Trailerul filmului românesc Anul nou care n-a fost!

de Ştefan Dobroiu în 29 Aug 2024
Bun-venit într-o fatidică zi de 20 decembrie 1989, când soarta şi viitorul României sunt în joc

Cinemagia a văzut deja Anul Nou care n-a fost, film românesc care va avea premiera în acest weekend în cadrul competiţiei Orizzonti a festivalului de la Veneţia, şi va publica luni o cronică. Până atunci iată trailerul debutului în lungmetraj al regizorului Bogdan Mureşanu, care porneşte de la Cadoul de Crăciun, cel mai premiat scurtmetraj românesc din toate timpurile, pentru a ne purta în ziua de 20 decembrie 1989, o zi când mai multe personaje îşi vor vedea viitorul în cumpănă, într-o confruntare cu realitatea comunistă a perioadei.

Filmul reuneşte poveştile mai multor personaje de-a lungul a 24 de ore. Mihai Călin interpretează directorului Televiziunii Naţionale care are parte de o provocare neaşteptată când se află că una din actriţele din programul deja filmat pentru Revelion a fugit din ţară, iar momentul ei trebuie urgent refilmat. Emilia Dobrin interpretează o femeie în vârstă a cărei viaţă este dată peste cap când casa ei confortabilă din cartierul Uranus va fi demolată pentru a face loc unui nou cartier de blocuri. Filmul reia şi completează povestea din Cadoul de Crăciun, în care un tată (Adrian Văncică) află că fiul său i-a trimis o scrisoare lui Moş Gerulă, scrisoare în care cere moartea lui "Nea Nicu" şi pe care a şi pus-o la poştă, unde autorităţile o vor descoperi şi citi cu siguranţă.

Anul nou care n-a fost va avea mai multe proiecţii în cadrul festivalului de la Veneţia, unde va încerca să impresioneze, alături de alte 20 de filme, juriul competiţiei Orizzonti. Premiera naţională va avea loc pe 7 septembrie, în cadrul ediţiei de Timişoara a TIFF, iar pe 27 septembrie filmul va fi lansat în cinematografele din întreaga ţară.

Exploreaza subiecte similare:

Anul nou care n-a fost, Bogdan Mureşanu, Mihai Călin, Adrian Văncică, Emilia Dobrin

Alte știri din cinema

O nouă ecranizare după Salem's Lot se lansează în octombrie. Iată trailerul!

Vampirii pun stăpânire pe un întreg oraş în noua adaptare după romanul lui Stephen King

Trailer final Venom 3: promisiunea unui sacrificiu

Iată trailerul subtitrat al finalului trilogiei cu Tom Hardy în rolul lui Venom

Războiul băuturilor carbogazoase devine film: Cola Wars

Steven Spielberg va produce şi Judd Apatow va regiza promiţătoarea dramă Sony Pictures

Sebastian Stan devine Donald Trump: iată trailerul The Apprentice!

Actorul de origine română se metamorfozează într-un tânăr Trump flămând de putere

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells