The Sandman, anulat după al doilea sezon

de Ştefan Dobroiu în 4 Feb 2025
Vestea vine în plin scandal în care autorul Neil Gaiman este acuzat de comportament sexual inadecvat

După ce controversate tweet-uri din trecut ale actriţei Karla Sofía Gascón, prima actriţă trans din istorie nominalizată la Oscarul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, au pus sub semnul întrebării şansele muzicalului Emilia Perez la Oscar 2025, iată că o altă producţie Netflix este afectată de scandal: serialul The Sandman se va opri după premiera celui de-al doilea sezon, aşteptată mai târziu în acest an.

Conform Variety, anularea a fost hotărâtă cu mult înainte ca Neil Gaiman, autorul seriei de benzi desenate omonime şi creator al serialului, să fie vizat de acuzaţii de comportament sexual inadecvat. Chiar ieri, autorului i s-a intentat proces în trei state americane, britanicul fiind acuzat de viol şi trafic de fiinţe umane de către Scarlett Pavlovich, fosta bonă a fiului său. Pe lângă Pavlovich, alte şapte femei au făcut acuzaţii dintre cele mai sordide în ultimele şase luni. Fosta soţie a lui Gaiman, Amanda Palmer, este şi ea menţionată în proces, cu acuzaţia că ar fi intermediat contacte sexuale între Pavlovich şi partenerul ei.

Gaiman este cocreator al serialului The Sandman, alături de David S. Goyer şi Allan Heinberg. Al doilea sezon va avea 12 episoade, toate fiind regizate de Jamie Childs şi cu britanicul Tom Sturridge revenind în rolul titular, cel al unei fiinţe supranaturale ce controlează lumea viselor. Deşi sezonul a terminat filmările încă din august, Netflix nu a anunţat încă data premierei.

Exploreaza subiecte similare:

The Sandman, Neil Gaiman, Tom Sturridge, Emilia Perez, Karla Sofía Gascón

Alte știri din cinema

Noul Amadeus provoacă furia spectatorilor

Will Sharpe îl interpretează pe genialul compozitor într-o nouă ecranizare a piesei de teatru a lui Peter Schaffer

Marile surprize de la Globurile de Aur 2026!

Cine ar fi trebuit să câştige şi cine a fost favorizat la cea mai recentă ediţie a premiilor?

Ce urmează pe Netflix în 2026?

Anul acesta, platforma de streaming a pregătit o mulțime de surprize pentru fanii săi, iar Bridgerton, Emily in Paris, Peaky Blinders, Enola Holmes și Stranger Things sunt doar câteva titluri de urmărit.

Gwyneth Paltrow, concediată dintr-un motiv neaşteptat

Actriţa dezvăluie de ce a pierdut un proiect proeminent

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 28 februarie 2025 02:21
Imi pare rau cand "viata extrasportiva" a unor personaje afecteaza asa de rau productiile, mai ales cele interesante sau asteptate de catre public.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells