Tom Cruise, bătut de Brad Pitt? Scandalul momentului la Hollywood

de Ştefan Dobroiu în 13 Feb 2026
Chinezii sunt din nou de vină într-o lume în care nu mai putem discerne realitatea de minciună

Internetul a fost luat recent pe nepregătite de un clip în care Tom Cruise şi Brad Pitt se păruie pe acoperişul unei clădiri. Nu, Cruise nu mai are nimic cu Pitt după deceniile de răceală cauzată de producţia dificilă a lui Interviu cu un vampir şi totul a pornit de la Seedance 2.0., un generator video bazat pe inteligenţa artificială. Clipul s-a viralizat pe reţelele de socializare şi a devenit reprezentativ pentru o lume în care nu mai discernem între realitate şi minciună, sugerând că în curând ne va fi dor de clipurile AI în care persoane reale transmiteau mesaje false, dar în imagine nu li se mişcau buzele.

De "vină" (ca orice instrument, şi Seedance poate fi folosit în scopuri pozitive, respectând legea şi principiile etice) pentru acest generator este ByteDance, compania care a lansat şi TikTok, fără îndoială cea mai controversată reţea de socializare a ultimului deceniu. În cuvintele companiei, citată de Variety, Seedance reprezintă "un salt substanţial în creşterea calităţii de generare", doar că acrobaţia lor de promovare cu Tom Cruise şi Brad Pitt a activat mai toate entităţile care au ceva de spus în respectarea drepturilor de autor.

Într-o reacţie vehementă, Asociaţia cineaştilor american (Motion Picture Association, MPA) a condamnat în termeni lipsiţi de orice echivoc trucurile Seedance. "Într-o singură zi, serviciul chinez de inteligență artificială Seedance 2.0 s-a angajat în utilizarea neautorizată şi pe scară largă a operelor protejate prin drepturi de autor din SUA. Prin lansarea unui serviciu care funcționează fără măsuri de protecție împotriva încălcării drepturilor de autor, ByteDance ignoră legi bine stabilite care protejează drepturile creatorilor și susțin milioane de locuri de muncă americane. ByteDance ar trebui să înceteze imediat această activitate ilegală”, au spus reprezentanţii MPA.

Conform Variety, creatorul clipului Cruise-Pitt este Ruairi Robinson, un regizor irlandez de reclame. Acesta a scris pe X că a fost nevoie de o interogare de doar două rânduri în Seedance 2.0 pentru a genera clipul. "Poate că Hollywood-ul s-a prăjit", a mai scris el, sugerând că o scenă care ar fi necesitat mai multe zile de filmare cu staruri costisitoare şi o armată de profesionişti pe platou şi în postproducţie se poate genera fără niciun efort cu Seedance 2.0.

Nu este prima oară când Hollywood-ul se confruntă cu această situaţie, dar ByteDance s-ar putea dovedi un adversar indiferent la menţionarea legilor. Toamna trecută, compania americană OpenAI a lansat Sora 2, aplicaţie folosită pentru generarea de clipuri video, şi s-a promovat tot cu imagini ce încălcau drepturi de autor. Doar că reacţia vehementă a cineaştilor a dus la modificarea aplicaţiei astfel încât utilizatorilor să le fie dificil să genereze conţinut care să încalce legea. Aflată pe un alt continent, ByteDance nu are niciun motiv să se supună somaţiilor americane, iar Seedance 2.0 s-ar putea transforma într-un "monstru" la fel de greu de dovedit ca şi TikTok, care a necesitat intervenţii la cel mai înalt nivel pentru a-şi schimba regulamentul de funcţionare.

Aşteptăm clipul Seedance 2.0 în care Mircea Cărtărescu se bate cu Olivia Steer cu pancarte inscripţionate cu "dragelor" şi "dragilor"!

Mai jos o imagine care arată că CRUISE + PITT = LOVE.

Alte știri din cinema

Trailer Lanterns: serial cu poliţişti, doar că poliţiştii au superputeri

Serialul inspirat de benzile desenate DC Comics se lansează pe HBO Max în august

Creatorul jocului God of War ironizează prima imagine din ecranizarea Amazon: "stupidă"!

David Jaffe spune că imaginea este "neinspirată din mai multe motive"

Preluarea Warner de către Paramount: ce ne aşteaptă

Se teme Hollywood-ul că "am scăpat de dracu' şi am dat de ta-su"?

Diferențe culturale și generaționale în viața unei adolescente – Kîzîm

Într-o noapte, cinci adolescenți pleacă pe ascuns spre Vama Veche, eveniment care declanșează tensiuni între o tânără tătăroaică și părinții ei.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 14 februarie 2026 14:34
Cred ca stirile cu Brad Pitt si Tom Cruise de acest gen nici macar nu ar trebui sa fie urmarite.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells