Terry Gilliam ţine miercuri un masterclass la Cinema Studio

de Cinemagia în 10 Dec 2013
Participarea la masterclass este gratuită, dar este necesară înscrierea pe pr@bieff.ro. Deadline: 11 decembrie, ora 12:00

Terry Gilliam, invitatul de onoare al Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF 2013, va susţine un masterclass miercuri, 11 decembrie. Această primă întâlnire între Terry Gilliam și fanii săi din România va avea loc de la ora 16:00, la Cinema Studio. Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF se desfăşoară între 11 şi 15 decembrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu.

Terry Gilliam este unul dintre cei mai îndrăzneţi regizori contemporani, având întotdeauna curajul să sfideze convenţiile şi să experimenteze. Apreciat la nivel internaţional pentru filme precum Brazil (nominalizat pentru Cel mai bun scenariu adaptat la Oscarurile din 1986), The Fisher King (câştigator al premiului Leul de Argint la Veneţia în 1991), sau Fear  And  Loathing In Las Vegas (nominalizat la Palme d’Or Cannes în 1998), filmele sale sunt de obicei comedii negre existențialiste care se termină cu o turnură tragicomică de situaţie.

BIEFF 2013, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București, mai organizează trei alte seminarii:

1.  Seminarul pe tema Producţia şi distribuţia de film experimental şi artă vizuală în Europa. Seminarul va prilejui întâlnirea cu o serie de profesioniști de top ai industriei cinematografice europene:

  • RÉMI Bonhomme - Manager de Program, Semaine de la Critique, Cannes
  • MÁRIO Micaelo- Co-Director, Festivalul Internaţional de film Curtas Vila Do Conde Portugalia

Seminarul se va desfășura vineri, 13 decembrie 2013, între orele 14:00 și 15:00 la Librăria Bastilia, iar participarea lui RÉMI  Bonhomme și MÁRIO Micaelo este posibilă cu sprijinul Institutului Cultural Român.
 
2.   Seminarul pe tema Modelul olandez de producţie,distribuţie şi promovare a filmului experimental şi artei vizuale. Seminarul se va desfășura vineri, 13 decembrie 2013, între orele 15:00 și 16:00 la Librăria Bastilia, iar participarea lui Joost Daamen, a Martei Jurkiewicz și a lui Rik Vermeulen este posibilă cu ajutorului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.

Seminarul va prilejui întâlnirea cu o serie de profesioniști de top ai industriei cinematografice olandeze:
  • Joost Daamen – Selecționer IDFA și curator IDFA PRADOCS
  • Marta Jurkiewicz – Responsabil de distribuția de film experimental al Eye Film Institute Netherlands
  • Rik Vermeulen- Director artistic al Festivalul de film nordic Olanda
 

Cele două seminarii sunt concepute ca platforme de întâlnire între profesioniștii invitați, principalele structuri educaționale românești din domeniu - Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București și Universitatea Națională de Arte - și studenții și profesioniștii români din film și arta vizuală. Seminarele reprezintă o ocazie de neratat pentru cineaștii din România de a intra în contact cu piața internațională de film experimental și artă vizuală. În cadrul lor, profesioniștii invitați vor prezenta cineaștilor și artiștilor români oportunitățile oferite de instituțiile pe care le reprezintă, iar creatorii români își vor putea promova în mod direct filmele către curatorii și distribuitorii mai sus menționați. Seminarele sunt deschise tuturor regizorilor și artiștilor vizuali români, indiferent de genul în care creează și de experiență.

3. Seminarul Visiting Film Schools, în cadrul căruia Mieke Bernink, Coordonator al Master-ului de Film al Academiei Naţionale de Film şi Televiziune din Olanda, Jean-Louis Dufour, Decan al Ecole Superieure d'Audiovisuel (ESAV) Toulouse și SorinBotoşeneanu, Decan al UNATC Bucureşti, vor prezenta studenților și profesioniștilor români din domeniul cinema-ului și al artei vizuale, instituțiile pe care le reprezintă și oportunitățile deosebite pe care aceastea le oferă tinerelor talente din întreaga lume. Seminarul se va desfășura sâmbătă, 14 decembrie 2013, între orele 14:00 și 15:00 la Cinema Elvira Popescu, iar prezența participanților este posibilă cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos și al Institutului Cultural Român.

Academia Naţionale de Film şi Televiziune din Olanda (fondată în 1958) este una dintre școlile de film de vârf la nivel internațional. Inițiat în 2009, Masterul de Film, destinat unui număr de 12 studenți din întreaga lume, selectați riguros în fiecare an, este predat în întregime în limba engleză și are o identitate instituțională aparte datorită atenției deosebite acordate cercetarii cinematografice, în contextul interacțiunii cu forme alternative de digital media. Programul își propune să contribuie la dezvoltarea culturii cinematografice și media, prin accentuarea și explorarea importanței experimentului.

Ecole Superieure d'Audiovisuel (ESAV) (fondată în 1979), parte din Université Toulouse-II le Mirail,  este, alături de La Fémis și Louis Lumière, una dintre cele trei școli publice de film din Franța, având programe de licență, masterat și doctorat orientate înspre experimentare audiovizuală.

UNATC se numără, alături de FAMU (Praga) şi Şcoala de Film de la Lodtz (Polonia), printre şcolile de film de prestigiu din Europa. Istoria UNATC este legată de înfiinţarea primei facultăţi de teatru care şi-a început activitatea la Bucureşti în 1834. Această instituţie cu tradiţie s-a unit în 1954 cu Institutul de Artă Cinematografică, dând naştere UNATC. Printre absolvenţii UNATC se numără regizori de valoare ai cinema-ului românesc precum: Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Radu Muntean, Tudor Giurgiu.

 

Exploreaza subiecte similare:

Terry Gilliam, The Fisher King, Brazil, Fear and Loathing in Las Vegas

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 22 ianuarie 2014 13:49
Este un om nonconformist, de la care putem invata cu totii foarte multe lucruri. Sigur se merita.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells