Serialul de comedie Our Flag Means Death realizat de David Jenkins și Taika Waititi pornește de la povestea adevărată a lui Stede Bonnet (Rhys Darby), un latifundiar din secolul al XVIII-lea care a renunțat la toate pentru a deveni pirat.
Taika Waititi (care joacă rolul Blackbeard, dar este și producător executiv al seriei) povestește mai mult într-un interviu HBO Max, prezentat în exclusivitate în România.
Pirații și corsarii sunt probabil un gen grozav cu care e ușor să te distrezi...
TW: Da, și nu știam de fapt mai nimic despre anii 1700. Am tendința să amestec toate acele secole împreună, cu bărbații care purtau pantaloni strâmți și aveau aventuri îndrăznețe. Așa că a fost interesant de văzut ce se întâmpla de fapt, mai ales cu costumele și felul în care imperiile acaparau toate oceanele. Locul în care este plasată acțiunea este un creuzet al culturilor și al oamenilor, toți acești rătăciți care încearcă să-și găsească locul în lume... Doar să văd aceste lucruri prinzând viață a fost ceva major pentru mine. Nu am fost un mare fan al piraților în copilărie. Aveam tendința să-i asociez cu costume de Halloween și lucruri ridicole care le plăceau copiilor. Apoi a apărut „Pirații din Caraibe” și a încercat să facă pirații să pară cool și sexy, dar aia îmi dădea impresia unei lumi fantastice. Atunci când acest proiect a apărut în viața mea, am fost încântat să arăt ce se întâmplă în momentele de pauză, când nu ai aventuri și nu ataci alte nave. Lucrurile de genul ăsta sunt interesante pentru mine, la fel era și cu filmul meu cu vampiri „What We Do in the Shadows”, ideea de a vedea felii din viața vampirilor și același lucru s-a aplicat și aici. Am vrut să facem această idee de „comedie de la locul de muncă”, unde vezi ce fac pirații când nu piratează.
Cât de important a fost să eviți clișeele și stereotipurile care sunt asociate câteodată cu pirații?
TW: Foarte. Cred că lumea asta e destul de ridicolă și fără să mai adăugăm papagali și toate acele clișee. Ar fi stricat echilibrul și ar fi transformat-o în una caricaturală. Ce îmi place foarte mult la asta este că e o poveste complet formată cu personaje tridimensionale care au fiecare povestea lui. E ilar, dar avem și niște momente dramatice grozave și este despre ceva: ideea vârstei mijlocii și ce se întâmplă cu oamenii atunci când ne întrebăm: „Asta e tot? Aveam visuri. Asta e tot ce pot aștepta de la viața mea?” Cred că toți avem aceste sentimente deși nu suntem destul de curajoși să ne facem pirați sau să ne părăsim familiile sau să facem lucrurile pe care le-a făcut Stede. Așa că vedem cum ar putea fi să facem asta. Temele sunt importante. Este unul dintre lucrurile care m-a atras la serial – ideea că el a plecat și își caută visul, a avut această viață întreagă de aventuri. Dar vine cu un preț. E un preț greu de plătit dacă vrei să fii pirat. Există moarte în fiecare zi și ești blocat pe o barcă în mijlocul pustiului și nu știi de unde va proveni următoarea ta masă.
Urmărești evenimentele majore din viața reală a lui Stede Bonnet, ceea ce probabil a fost grozav pentru scrierea și conceperea serialului...
TW: A fost mult mai bine decât să inventăm totul. Dacă ar fi fost să inventăm ar fi părut totul exagerat, dar există destul acolo cât să-ți dai seama că a plecat pe mare, nu s-a descurcat prea bine la asta, a devenit destul de bun la asta și apoi i s-a făcut dor de casă. Există ceva în acea poveste care a rezonat mult cu mine, poate pentru că acum am 40 și ceva de ani!
Ce te-a făcut să decizi să și joci în serial, în rolul lui Blackbeard, pe lângă regie și rolul de producător executiv?
