Totul despre Dumb and Dumber To

de Ştefan Dobroiu în 2 Oct 2013
La două decenii după prima lor aventură, tăntălăul şi gogomanul lovesc din nou

Prima oară când am aflat de realizarea proiectului Dumb and Dumber To ne-am întrebat cât de necesar este un sequel la mega-hitul anului 1994, în situaţia în care fraţii Bobby şi Peter Farrelly nu prea s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor cu ultimele lor proiecte. Dacă iniţial răspunsul înclina spre "nu este deloc necesar", ulterior am început să ne schimbăm părerea. Iată mai jos de ce.

Lansată în 1994, comedia, inspirat tradusă la noi Tăntălăul şi gogomanul, avea să devină un nemaipomenit succes de casă: la o investiţie de doar 17 milioane de dolari, producţia îşi termina intinerariul în cinematografe cu un total de aproape 250 de milioane, transformându-i pe cei doi fraţi regizori, scenarişti şi producători în nume de primă mărime ale comediei americane. Foarte bine a ieşit din combinaţie şi Jim Carrey, care lansa în 1994 şi Masca, dar şi Ace Ventura: Pet Detective, alte două comedii de referinţă ale anilor '90.

Faptul că 20 de ani mai târziu Jim Carrey şi Jeff Daniels acceptă să revină în rolurile lui Lloyd şi Harry ne face să credem că punctul de atracţie nu sunt banii (bugetul producţiei e de doar 35 de milioane de dolari), ci scenariul scris tot de fraţii Farrelly cu ajutor de la Sean Anders (co-scenarist şi regizor al lui Sex Drive şi scenarist al lui Noi suntem familia Miller, recent lansat pe marile noastre ecrane) şi alţi colaboratori. Chiar dacă în ultima vreme nu a mai avut parte de succesele de la începutul carierei, Carrey este în continuare un actor pe val, în timp ce Jeff Daniels a avut numai de câştigat de pe urma apariţiei în serialul The Newsroom, care i-a adus şi un premiu Emmy.

Conform fraţilor Farrelly, timpul scurs în realitate este egal cu anii ce-au trecut peste cei doi protagonişti: acţiunea filmului are loc în prezent şi vom afla în câteva scene introductive şi ce li s-a întâmplat lui Lloyd şi Harry în cele două decenii de la antologica lor vizită la Aspen. Premisa comediei este chiar sumbră, dar cei doi Farrelly ne-au obişnuit cu îmbinarea tragicului şi-a comicului: totul se învârte în jurul unei reîntâlniri a celor doi prieteni, care pornesc în căutarea copiilor lor înstrăinaţi în speranţa că ar putea obţine un rinichi nou. Nu se ştie în acest moment care dintre eroi suferă de probleme de sănătate.

Ce ştim este că Laurie Holden, actriţă cunoscută din serialul The Walking Dead, o interpretează pe eroina negativă şi că filmul aşteptat la anul prilejuieşte o reîntâlnire cu o iubită actriţă a anilor '80 şi '90, Kathleen Turner. Şi mai interesant este faptul că nimeni alta decât Jennifer Lawrence, câştigătoare de Oscar în februarie pentru The Silver Linining Playbook şi aşteptată în noiembrie pe ecrane cu The Hunger Games: Catching Fire, va avea o scurtă apariţie în film, în flashback-uri din tinereţea celor doi prieteni.

Dumb and Dumber To, prezent adesea în zvonurile producătorilor de la Hollywood în ultimul deceniu, a revenit în atenţie la începutul anului, când se confirma că sequelul, al doilea din cariera lui Jim Carrey, a primit undă verde şi va fi distribuit în 2014 de studiourile Warner. Filmările au început la jumătatea lui septembrie, iar acum o săptămână Jim Carrey făcea publică pe twitter prima imagine cu el şi Daniels în rol. Sperăm din tot sufletul că sequelul va fi o revenire la formă pentru fraţii Farrelly, care nu au impresionat pe nimeni cu filmul lor anterior, The Three Stooges.

Exploreaza subiecte similare:

Dumb and Dumber To, Jim Carrey, Jeff Daniels, Kathleen Turner, Jennifer Lawrence, The Newsroom, Laurie Holden

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Părerea ta

Spune-ţi părerea
wildinthecountry pe 2 octombrie 2013 09:14
misto poza..de abia astept filmul..sper sa fie o comedie de calitate...
TheJesus pe 2 octombrie 2013 09:53
Super,in sfarsit zvonurile s-au adeverit! Chiar asteptam un nou astfel de film,nu mai sunt comedii ca cele din anii '90,atunci era umor de calitate.Sper sa se ridice la inaltimea asteptarilor.
Tyson_Kyd pe 2 octombrie 2013 10:19
Nu ma gandeam ca vor mai face inca o parte, dar ma bucur si o astept cu nerabdare .
keops pe 2 octombrie 2013 12:06
O continuare la Masca ar fi binevenita...
Bayard pe 2 octombrie 2013 12:34
Oh, dar exista si e considerata una din cele mai proaste continuari din istorie :))
Bayard pe 2 octombrie 2013 12:33
Nu mi-a placut deloc primul film, dar am observat ca exista fani fanatici al primului Dumb and Dumber :))
TheJesus pe 2 octombrie 2013 12:57
Si de ce razi la ce ai scris? Gusturile nu se discuta,fiecare cu ce-i place.
Bayard pe 2 octombrie 2013 15:04
Gusturile si mai ales simtul umorului e foarte diferit, de acord, dar eu nu ma amuzam pt ca place unora, ci pentru ca am vazut oameni care spun ca e cea mai buna comedie din istorie!!! :)))
DeadSea07 pe 2 octombrie 2013 14:01
Dumb and dumber 1 ma dezamagit ok am ris la 2 faze dar nu l-am considerat un film bun continoarea filmului ma indoiesc ca o sa fie la fel ca primul
SAndrei2000 pe 2 octombrie 2013 15:04
Deabi astept,cred ca pe primul l-am vazut de 5-6 ori.Un film de comedie 100%;sper ca si al doilea sa fie la fel!
alex_il_fenomeno pe 31 octombrie 2013 22:48
Ar fi genial sa revina aceeasi actori, sigur ar fi o comedie dementiala. De abia astept.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells