Tot ce trebuie să ştii despre costumul lui Superman!

de Cristina Grigore în 9 Aug 2011
Tot ce trebuie să ştii despre costumul lui Superman!

Una din cele mai îndrăgite apariţii din filme ale unui supererou, Superman a încântat, vrăjit şi uimit publicul pe parcursul a mai mult de jumătate de secol, iar unul din elementele acestuia – litera "S" de pe pieptul protagonistului - a devenit un simbol universal al puterii şi al binelui.

Cum săptămâna trecută semnalam apariţia primei imagini oficiale a lui Henry Cavill în costumul lui Superman din Man of Steel, ne-am gândit să-ţi oferim câteva detalii interesante ale prezenţei acestui arhicunoscut veşmânt pe micul şi marele ecran, dar şi o analiză a evoluției sale.

 

Ce a inspirat design-ul şi cine au fost creatorii

Creat de Jerry Siegel şi Joe Shuster, supereroul şi costumul acestuia au apărut prima dată într-un număr al Action Comics, revistă de benzi desenate a DC Comics, în 1938. Iniţial, Superman a fost imaginat de cei doi drept un erou negativ. Însă cum această portretizare nu a avut succes, ea şi imaginea eroului au fost revizuite, apărând ulterior ca un erou al Terrei în costumaţia binecunoscută în zilele noastre: costum albastru, cizme şi mantie roşie, curea galbenă, o pereche de boxeri roşii şi pentagonul ce conţine litera "S".

Dar de unde această combinaţie de costum mulat şi accesorii? Înfăţisarea supereroului este inspirată din imaginea altor personaje cunoscute din benzile desenate ale vremii, precum Flash Gordon. Pe de altă parte, în perioada anilor ’30, când Siegel şi Shuster erau în floarea vârstei, costumele de baie bărbăteşti erau compuse dintr-o pereche de boxeri şi un maiou, ambele mulate, acest tip de haine multate şi, adesea diferit colorate, fiind valabil şi în cazul super-acrobaţilor ce fascinau lumea în cupola circului.

Litera „S” ce apare în emblema de pe pieptul supereroului nu este doar iniţiala numelui acestuia, ci şi a celor doi creatori. Despre aceasta, Shuster a dezvăluit: „Am creat iniţial ceva asemănător unui scut, un triunghi stilizat cu două colţuri arcuite în interior. Aveam în minte ceva asemănător unui blazon”, spunea acesta. Însemnul a devenit un simbol, iar mai toţi supereroii care i-au urmat lui Superman (Batman, Spider-Man, Fantastic Four, Green Lantern) au primit câte o asemenea emblemă.

Variante ale originii costumului şi caracteristicile sale extraordinare

În benzile desenate ale anilor ’40, Superman îşi descria astfel îmbrăcămintea de supererou: „Este croită dintr-un material pe care eu însumi l-am inventat şi este imposibil de distrus chiar de cele mai puternice forţe!”

Pe la începutul anilor ’50 însă, textul revistelor ce înfăţişau aventurile acestuia descriau costumul său ca pe o creaţie a mamei sale adoptive, Martha Kent, care l-a realizat din păturile colorate (roşie, galbenă şi albastră) pe care le-a găsit înfăşurate, alături de soţul său, Jonathan, în jurul odraslei de pe Krypton.

Neobişnuitul material era caracterizat ca fiind extrem de rezistent, chiar indestructibil, iar Martha l-a creat tocmai pentru a-i oferi acestuia nişte haine care să nu mai poată fi distruse în numeroasele sale încercări, ca adolescent, de descoperire ale abilităţilor sale supranaturale.

Pentru că nu putea fi tăiat cu foarfeca, materialul a fost croit cu ajutorul razelor X canalizate de ochii lui Kal-El, iar când acesta a devenit eroul neînfricat cunoscut de toţi pământenii, costumul „de joacă” a fost adaptat pentru aspectul binecunoscut de mai târziu. Un număr al benzilor desenate din 1963  ne explică şi cum şi-a fabricat supereroul cizmele roşii şi cureaua: rupând fâşii din căptuşeala de plastic a navei sale.  

Chiar dacă felul în care a apărut costumul lui Superman este descris în mod diferit în diversele ediţii ale benzilor desenate, un lucru a rămas neschimbat: referirile la caracteristicile sale formidabile. Focul nu-l poate distruge, cele mai ascuţite lame nu-l pot tăia, iar cele mai puternice gloanţe sau fulgere nu lasă nici o urmă la suprafaţa acestuia. Ba chiar, este menţionat într-o ediţie  din anii ’50, şase bombe atomice ce ar exploda înăuntrul lui nu l-ar putea afecta în niciun fel.

Indestructibilitatea sa este însă valabilă doar atâta timp cât Superman îşi păstrează puterile supranaturale. Cum acestea sunt întreţinute de soarele galben ce-şi trimite radiaţiile luminoase pe Pământ, într-un loc din spaţiu luminat de un soare roşu, cum era cel din apropierea lui Krypton, înainte să explodeze, caracteristicile acestuia se pierd.

Pagina
1 2

Părerea ta

Spune-ţi părerea
nox13 pe 9 august 2011 02:59
nu sunt fana superman, dar articolul mi-a placut. la mai multe! :)
legiune pe 9 august 2011 08:00
Foarte bun articolul, generos in detalii. De fapt si sursele de ispiratie sunt generoase.
Multumiri.

amalius2000 pe 9 august 2011 09:55
Foarte interesant, nu stiam ca Superman a fost initial conceput ca un bad-guy
xerses pe 9 august 2011 12:08
Mi-a placut articolul si declar ca sunt fan Superman.
legiune pe 9 august 2011 18:45
batman
Sorin87 pe 9 august 2011 14:02
foarte bine conturat personajul Superman
legolas05 pe 9 august 2011 21:16
fain articolul
ovidius37 pe 9 august 2011 21:42
Ce barbat cu alura de culturist isi trage chilotii peste costum ?
WikdMovies pe 9 august 2011 23:50
Ok, un articol interesant care ne spune originea costumului...Frumos!
Dar nu inteleg un singur lucru...chiar trebuiau sa faca costumul atat de stramt?

andu7zu pe 10 august 2011 00:41
Forti fain
ionutskater pe 10 august 2011 10:24
cum sa spun ..imi place articolul sunt creator de benzi desenate.. cu aproape toti eroii cunoscuti silver srfer ,captain america ,spide-man, batman ,dare devil.. atc..
alex_il_fenomeno pe 10 august 2011 12:25
niciodata nu m-am gandit cum a aparut costumul ! un plus pentru articol !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells