Imensa majoritate a serialelor despre investigaţii ale poliţiei aleg între două abordări extrem de diferite. Prima privilegiază spectacolul şi "focurile de artificii": poliţiştii abia aşteaptă să scoată pistolul şi să sprinteze în urmărirea răufăcătorilor. Cealaltă direcţie este mult mai puţin spectaculoasă şi mult mai aproape de realitate, pentru că privilegiază munca fastidioasă (şi adesea lipsită de recompense) a unui poliţist care caută acul în carul cu fân.
The Breakthrough/Descoperirea s-a lansat ieri pe Netflix şi spune povestea uneia dintre cele mai elaborate investigaţii poliţieneşti din istoria Suediei, după ce două persoane sunt ucise pe stradă, în văzul tuturor, într-un orăşel suedez în anul 2004. Crima pune pe jar întregul oraş şi apoi întreaga ţară, iar sarcina prinderii asasinului pică pe umerii lui John (Peter Eggers), unul dintre cei mai eficienţi detectivi. Doar că John se loveşte în curând de o situaţie neaşteptată: unicul martor al crimelor nu-şi aminteşte faţa asasinului, deşi l-a privit în ochi, iar acesta pare să fi dispărut ca prin minune după ce a omorât cu lovituri de cuţit un copil şi o sexagenară...
Da, The Breakthrough este o idee lungit şi poate că unul dintre cele patru episoade ale miniseriei ar fi putut fi îndepărtat din scenariu, dar asta nu înseamnă deloc că finalul nu vine cu o recompensă considerabilă pentru spectator, care ajunge să se identifice cu deznădejdea poliţiştilor şi a rudelor victimelor lipsite de o concluzie a tragediei. Nu spunem mai multe despre subiect, pentru că până şi sinopsisul de câteva rânduri al miniseriei dezvăluie prea multe despre deznodământ şi pentru că oricum o astfel de producţie suferă din cauza celebrului "dacă n-ar fi, nu s-ar povesti".
Eggers (nicio relaţie de rudenie cu regizorul lui Nosferatu) este foarte bun în rolul detectivului a cărui viaţă se dă literalmente peste cap din cauza investigaţiei. Cu un copil abia născut în braţe, binecuvântare care pe alt tată l-ar umple de o fericire continuă, John nu se gândeşte decât la crimă şi la cuvintele adresate cu imensă încredere jurnaliştilor şi rudelor victimelor: "promit că îl vom prinde repede pe făptaş". Doar că anii trec şi investigaţia elaborată nu duce la nicio concluzie până când echipa lui John nu schimbă din temelii abordarea.
Sunt câteva miniserii similare, ce privilegiază apropierea de realitate în detrimentul ritmului alert şi-al spectacolului, arătând că europenii sunt mult mai pricepuţi în a spune aceste poveşti sensibile despre sacrificiu şi durere decât americanii mai preocupaţi de urmăriri şi explozii. O miniserie excelentă este Anne (2022), despre lupta sisifică a unei mame, Anne Williams (Maxine Peake), de a obţine dreptate pentru cele 97 de victime, inclusiv fiul ei adolescent, ale unei busculade produse din incompetenţa poliţiei la un meci de fotbal din 1989. O altă miniserie cât se poate de meritorie este Mr Bates vs. The Post Office (2024), despre un sistem informatic deficitar care a dus la acuzarea de furt şi alte infrancţiuni a 900 de şefi de oficii poştale britanici de-a lungul a aproape două decenii.
Atât The Breakthrough, cât şi cele două miniserii menţionate mai sus au o coloană vertebrală comună: perseverenţa protagoniştilor, lunga durată necesară pentru ca eforturile lor să aibă rezultat şi consecinţele nefaste asupra vieţii lor ale acestor eforturi. Toate trei au patru episoade şi beneficiază de o abordare rezervată şi discretă care le face mult mai ataşante şi credibile decât orice serial american similar.
Părerea ta
Spune-ţi părerea