Steven Spielberg anunţă "cel mai mare film american realizat vreodată"

de Ştefan Dobroiu în 27 Apr 2025
Părerea celebrului regizor şi cea a publicului par să coincidă în alegerea acestui film clasic

Institutul American de Film (AFI) acordă în fiecare an unul dintre cele mai râvnite premii de la Hollywood, Premiul AFI pentru Întreaga Activitate. La cea de-a 50-a ediţie a galei, acest premiu i-a fost oferit lui Francis Ford Coppola, ocazie cu care Steven Spielberg a etichetat Nașul drept "cel mai mare film american realizat vreodată".

"Pentru mine Nașul este cel mai mare film american realizat vreodată. (...) Ai luat tot ce s-a făcut înainte şi ai redefinit cinema-ul american, ceea ce a inspirat o întreagă generaţie de cineaşti care nu şi-au dorit altceva decât să te impresioneze cu creaţiile lor. Eu, cel puţin, am visat mereu să te impresionez cu filmele mele", i s-a adresat Spielberg lui Coppola pe scena galei, citat de revista Variety. Trebuie spus că este greu să găseşti un omagiu mai puternic.

Citeşte despre cât de greu a fost realizat The Godfather şi cât a trebuit să lupte Francis Ford Coppola pentru a duce producţia la bun sfârşit.

Pe scena galei a urcat şi George Lucas, cel care a dezvăluit zilele trecute de ce Yoda vorbeşte "ciudat". "Când aveam 22 de ani [Coppola] m-a învăţat să nu-mi fie frică să sar în abis [şi să îmi asum riscuri]. Am trăit cu această lecţie toată viaţa, deşi nu mi-am permis niciodată să sar de la fel de sus ca el", a spus George Lucas.

În această situaţie, părerea cineaştilor coincide cu a cinefililor: în topul imdb.com al celor mai bune 250 de filme din istorie Naşul este întrecut doar de The Shawshank Redemption. Citeşte despre cum filmul lui Frank Darabont a fost iniţial un eşec de casă înainte de a deveni favoritul absolut.

Sursa foto: Hepta.

Exploreaza subiecte similare:

The Godfather, Steven Spielberg, Francis Ford Coppola, George Lucas, The Shawshank Redemption

Alte știri din cinema

Festivalul internaţional de film Maramureş se întoarce la Sighetu Marmaţiei

Noua ediţie a festivalului va avea loc între 19 şi 23 august, cu proiecţii gratuite în incinta Muzeului Satului Maramureşan

Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile

De la secretomanie la represiune şi control total, în cinci poveşti cu totul neliniştitoare

Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră

Iată cine împiedică producţia unui sequel şi de ce

Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii

Comoara lui Harap-Alb, în regia lui Igor Cobileanski, este un rar film fantasy românesc pentru copii

Părerea ta

Spune-ţi părerea
doris_gilovan pe 27 aprilie 2025 22:26
Nu coincide si cu parerea mea ,poate subiectiva, nu agreez filmele despre Mafia si mafioti. Cred ca doar Godfather 1 a fost bun, si asta mai mult datorita lui Brando.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells