Închiderea cinematografelor ne va determina cititorii să se refugieze în online, prin urmare iată că suntem tot mai atenţi la noile seriale lansate pe diverse platforme de streaming. La începutul lunii, când publicam recomandările noastre cu privire la noile titluri Netflix, ne-a atras atenţia revenirea popularului gen scandi-noir, adică a producţiilor sumbre şi adesea violente realizate în decorul îngheţat al ţărilor nordice. The Valhalla Murders, lansat pe Netflix pe 13 martie, după ce a putut fi văzut în ţara natală, Islanda, la sfârşitul lui decembrie.
Trebuie spus de la început că The Valhalla Murders reambalează mai toate elementele familiare ale genului al cărui probabil cel mai emblematic reprezentant este celebrul The Bridge/Bron/Broen, cu inegalabila Sofia Helin în rolul poliţistei autiste gata de orice pentru a-şi rezolva cazurile. Cam tot ce a făcut The Bridge, The Valhalla Murders reia într-o mai mică sau mai mare măsură, dar atmosfera oraşului Reykjavik şi peisajele îngheţate ale Islandei, plus interpretări foarte bune ale actorilor principali fac noul serial cât se poate de vizionabil, chiar dacă acesta pierde detaşat în comparaţie cu mult mai celebrul The Bridge.
Când un fost traficant de droguri este ucis cu brutalitate pe un ponton de la marginea mării, o mică secţie de poliţie din Reykjavik este cuprinsă de haos. Cazul ajunge la Kata (Nína Dögg Filippusdóttir, pe care s-ar putea s-o ştii dintr-un alt scandi-noir disponibil pe Netflix, Trapped), o poliţistă cu experienţă, iar ea îşi dă seama imediat că ochii mutilaţi ai victimei sunt semn sigur că asasinul avea o răfuială personală cu aceasta. Nu trece nici o zi şi cazul înregistrează o nouă victimă, iar Kata trebuie să accepte evidenţa: Islanda se confruntă cu primul caz de asasinate în serie din istoria sa...
The Valhalla Murders reuşeşte să creeze în jurul eroinei sale un angrenaj complex de forţe, de la superiorii poliţistei la noul coleg Anders (Björn Thors, al cărui fizic - să ne fie cu iertare - ne-a adus aminte de villain-ul Marvel Red Skull), adus în grabă de la Oslo, plus jurnaliştii care desconsideră orice recomandare a poliţiei în goana lor pentru subiecte senzaţionaliste. Presiunea asupra lui Kata este mărită de posibilitatea ca fiul ei adolescent să fi fost implicat într-o agresiune împotriva unei colege de liceu, rezultatul acestui cumul de forţe fiind faptul că serialul beneficiază de o protagonistă deloc infailibilă, prin urmare cu totul ataşantă.
The Valhalla Murders suferă din păcate din cauza faptului că totul pare aranjat la fix ca povestea să meargă într-o singură direcţie. Şi problema cea mai mare este că toate etapele parcurse de eroină şi de investigaţia ei au mai fost văzute în seriale mai vechi. Un eşec lamentabil al serialului îl reprezintă faptul că povestea îşi dezvăluie stângace un villain secundar încă din al doilea episod (deşi spectatorii ar trebui să-i descopere identitatea în penultimul). Chiar şi aşa, am urmărit serialul până la capăt (ceea ce nu e puţin lucru), deşi nu o dată ne-am trezit mirându-ne că The Valhalla Murders reciclează noi şi noi elemente din The Bridge.
Chiar şi aşa, contrastul dintre peisajele imaculate ale Islandei şi lumea imundă pe care Kata şi Anders o descoperă treptat sunt un cârlig eficient în a te ţine pe urmele celor doi poliţişti. Acesta este unul din efectele cunoscute ale scandi-noir-urilor, pe care spectatorii din lumea întreagă la apreciază şi pentru că dezvăluie problemele unor societaţi invidiate de la distanţă ca fiind perfecte...
Părerea ta
Spune-ţi părerea