În 2012 câștiga Palme d'Or cu filmul Amour, iar anul următor lua Oscarul pentru Cel mai bun film străin pentru același film Amour: regizorul Michael Haneke. În 2017, Haneke a concurat pentru trofeul Palme d'Or cu filmul Happy End - despre „un final pe atât de fericit pe cât a fost distractiv Funny Games”. Cinemagia l-a intervievat pe regizor în luna mai a anului trecut, la Cannes, prin amabilitatea distribuitorului român al filmului, Independența Film, iar astăzi, cu ocazia premierei în cinematografele noastre a filmului Happy End, republicăm interviul cu celebrul cineast.
Filmul este despre cecitatea generală față de nevoile celuilalt. Totuși titlul se referă la un final fericit...
Michael Haneke: Optimismul meu are limite. A crescut confuzia, ne simțim mai confuzi ca înainte. Toți cei cu care îmi place să am de-a face știu încotro se îndreaptă. Mi-ar plăcea să am de a face cu cineva care știe încotro ne îndreptăm. Nu mă văd ca un optimist, optimismul mă face să mă simt confuz, deși nici pesimismul nu îl admir. Da, simt multă furie față de cele din jurul meu. Nu îmi place pesimismul, însă, trebuie să găsim punctele slabe: furia față de propria noastră lașitate, orbirea față de cei din jur. Suntem atât de complăcuți în viețile noastre, încât insistăm să ne plângem de alții, în timp ce stăm pe spinarea altora, și asta mi se întâmplă și mie. Și toate astea mă înfurie.
Apropo de pesimism, cred că adevăratul pesimism este la cei care fac filme comerciale, pentru că ei cred că oamenii sunt într-atât de proști încât să nu ai nimic serios de vorbit cu ei. Nu, nu mă consider un pesimism. Sper că situația se va îmbunătăți, sper că lumea se va schimba în bine, și îmi pun multă încredere în acea speranță. Cred că acum un timp, în anii 70-80 Samuel Beckett vorbea despre acea față a lumii. Cred că dacă ar fi să credem în stereotipii, aceea care mi s-ar potrivi ar fi realismul. Dar nu cred că această punere în stereotipuri este ceva bun. Vedem violența ascunsă în sertarele închise ale Vienei, ale Parisului.
Michael Haneke: Lumea e tot mai derutantă, tot mai imprevizibilă și mai lipsită de logică. Asta încerc să explic. Nu pot spune când anume s-a schimbat, a fost un proces continuu. Am început să mă simt din ce în ce mai puțin acasă în lume, să am tot mai puțină încredere încotro ne îndreptăm. Și de asemenea, ca profesor la Academia de Film din Viena lucrez cu tineri și nu mi se pare că aceștia au mai mult optimism, mai multe speranțe pentru viitor. Sunt mai critic, și mă enervează cei care pretind că totul este bine și că viețile noastre, astăzi, sunt perfect în regulă.
Filmul începe cu drama personală a unei fetițe. Totuși, se încheie cu povestea unui bunic. De ce ați ales să alternați punctul de interes între aceste două personaje?
Michael Haneke: Am vrut să descriu o dramă de familie, și atunci când e o dramă de familiei, obligatoriu, descrii și societatea în care familia aceasta este integrată. Cu cât diferența de vârstă între membrii familiei este mai mare, cu atât sunt șanse a se prezenta un spectru mai larg de puncte de vedere. Puteam, de pildă, să fac un film despre un cuplu tânăr cu un copil, dar aș fi pierdut din complexitate și din profunzime.
Spuneți-ne câteva lucruri despre umorul din film, umorul negru
Michael Haneke: Drama este un privilegiu în lumea de astăzi, nu avem dreptul la tragedie, tragedia a fost înlocuită la începutul secolului XX de dramă, iar acum drama a fost înlocuită cu farsa. În filmele mele încerc să fiu ironic, probabil am un simț special al umorului pe care publicul nu îl apreciază. Chiar și în Funny Games există momente comice, pe care le pot aprecia cei care știu să le guste. Nu că tragedii nu se întâmplă, ele au loc mai ales pentru oamenii din medii defavorizate.
Este ironic că titlul filmului sugearează că „finalul” ar fi fericit. Este tragic modul în care e pe cale să sfârșească personajul bunicului
Michael Haneke: Nu, nu era tragic, era trist. E altceva. Indiferent de cine ești, de unde ești, moartea există întotdeauna, este ceva existențial. Nu este un film social, un film politic, e o temă în film asupra căreia am vrut să am o poziție. Iar oamenii trebuie să aibă dreptul să decidă când să își încheie viața. Nu am căutat să fac un film cu un mesaj politic.Tema filmului de fapt este cum mă raportez la suferința cuiva pe care îl iubesc.
Este primul dvs film despre social media, despre tehnologie...
Michael Haneke: Social media, pentru prima oară, își face loc în acest film. Pentru asta am vorbit cu oameni tineri, am aflat cum folosesc asta, de ce folosesc asta, pentru ce folosesc asta. Mi-am creat chiar un cont de facebook, dar l-am șters foarte repede. Am vrut să dau dovadă de acuratețe, mai ales că personajele sunt tineri care folosesc social media, iar limbajul reflectă cu acuratețe limbajul folosit de către tineri. Inevitabil, nu poți face un film despre societatea de astăzi fără să faci referire la social media.
Însă, momentul în care fetița îl filmează pe bunic pentru a posta pe Facebook cum e pe cale să facă un gest disperat, nu echivalează cu pierderea ultimei urme de omenie?
Michael Haneke: Este posibil. De exemplu, știrea adevărată despre o fată care și-a otrăvit mama și a filmat apoi totul este unul dintre punctele de pornire pentru acest film. Poate că filmul e mai violent decât Funny Games. Filmul este mai realist decât Funny Games. Care este o metaforă, nu este un film realist. Filmul acesta este pe cât de realist se poate. El descrie o familie și o societate, și este pe cât de realistic se poate, chiar naturalist.
Dacă vă uitați la alte filme ale mele, The Seventh Continent, a trilogy of Glaciation, sunt mai mult o serie comprimată de imagini ale unei societăți. Chiar atunci când Ibsen scria despre familie și o descria în sine, dar descria și o întreagă societate prin prisma ei, și nu numai el, ci orice dramaturg nu se interesează doar de câțiva indivizi, ci de o întreagă societate.
Pot să vă întreb, apropo de familiile burgheze, dacă v-a influențat faptul că ați fost crescut într-o familie bogată, de artiști?
Michael Haneke: Mama mea se trăgea dintr-o familie de nobili, unchiul era latifundiar, părinții mei erau artiști, asta e o parte din ceea ce sunt. Totul depinde de tine ca om, de ce experimentezi.
Ținând cont de titlul productiei, acesta este ultimul dumneavoastră film?
Michael Haneke: Așteptăm și vom vedea.
Părerea ta
Spune-ţi părerea