The Good Dinosaur şi Day of the Dead, noile proiecte Pixar

de Cristina Grigore în 26 Apr 2012
The Good Dinosaur şi Day of the Dead, noile proiecte Pixar

Studiourile Pixar au anunţat, în cadrul celei de-a doua ediţii a convenţiei iubitorilor de cinema, CinemaCon, noile animaţii ce vor fi lansate în anii următori. Printre acestea se află un mai vechi proiect, încă neintitulat, care va purta spectatorii într-o fascinantă călătorie în interiorul minţii umane, dar şi două titluri noi: The Good Dinosaur şi Day of the Dead.

Conform IGN.com, filmul cu dinozauri urmează să fie lansat pe 30 mai 2014 şi porneşte de la premisa că asteroidul ce a provocat extincţia dinozaurilor acum zeci de milioane de ani nu a lovit Terra şi, astfel, uriaşele creaturi nu au dispărut. Pelicula promite a fi o expunere emoţionantă şi plină de umor a acestei idei, în regia lui Bob Peterson (co-regizor şi scenarist al lui Up şi Finding Nemo).

Lee Unkrich (Toy Story 3) se va ocupa de Day of the Dead, animaţia al cărei scenariu va avea în centru o populară sărbătoare mexicană (Dia De Los Muertos), în care familia şi prietenii obişnuiesc să se strângă, pentru a se ruga şi a-şi aminti de cei decedaţi. Lansarea filmului va avea loc abia în 2015, în toamnă, sau în vara lui 2016.

Un alt proiect original este şi filmul despre creierul uman, anunţat încă de anul trecut, ce va transporta publicul într-o lume pe care aparent toţi o cunosc, dar pe care nimeni nu a văzut-o. Regizor va fi Pete Docter (Monsters Inc., Up), iar lansarea este stabilită pentru 19 iunie 2015.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 26 aprilie 2012 10:34
Cred ca va fi interesant proiectul cu calatoria in interiorul mintii umane.
JohnnyAddams pe 26 aprilie 2012 12:28
Daca Disney nu se va mai baga peste Pixar, atunci sunt sanse sa fie filme bune.
Bayard pe 26 aprilie 2012 12:54
Filmul cu dinozaurii o sa fie un succes garantat :) .... pt celelalte trebuie sa aflu ceva mai multe.
catasmile17 pe 26 aprilie 2012 17:42
Abia astept aceste animatii sa apara.
margott pe 26 aprilie 2012 20:52
Intotdeauna mi-au placut animatiile Pixar.
cavallioty pe 26 aprilie 2012 20:57
daca cel despre minte umana va fi lansat in 2015 e clar ca cel despre ziua mortilor nu va fi lansat si el tot in 2015,Pixar scoate cate un film pe an si avand in vedere ca nu are o data de lansare stabilita e posibil ca nici in 2016 sa nu apara,privit newt care se afla de ceva timp pe masa lor si a fost lasat la stadiu de idee,iar cel despre morti ar putea sa ramana la acelasi stadiu pentru ca Pixar face filme cu subiecte digerabile in special pentru copii iar unul cu subiect despre ziua mortilor nu stiu cat de atractiv ar fii pentru parinti sa isi duca odraslele sa il vada
alex_il_fenomeno pe 17 mai 2012 17:06
sa speram ca vor fi niste proiecte extrem de inspirate .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells