Ediţia cu numărul 69 a Festivalului de Film de la Cannes a înregistrat poate cel mai contestat palmares din ultimii ani dar şi cel mai slab cotat film din istoria clasamentelor întocmite de publicaţia Screen International. The Last Face, o poveste de dragoste plasată în contextul acțiunilor umanitare, regizată de Sean Penn şi proiectată în penultima zi de festival în principala secâiune competiţională a obţinut 0,2 puncte din maximum de 4. Anul trecut, The Sea of Trees obţinea 0,6 puncte iar în 2003 The Brown Bunny - 0,3 puncte.
The Last Face poate e tezist şi în mod cert apasă prea mult pedala melodramei cu calarea peste drama produsă de războaiele civile din Africa a poveştii de dragoste dintre protagonişti. Dar documentează evenimente tragice într-o manieră pe care niciun corespondent de război nu credem că a reuşit să o facă.
„The Last Face” se concentrează pe povestea de dragoste dintre Dr. Wren Petersen (laureata Premiului Oscar Charlize Theron), directorul unei organizații internaționale de ajutor și Dr. Miguel Leon (laureat al Premiului Oscar, Javier Bardem), medic voluntar. Pe fundalul devastator al Liberiei sfâșiate de război, Miguel și Wren trebuie să găsească o modalitate de a-şi păstra relația vie, în condiții extrem de dificile, punând la bătaie pasiunea lor reciprocă pentru valoarea vieții, compensată de intensitatea opiniilor lor diametral opuse cu privire la modul cel mai bun de a rezolva conflictul care îi înconjoară. Regizat de dublu laureat al Premiului Oscar, Sean Penn, „The Last Face” îi are de asemenea în distribuţie nominalizatul la premiile Primetime Emmy, Jared Harris, și faimoşii actori francezi Jean Reno si Adèle Exarchopoulos.
Povestea se întinde pe aproximativ 13 ani, începând cu criza actuală din Sudan la o baza de misiune ONU, unde pentru prima dată în istorie organizația a permis ca o tabără de persoane strămutate în interiorul țăriisă fie găzduită în interiorul bazei. Apoi se întoarce la războaiele civile din Sierra Leone și Liberia, în 2003, unde Miguel (Javier Bardem) și Wren (Charlize Theron) se întâlnesc prima dată și se îndrăgostesc, iar relaţia lor se întrepătrunde cu munca zilnică a lui Wren la ONU în Geneva, și unde se reaprinde povestea lor de dragoste, care se întinde pe partu țări: Sierra Leone, Liberia, Sudanul de Sud și Cape Town.
Owen Gleiberman, critic de film la Variety, l-a taxat pe Penn pentru importanța care i-o dă aventurii lui Theron și a lui Bardem, scriind „indiferent de cât de bine intenționat e regizorul, tragedia copiilor africani orfani nu merge spusă prin ochii a doi porumbei”. Eric Kohn (IndieWire) a catalogat filmul drept cel mai prost din cariera lui Penn, scriind că „O tentativă eșuată de a deplânge dramele africanilor sub o pojghiță de film romantic”. Benjamin Lee de la Guardian a fost la fel de dur, descriind filmul ca fiind „o reclamă prelungită la plasturi, asamblată în mod fragil pentru festivaluri unde elitele europene vin îmbrăcate la patru ace și se încruntă atunci când văd copiii orfani din Africa”.
Penn, câștigător a două Oscaruri pentru cel mai bun actor cu Mystic River și Milk, a semnat regia pentru un număr de filme, printre care Into the Wild și The Pledge. Însă şi reacția pe Twitter la cel mai recent film regizat de Sean Penn, The Last Face, a fost una dură: Sam Creighton a scris pe Twitter: „Cel mai prost film pe care l-am văzut la Cannes. Pompos, fără noimă, cred că și puțin rasist”.
Alison Willmore, Critic la @BuzzFeedNews: „Un film prost de la un capăt la altul despre lucrătorii umanitari și despre suferința victimelor din Africa. Însă povestea de dragoste este cea mai proastă parte a lui”. Eric Kohn, chief film critic la IndieWire: „Bietul Jean Reno, a spus cea mai nereușită replică în The Last Face. Dragostea 'nu se înșfacă, se iubește'”. Benjamin Lee, de la The Guardian: „The Last Face este un Beast of No Notion rescris pentru oamenii albi de către Nicholas Sparks. Nu e de mirare că Penn și Theron s-au despărțit.”... Alex Billington, de la FirstShowing.net: „The Last Face - imagini puternice, dar Sean Penn nu pare capabil să regizeze. Siropos, ridicol”.
Jason Gorber, de la filmfest.ca: „The Last Face - un dezastru cinematografic, cu atât mai rău pentru că a compromis un subiect grav și fierbinte”. Guy Lodge de la Variety se întreabă: „E posibil ca Charlize Theron să fi văzut un prim montaj al filmului după care să se fi despărțit de Sean Penn? Eu aș fi făcut-o!”. Tim Robey, de la telegraph.co.uk: „Huiduieli pentru The Last Face. Multe lipsesc din el: africani demni, Bono, vre-un sens”.
