Trailer extins Mortal Engines/Mașinării infernale

de Gloria Sauciuc în 6 Iun 2018
Trailerul oferă o imagine despre efortul de producţie, anvergură, scenografia laborioasă şi modul în care ideea unui oraş în mişcare a fost materializată

Primul trailer extins al SF-ului steampunk Mortal Engines/Mașinării infernale, adaptare de Peter Jackson a romanului omonim scris de Philip Reeve, a fost dat publicităţii, aşadar avem o imagine mai clară despre lumea post-apocaliptică în care evoluează personajele jucate de Hugo Weaving, Hera Hilmar, Frankie Adams, Stephen Lang, Jihae şi Robert SheehanFilmul oferă un univers cu totul nou, într-un context în care continuările şi remake-urile sunt preferatele Hollywood-ului.  În România, filmul se lansează pe 14 decembrie.

„Londra e din nou în mişcare”, era tagline-ul scris pe coperta Mortal Engines, romanul din 2001 al lui Philip Reeve ce atrăgea o mulţime de cititori. Aceştia au descoperit în paginile cărţii o lume postapocaliptică, steampunk, distrusă de un eveniment misterios, cunoscut sub numele de „Războiul celor 60 de minute”. În urma acestuia, oraşele era necesar să devină mobile, din cauza epuizării resurselor. Londra însăşi a devenit o maşinărie în permanentă mişcare ce trebuie să „consume” alte oraşe pentru a supravieţui. Peisajul dezolant e brăzdat de aceste bestii mecanice pe roţi, cunoscute ca „oraşe-tracţiune”, ce caută orăşele mai mici pentru a le devora resursele.

Pe fondul acestei lumi, se dezvăluie o poveste despre revoluţie, dreptate, răzbunare. Tânărul Tom Natsworthy (Robert Sheehan) e trimis în măruntaiele Londrei pentru a ajuta la dezmembrarea localităţilor pe roţi cucerite când îşi intersectează calea cu Hester Shaw (Hera Hilmar). Fata cu faţa brăzdată de o cicatrice e pe cale să îl omoare pe omul despre care pretinde că i-a ucis mama şi distrus viaţa.

Cu un scenariu adaptat de trio-ul care s-a ocupat şi de Lord of the Rings, adică Peter Jackson, Fran Walsh şi Philippa Boyens, filmul marchează debutul în lungmetraj al lui Christian Rivers, care a lucrat alături de Jackson ca artist ce realizează storyboard-urile şi supervizează efectele vizuale, din 1992 încoace, scrie independent.co.uk.

Peter Jackson lucrează din 2009 la dezvoltarea scenariului cu o suspendare considerabilă a proiectului atunci când cineastul a preluat de la Guillermo del Toro lucrul la trilogia Hobbitul. Trailerul oferă o imagine despre efortul de producţie, anvergură, scenografia laborioasă şi modul în care ideea unui oraş în mişcare a fost materializată. Londra imaginată de echipa de producţie are ca o cireaşă pe tort Catedrala Saint Paul, cea mai mare biserică din Londra, în vârful infernalei maşinării. 70 de platouri au fost construite pentru acest film ce se anunţă pentru un public mai larg decât cel al cărţii.

Exploreaza subiecte similare:

Mortal Engines, Philip Reeve, Peter Jackson, Hugo Weaving, Hera Hilmar, Frankie Adams, Stephen Lang, Jihae, Robert Sheehan, Fran Walsh, Philippa Boyens

Alte știri din cinema

Moştenire diabolică: atmosferă angoasantă și oroare

Horrorul cu Toni Collette și Gabriel Byrne rulează pe marile noastre ecrane, interzis sub 18 ani

Bryce Dallas Howard a leşinat de frică în timpul filmărilor la Jurassic World: Fallen Kingdom

Pentru a face cât mai veridică una din scene, regizorul J.A. Bayona a instalat un rollercoaster

Gotti, ultimul film al lui John Travolta, nu are nicio cronică pozitivă pe Rotten Tomatoes

„Este cel mai prost film despre Mafie din toate timpurile”, spune unul dintre critici

Ce se întâmplă în Creed II

Scenaristul filmului oferă detalii legate de noua provocare a lui Adonis Creed

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells