers îi foloseşte din plin talentul pentru comedie. Britanica Laura Haddock este Vivian Wembley, moştenitoarea unei vechi familii de nobili englezi care, pe lângă câteva doctorate în istorie şi filozofie, poate arăta impecabil atunci când este urmărită pe sol, în aer şi sub apă de batalioane de Decepticoni gata să o ucidă. Şi Haddock se achită foarte bine de un rol nu ştim cât de feminist, iar prestaţia ei cu siguranţă a aprins beculeţe unor "executivi" de la Hollywood: dacă Alicia Vikander nu reuşeşte să readucă la viaţă franciza Lara Croft, Haddock ar fi o înlocuitoare foarte bună.
Deşi scopul lui Michael Bay pare să fie umplerea ecranului cu explozii asurzitoare, cu minusculii eroi umani alergând printre jerbe de scântei ce par a veni din toate direcţiile chiar şi când în calea lor stă un singur oponent, Ultimul cavaler se opreşte din când în când pentru a ne sugera (cu vocea convingătoare a lui Anthony Hopkins) că istoria oamenilor este încă şi mai complicată decât pare la prima vedere. Deşi câteva decizii scenaristice coboară vârsta publicului-ţintă al filmului undeva spre prepubertate, adulţii se pot conecta la filozofia bunei înţelegeri între popoare, apreciind mesajul pozitiv al convieţuirii dificile, pentru care compromisurile şi negocierile sunt de o importanţă extraordinară.
Poziţia lui Yaeger faţă de Autoboţi şi faptul că autorităţile sunt gata de orice pentru a-i captura poate fi interpretată şi din prisma crizei politice a migranţilor, dacă ne chinuim un pic să găsim elemente relevante într-o poveste menită doar să distreze. Din păcate similitudinile dintre extratereştri şi migranţi sunt sabotate cu încăpăţânare de faptul că aceştia dintâi, deşi creaturi cu istorie personală milenară, se poartă ca nişte elevi de gimnaziu şi sunt folosiţi, cu prea puţine excepţii, ca sursă a unui umor ce nu le face deloc dreptate.
Dacă eşti fanul francizei, cu siguranţă Ultimul cavaler nu te va dezamăgi, dar ne îndoim că această a cincea parte va câştiga mulţi noi fani eventualelor continuări din realizarea cărora Michael Bay şi Mark Wahlberg au anunţat deja că se vor retrage.
Ai văzut Transformers: Ultimul cavaler? Ţi-a plăcut?
