O parte a publicului va eticheta cu siguranţă filmul lui James Franco, deja premiat la irelevantele Globuri de Aur, drept trăsnaia iernii din cinematografele noastre. Ajută puţină informaţie de context, dar nu cu totul, pentru că The Disaster Artist/Un artist numit dezastru pare făcut mai degrabă pentru industria filmului, cu toţi profesioniştii ei, decât pentru marele public. Iată mai jos ce te-ar putea atrage şi intriga la premiera de vineri.
Dacă nu ai auzit niciodată de "inclasabilul" The Room (un lungmetraj de fapt cât se poate de clasabil la rubrica "filme uluitor de proaste") şi de la fel de inclasabilul regizor Tommy Wiseau, atunci probabil că The Disaster Artist nu prea are ce să-ţi spună. Zicem de la început că filmul lui James Franco retrasează improbabilii paşi care au dus la naşterea unuia dintre cele mai celebre filme cult din toate timpurile, categoria "atât de proaste, că-s neapărat de văzut".
Jucat cu imensă dăruire de James Franco, Tommy Wiseau atrage privirile din prima: părul lung şi negru, mutra ce pare să fi suferit atât operaţii estetice, cât şi o bizară paralizie parţială, accentul imposibil şi discursul extrem de personal, toate îl condamnă pe Tommy la statutul de "ciudat". Sau la o foarte probabilă carieră în mafie. Dar nu, Tommy vrea să fie actor şi să cucerească Hollywood-ul. O va şi face, în stilul său extrem de personal, cu ocolişuri care unora li se vor părea tragice, iar altora hilare.
Să o spunem de la început: Tommy este un idiot. Nu unul dostoievskian, ci unul inofensiv, plenar. Tommy nu ştie să scrie un scenariu, nu ştie să regizeze, nu ştie se joace, nu ştie să dea indicaţii pe platouri. Tommy nu ştie nimic. Ba nu! Ştie doar atât, că vrea să facă un film în stare să oprească pământul în loc. Cu un buget de origine incertă, Tommy încalcă toate legile Hollywood-ului, creează scurtături sinistre, le arată degetul profesioniştilor şi îşi insultă colegii. De fapt, Tommy ştie cel mai bine. Românii au o vorbă: nu te contrazici cu prostul, pentru că te aduce la nivelul lui şi te bate cu experienţa. The Disaster Artist este echivalentul cinematografic.
Pentru publicul neaventuros, The Disaster Artist este un pariu riscant, pentru că poate ieşi de la film debusolat, cu uimirea extenuat-indignată "pe ce naiba am dat banii". Îi recomandăm acestui public, adesea doritor să-şi reconfirme certitudinile cinematografice de genul "Vin Diesel e cel mai tare", să se ţină departe de The Disaster Artist: îl va urî. Nu garantăm nici că acest Artist pe invers va captiva publicul aventuros de la noi, cel dispus să încerce genuri şi poveşti noi. Fifty-fifty. Tommy ar spune doar "Fifty".
The Disaster Artist este clar un film făcut pentru industrie, pentru cineaşti şi critici. Şi este, până la urmă un film necesar, pentru că explorează sugestiv o realitate a Hollywood-ului: fiecare producţie este un pariu, un risc. Poţi face cel mai bun film din lume şi nimeni să nu vrea să-l vadă. Sau poţi face o tâmpenie, ca Tommy Wiseau, şi lumea să o adore. The Disaster Artist arată această faţă nevăzută a Filmului în general, a acestei lumi aparent pline de reguli, dar care reguli pot fi încălcate oricând de un spirit neconvenţional. Este suficient? Am spune că nu. Dar nu ne-am uitat la ceas nici măcar o dată cât a durat proiecţia.
Părerea ta
Spune-ţi părereaAr trebui să înţeleagă cât mai mulţi (şi nu ”câţi mai mulţi”, cum apărea pe o căutare Google) cuvintele tale.
Referitor la film, nu m-am hotărât încă dacă să-l văd sau nu. Dar, după această cronică, ceva premise ar exista. Ar putea oferi o perspectivă interesantă asupra unei părţi a Hollywood-ului.