Realizatorii şi actorii, activişti pentru drepturil refugiaţilor
Datorită relației sale de 25 de ani cu scenaristul şi regizorul Erin Dignam, producătorul Matt Palmieri a avut acces la acest material extraordinar, creat de Dignam. „Erin a petrecut mult timp în Africa Centrală cercetând povestea și a adoptat doi copii din Sierra Leone, aşa ca a fost o poveste foarte personală pentru ea și mulți ani a vrut s-o regizeze chiar ea”, își amintește Palmieri. Producătorul, care a făcut anterior un alt film de conflict într-o zonă de război, „Darfur Now”, despre genocidul din Sudanul de Sud, are o educaţie umanitară. „Mama mea a fost un activist pentru pace, iar tatăl meu a fost ambasador în străinătate pentru problema refugiaților din S.U.A în timpul guvernării lui Carter, care a lucrat în Somalia și Etiopia, aşa ca am petrecut o mare parte din copilărie în Africa, iar Erin a știut că am acea experienţă.”
Un activist el însuși pentru drepturile refugiaților, Javier Bardem a co-produs și a jucat în „Sons of the Clouds: The Last Colony”, un film documentar despre modul în care colonizarea Saharei de Vest a făcut aproape 200.000 de oameni să trăiască în taberele de refugiați. Palmieri declară că Bardem a fost tot timpul implicat, în faţa şi în spatel camerelor, alături de Erin când ea avea de gând să regizeze, „a fost un proiect de suflet pentru Javier, iar când a fost plănuit, el m-a contactat.” Penn şi-a dedicat cu generozitate timpul și şi-a folosit faima ca să lupte și să pledeze pentru numeroase cauze sociale și politice, dar și dezastre naturale precum cutremurul din Haiti şi uraganul Katrina – unde s-a implicat fizic în operaţiunile de salvare. La „Summit-ul mondial al Laureaţilor Premiului Nobel pentru Pace” din 2012, actorul a fost onorat cu prestigiosul Peace Summit Award (Premiul Summit-ului pentru Pace) pentru eforturile sale caritabile continue din Haiti.
Procesul de pre-producţie a filmului a fost de doar 13 luni, iar între timp, Javier Bardem, deja la bord, a pus in discuţie problema actriţei care să joace alături de el în rolul lui Wren. Prima pe listă s-a întâmplat să fie Charlize Theron, care este în acelaşi timp o actriţă extraordinară şi o umanitară care are propriul ei ONG, care ajută orfanii bolnavi de SIDA din Africa de Sud, se vede în caietul de presă oferit jurnaliştilor la Cannes.
Limbajul vizual
„Sean pune mare preţ pe autenticitate și realitate, iar în faza de pre-producție, când toți încercam să ne dăm seama cum o să facem acest film, el ne-a pus reportaje și documentare. Era un material greu de privit, dar portretiza cu adevărat lumea despre care vorbeam”, explica Jon Kuyper. „Unul dintre lucrurile foarte unice la acest tip de film, din punct de vedere creativ, pentru mine, Dianna Cilliers, designer de costume, și JP van der Merwe pentru figuraţie – este că noi nu inventăm acest mediu; reflectăm, reproducem evenimente reale, medii reale, oameni reali și personaje reale”, spune Legile, care a fost șocată să descopere cantitatea de materiale vizuale disponibile la care au avut acces pentru cercetare. Pe lângă faptul că a lucrat îndeaproape cu ONU și alte ONG-uri, realizatorii filmului au avut mulți consilieri din Sudanul de Sud și Liberia, înainte și în timpul filmărilor.
Să facem lumea un loc mai bun
Timp de decenii, politica, guvernele corupte şi puternice în căutare de teritorii bogate în minerale au dat naștere unui război civil în Africa și au creat zone de conflict unde daunele au devenit inimaginabile. Sute şi mii de oameni au fost măcelăriţi în lovituri militare de stat, distruşi emoțional prin viol și violență bazată pe gen și au fost victime ale încălcărilor inimaginabile ale drepturilor omului. Civilii care au reușit să supraviețuiască decimării au fost forțați să fugă pentru siguranţa lor de rebeli ce răspândea teroare în regiunile lor, ceea ce a dus la peste 9 milioane de refugiați și a persoane strămutate intern fără resurse pentru a duceo nouă viață. Este o suferință care nu cunoaște sfârșit. Filmul de lungmetraj „The Last Face” este adus pe ecran de un grup de cineaşti și actori care se întâmplă să fie toţi umanitariști în felul lor și, fără îndoială, această rezonanță a fost motivația lor de a lucra cu materialul foarte dificil, se vede în caietul de presă oferit jurnaliştilor la Festivlaul de Film de la Cannes.
„Acesta nu este un documentar didactic, nici o poveste de război. În centrul acestui haos este dragostea extraordinară a doi indivizi care şi-au dedicat viața umanizării condițiilor de trai ale reefugiaţilor. Totodată, ei îşi păstrează dragostea vie printre atrocitățile cu care se confruntă în munca lor. Astfel, firul narativ încorporează probleme foarte grave, actuale și de nivel mondial. Există un nivel tot mai mare al urgenței în intervenţie, iar agențiile de ajutor precum Organizația Națiunilor Unite, Programul Alimentar Mondial, Medecins sans Frontieres, Medecins du Monde, ale căror resurse sunt forţate până la limită pe linia frontului, unde ei mediază misiuni de menținere a păcii, ajutor de hrană, ajutor medical și de urgență, precum și de protecție a refugiaților”, notează realizatorii în caietul de presă.
Părerea ta
Spune-ţi părerea