Totul despre Real Steel

de Ştefan Dobroiu în 3 Oct 2011
Totul despre Real Steel

De vineri, Hugh Jackman se dezlănţuie pe ecrane într-o poveste despre depăşirea tuturor obstacolelor, familie şi şansă. Actorul australian este Charlie Kenton, un fost boxer care, când sportul ce i-a guvernat viaţa nu mai poate fi practicat decât de roboţi înalţi de trei metri, nu-şi mai află locul într-o lume a viitorului. Chiar când lucrurile nu păreau să se poată înrăutăţi, în viaţa lui revine fiul Max (Dakota Goyo), un puşti de zece ani îndărătnic şi mult prea matur pentru anii săi. Doar că împreună tatăl şi fiul au o şansă la o viaţă mai bună când dau peste ceva care le deschide drumul către marile competiţii de box între roboţi.

Real Steel este în primul rând o poveste despre abandon, spune regizorul Shawn Levy, care a declarat că şi-a îndrăgit cei trei protagonişti, fostul boxer, pe fiul său şi robotul ce le schimbă viaţă, tocmai pentru că toţi trei au fost abandonaţi: unul de o lume în continuă mişcare, celălalt de tatăl său şi ultimul de toţi cei din jur. Lipsiţi de familie şi de aprecierea celor apropiaţi, eroii vor dovedi că aparenta lipsă a unui viitor nu contează când profiţi de cea mai mică şansă primită...

Conform producătorilor, filmul încearcă să combine o emoţionantă dramă de familie cu spectaculoasa lume a boxului. Bineînţeles, Real Steel este şi un comentariu social: în viitorul apropiat fanii boxului s-au săturat să privească fiinţele umane schimbând pumni, iar setea lor de violenţă cere ca pugiliştii să fie înlocuiţi cu maşini, gata să se lupte până când din ele nu mai rămâne decât o grămadă informă de metal. Shawn Levy, cunoscut pentru cele două O noapte la muzeu, a fost atras de ideea nebunească de a combina drama cu sportul şi SF-ul: "Am citit scenariul şi am găsit acolo şansa de a face un film emoţional şi sportiv în acelaşi timp despre tată şi fiu. Asta m-a entuziasmat", a zis Levy, un admirator înfocat nu doar al boxului, ci şi al filmelor despre box precum cunoscutul Raging Bull al lui Martin Scorsese sau populara serie Rocky.

Nu te aştepta ca Real Steel să fie doar o dramă de familie: bugetul de 80 de milioane de dolari ne face să credem că multe dintre cadre au beneficiat de efecte speciale de ultimă generaţie şi este de mult cunoscută dorinţa lui Steven Spielberg ca SF-urile realizate de DreamWorks să fie cât mai realiste din punct de vedere tehnologic, prin urmare te poţi aştepta să vezi pe ecran tot felul de gadget-uri acum în fază de proiect, dar cât se poate de realizabile în câteva zeci de ani.

Filmul se bazează pe povestirea Steel scrisă de Richard Matheson. Scenariul original a fost scris de Dan Gilroy şi a fost cumpărat de DreamWorks acum mai bine de 6 ani pentru suma de 850.000 de dolari. Real Steel este unul dintre cele 17 proiecte preluate de DreamWorks la despărţirea de studiorurile Paramount, petrecută în 2008. Iniţial interesant de proiect a fost regizorul Peter Berg (la anul o să-i apară SF cu extratereştri Battleship), dar până la urma Shawn Levy a primit sarcina de a regiza aventurile pugilistice ale lui Charlie şi Max.

Interesant este că multe dintre scenele cu roboţi au fost filmate folosind machete în mărime naturală. Pentru producţie s-au realizat nu mai puţin de 26 de roboţi de aproximativ trei metri înălţime, în stare să execute mişcări similare cu cele de pe ecran. Atom, eroul robotic al filmului, putea fi controlat prin radio pentru a executa chiar mişcări de fineţe. Dacă ţi-e teamă că scenele de box nu vor fi convingătoare, poţi să te linişteşti: pentru filmarea lor s-a folosit tehnica motion-capture, iar DreamWorks a cerut ajutorul unora dintre cei mai celebri boxeri americani pentru ca totul să fie cât mai realist.

Real Steel se va lansa în România vineri, în cinematografe din mai multe oraşe ale ţării. Filmul va putea fi vizionat şi pe ecranul IMAX din cinematograful Cinema City Cotroceni din capitală.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 3 octombrie 2011 10:27
Am vazut deja la o emisiune duminicala de prezentare a noilor filme si intr-adevar, este un film de vazut.
Bayard pe 3 octombrie 2011 11:41
Atom e un fel de Rocky
madia pe 3 octombrie 2011 14:16
Daca e un film cu Hugh Jackman, e binevenit.
Crist11 pe 3 octombrie 2011 14:37
dar eu? sunt binevenit ?
Crist11 pe 3 octombrie 2011 14:38
L-am vazut pe dude acum 1 saptamana fix o saptamana in WWE, un show de wrestling electrizant, tipu' e super marfa, e un super guy.
Cat despre film, nu pot spune ca abia astept, sau ca nu mai am rabdare dar pare interesant.

alex_il_fenomeno pe 3 octombrie 2011 16:41
sunt sigur ca inca mai sunt numeroase amanunte tinute ascunse .
johnnyblu pe 3 octombrie 2011 20:15
robotii din acest film sunt incredibil de expresivi , personal il indragesc pe Ambush
LaFox pe 4 octombrie 2011 00:28
Pare in genul transformers....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells