După Asako I și II și memorabilul Drive My Car câștigatorul premiului pentru cel mai bun scenariu în 2021 la Cannes, iar în 2022 recompensat cu premiul Oscar pentru cea mai bună regie, regizorul Ryūsuke Hamaguchi revine cu a treia sa producție în competiție la Festivalul Internațional de la Cannes.
Soudain este o adaptare liberă a cărții non-ficționale „Suddenly, I feel bad” de Maoko Miyano și Maho Isono. Filmul a fost filmat în parte la Kyoto, dar în cea mai mare parte in Franța, pentru că de la Woody Allen incoace filmările la Paris sunt en vogue.
Inspirat de teoriile revoluționare a psihiatrului si neurologului italian Franco Bazaglia și de cele ale eminentului regizor polonez Grotowski, care a creat o nouă metodă actoricească și este unul din cei mai mari reformatori ai teatrului secolului al XX-lea, regizorul japonez prezintă principiile umanității și o adaptare liberă a cărții non-ficționale care, de fapt, conține corespondența între filosoafa japoneză Maoko Miyano, care suferea de cancer la sân în fază terminală și antropoloaga japoneză Maho Isono.
În rolul principal, strălucește Virginie Efira in calitate de directoare a unui azil de bătrâni. Marie-Lou se străduiește să implementeze o filozofie de îngrijire inovatoare, bazată pe principiile umanității care ne permit, ne inzestresc cu aptitudinea de a înțelege mai bine interlocutorul și de a empatiza cu oamenii în vârstă, respectând demnitatea rezidenților, în ciuda rezistenței unora dintre angajații săi. Întâlnirea ei cu Mari, interpretată de actrița japoneză Tao Okamoto, o directoare de teatru japoneză care luptă împotriva cancerului, îi va schimba viața pentru totdeauna.
Actrița belgiană care iese in evidență în rolul administratoarei acestui azil de bătrâni pune în practică aceste teorii îndrăznețe. În Jardin de la Liberté (Grădina Libertății), rezidenții sunt entuziaști, chiar dacă metoda surprinde inițial iar unii dintre membrii personalului se opun acestei abordări neconvenționale. Umanitatea cuprinde un spectru larg. Acesta variază de la ascultarea atentă a interlocutoriului la masajul picioarelor. Chiar și fredonarea unei melodii pentru a-i adormi pe cei mai anxioși rezidenți este perfect acceptabilă.
Actrița belgiană Virginie Efira o interpretează pe directoarea acestui azil de bătrâni din Paris, folosind metode neconvenționale. O provocare dificilă, dar reușită. Filmul durează 3 ore și 16 minute și este cel mai lung film din competiția oficială, dar nu plictisește.
Realizatorul acordă o mare atentie teatrului, aducându-l in fiecare film al său încă de la debutul din 2012 cu Intimacies. Chiar și metoda sa de a citi scenariul cu actorii este o metodă preluată din teatru. Repetând până la epuizare și fără emoții, realizatorul folosește improvizonarea emoțională.
A durat mult sa gaseasca o actriță potrivită în Franța, aflu de la Hamaguchi la interviul acordat. Virginie Efira care vorbește japoneza, a învățat mai întâi fonetica hirogana, neavând decât câteva săptămâni la dispoziție, impresionant cu câte măiestrie vorbește japoneza in film. Ei i se alatura actrita japoneza Tao Okamoto, care interpretează rolul unei regizoare de teatru care vorbește perfect franceza. Pentru actrița japoneză a fost mult mai ușor. Okamoto, un fost model, trăise deja cu ani in urmă la Paris și a avut 1,5 ani la dispozitie de a se pregăti pentru rol, inclusiv pentru a-și perfecționa limba franceză. O alegere reușită a realizatorului japonez deoarece cele doua actrițe formează o simbioză.
Filmul nu include numai comportamentul față de bătrâni, el este si un apel la incluziune. Actrița japoneză interpretează rolul unei regizoare japoneze, adeptă a principiilor umanității, care a montat o piesă de teatru cu Tomoki, un băiat japonez autist și bunicul său. A fost deosebit de importantă includerea acestei laturi a dizabilităților. Mesajul este, deci, universal.
Vocea lui Tomoki a fost importantă pentru regizor, pentru a înțelege care este alegerea potrivită regizorul și actorul japonez Kodai Kurosaki au vizitat mulți tineri autiști.
Filmul dă speranță, dar - după cum declară și regizorul: ”Filmul nu este neapărat un film optimist. Mult mai important este să vezi clar lucrurile, să existe claritate, chiar dacă aceasta este devastatoare”.
În calitate de directoare a unui azil de bătrâni, Marie-Lou se străduiește să implementeze o filozofie de îngrijire inovatoare, bazată pe ascultarea și respectarea demnității rezidenților, în ciuda rezistenței unora dintre angajații săi. Întâlnirea ei cu Mari, o directoare japoneză care luptă împotriva cancerului, îi va schimba viața pentru totdeauna. Printr-o prietenie profundă, cele două femei vor transforma azilul într-un simbol al rezilienței și umanității. 3 ore si 16 minute, timpul trece fără să-ți dai seama!
Felicitări, Ryūsuke Hamaguchi! Felicitări, Virginie Efira și Tao Okamoto! Cu siguranță, filmul si performanța actrițelor vor fi recompensate la ceremonia de pe 23 mai la Grand Theatre Lumière, mai ales că la această a 79-a ediție a Festivalului Internațional de la Cannes Japonia este țara invitată. În România, filmul va fi distribuit de Independența Film.