TW: Aceasta a fost una dintre rarele ocazii în care nu m-am distribuit eu singur în propriul proiect. Altcineva m-a rugat să fac asta. David Jenkins a scris personajul Blackbeard cu mine în minte și, inițial, eram prea ocupat pentru a face asta. Dar cu niște ajustări ale programelor, am reușit să facem asta împreună, ceea ce e grozav pentru că îmi doream mult să joc acest rol. Așa că eram Blackbeard în timpul zilei și eram la montaj cu Thor în timpul nopții și făceam multe alte lucruri. Încercam să lucrez de pe platouri cu părul zburlit și cu barbă. A fost un coșmar de gestionat, dar am reușit și este probabil unul dintre rolurile mele preferate pe care le-am jucat vreodată pentru că e ceva ce nu a trebuit să scriu, așa că am putut aduce mult din mine în personaj. Nu am făcut niciun fel de documentare pe Blackbeard. M-am uitat pe Wikipedia și mi-am dat seama că nimeni nu prea știe nimic pe bune despre el. Nu se știe sigur că Edward Teach era numele lui real; s-ar putea să fi avut alte nume. Asta mi-a dat libertatea de a face ce voiam și de a-mi folosi propriul accent. Și costumul e integral din piele, ca Mad Max, și arată cool. M-am simțit ca un biker încărunțit, deși era incomod să fiu îmbrăcat în pielea aia fierbinte toată ziua. M-a făcut morocănos din când în când, mi-era cald și incomod cu părul și cu barba, să am părul altcuiva în gură! Poate de asta avea nevoie personajul meu pentru a ajunge în acea stare morocănoasă.
Îl cunoști pe Rhys Darby de multă vreme, dar probabil acum ai petrecut cel mai mult timp cu el în fața camerelor...
TW: E adevărat. Am jucat împreună în “What We Do in the Shadows”, cu haite de vampiri și haita de vârcolaci. Am mai jucat puține show-uri cu scheciuri de comedie în Noua Zeelandă, dar nu am mai jucat atât de mult împreună ca acum. „Carnea” show-ului este relația pe care o au personajele noastre și e grozav. Amândoi am început cu comedii și știm fiecare cum lucrează celălalt, dar eram deciși să luăm în serios scenele dramatice și să încercăm să facem actorie. Ne-am susținut reciproc pe parcursul filmării. Mă simt foarte confortabil în rolurile de comedie, dar cu rolurile dramatice ajungi să te întrebi dacă te descurci bine. Știi când te pricepi la comedie pentru că oamenii râd. Dar cu o dramă nu ai cum să măsori. Bănuiesc că ai succes dacă oamenii nu râd!
A fost dificil să găsești tonul potrivit pentru interpretarea ta? Trebuie să fie cool și dur, dar și amuzant și vulnerabil câteodată și un pește pe uscat...
TW: Nu a fost o provocare mare să ajung în acea zonă pentru că toate rolurile mele sunt bazate de fapt pe versiuni ale mele sau ale apropiaților mei. Am simțit aceleași frustrări; am crescut sărac și am vrut să văd cum e viața dincolo de asta. Acum îmi petrec timp în locuri cu oameni plini de bani și succes, ceea ce e fix traiectoria lui Blackbeard. Ajunge să petreacă timp cu societatea bună dar își amintește mereu de unde a pornit și ce este și are resentimente față de lume. Clar am simțit asta în tinerețea mea, resentimente față de cei bogați și față de puterile coloniale care mi-au oprimat poporul. Am avut un complex legat de asta și e mereu acolo. Chiar și acum îmi pun întrebări legate de deciziile mele: e bine că am devenit cineast? Am avut o carieră grozavă, dar fiecare ființă umană își pune la îndoială deciziile, dacă ar fi fost mai fericit făcând altceva. Și asta se întâmplă și cu Blackbeard. E cel mai faimos pirat din lume dar tot nu e fericit. Niciodată nu e destul și e ușor pentru oricine din jur să profite de această îndoială a lui.
Când ai un grup mare de actori de comedie, există vreun soi de competiție cu oameni care încearcă să fie mai tari ca ceilalți? Comicii pot fi competitivi câteodată...
TW: Nu prea există o ierarhie, dar oamenii au stiluri diferite de a spune replicile. Joel Fry [Frenchie] este sclipitor și foarte sec. Eu sunt mai grosolan. Rhys e un amestec dintre cele două opțiuni. Am încercat cât se poate de mult să iau totul în serios și să nu încerc să fiu prea amuzant. A fost o dinamică uimitoare să avem acești oameni diferiți și actori dramatici incredibili precum Rory Kinnear [Badminton] și Con O'Neill [Izzy Hands] și Ewen Bremmer [Buttons] cărora le ies amândouă. Unii oameni care n-au făcut comedie se întreabă ce să facă și sfatul nostru e mereu: „nu încerca să fii amuzant”. Atunci când actorii de comedie fac lucrurile lor comice îi poți vedea pe actorii de dramă gândindu-se „cum pot să fac eu așa ceva?” și apoi vezi că actorii dramatici se descurcă de minune și îi lasă pe toți mască cu jocul lor și mulți comici spun atunci „eu n-aș putea face niciodată așa ceva!” Așa că e grozav să avem aceste două tabere lucrând împreună și apoi cu oameni care le pot face pe amândouă.
Cum a funcționat improvizația cu un grup atât de divers de actori?
TW: Nu a fost atât de multă. Doar o mână dintre noi au avut voie să facă asta, bănuiesc. De asemenea, nu era prevăzută în program. Ne grăbeam tot timpul. Mereu când avea sens să încercăm și să facem niște improvizație ieșea bine, dar scenariile erau foarte bine scrise și aveau sens și erau bine gândite. Toate momentele de poveste erau acolo. De multe ori simt că improvizația te ajută doar dacă încerci să descoperi ceva. E foarte rar ca lucruri incredibile să apară din improvizație. Dar Rhys e foarte bun la asta și cred că și eu sunt bun la asta. Suntem cei doi care au creat ceva acolo din improvizație. Și eu, fiind unul dintre șefi, am avut ocazia!
Decorurile au fost impresionante. Ai avut vreun favorit?
TW: Mi-a plăcut nava franceză cu petrecerea gigantică și îi felicit pe cei de la decoruri pentru asta; atenția pentru detalii a fost uimitoare. Dar decorul meu preferat a fost nava, The Revenge. Se muta întreagă și era atât de vie. Și în spatele nostru aveam ecranele gigantice cu oceanul și valurile învolburate. Unii oameni se urcau pe corabie pentru prima oară și aveau rău de mare. Simțeai cu adevărat că ești pe mare. Aveam vânt și sunetul bărcii care scârțâia. Era minunat când pășeam pe acea corabie.
Ai putut face multe și la filmările din locații?
TW: De vreo două ori; câteodată regizam. Am mers pe plajă la Malibu în unul din episoadele finale. A fost grozav să ieșim când jucam. La studio intri când e întuneric și ieși când e întuneric.
Care sunt unele dintre scenele tale preferate din serial?
TW: Aș spune că scenele mele preferate sunt cu Rhys. A fost distractiv cu el pentru că ne ciocneam și ne dădeam idei. Ne citim foarte bine unul pe celălalt și putem face un du-te vino cu multă lejeritate. Este unul dintre oamenii cei mai buni la improvizație pe care-i știu. Scenele dramatice au fost foarte bune și ne sprijineam unul pe celălalt.
Ai vreo aptitudine de navigare; ai putea să ridici o velă?
TW: Pot să vâslesc o barcă și mă pricep la caiac. Dar nu sunt marinar. Am fost în câteva excursii cu barca când eram mic, dar nu am fost foarte atent la navigare. Erau lucruri mai bune de făcut. Nu ți-aș putea spune care sunt părțile unei bărci sau cum să faci nod cu o sfoară. Dacă ai face asta pe o barcă, în larg, ar fi brutal. Probabil încă am filma...
Să fii pe platou, dar să reușești să faci lucrurile să pară și să se simtă reale a fost de un mare ajutor.
