Snatch, sezonul 2, din 11 februarie. Ce îi așteaptă pe tinerii gangsteri

de Cinemagia în 21 Ian 2019
O nouă cursă contra-cronometru pentru protagoniști, ca să-și protejeze averea, dar și viața

AXN Black difuzează din 11 februarie cel de-al doilea sezon al serialului Snatch. Inspirat de filmul cult omonim, regizat de Guy Richie și lansat în 2000,  serialul Unde dai și unde crapă/Snatch spune povestea unui grup de tineri pungași. Alex De Rakoff a creat o poveste care se concentrează pe Albert Hill (Luke Pasqualino) și cei mai buni prieteni și parteneri ai acestuia, aristocratul Charlie Cavendish-Scott (Rupert Grint) și boxerul Billy Ayers (Lucien Laviscount ). După atacul asupra unui camion plin cu aur, grupul este implicat într-o serie de evenimente neașteptate. De-acum încolo, tinerii intră în liga mare a crimei organizate, unde gangsterii internaționali fac legea. Trebuie să învețe rapid să facă față provocărilor: o Londra tot mai nesigură, polițiști omniprezenți, luptători aprigi ring și infractori locali periculoși.

Din 11 februarie, de la ora 23.00, de luni până vineri

Sezonul doi îi găsește pe protagoniștii găștii Hill în luminoasa Spanie, bucurându-se de o bine meritată vacanță. Însă totul se transformă rapid într-o nouă cursă contra-cronometru pentru a-și proteja averea, dar și viața. La puțin timp după ce se stabilesc  într-un orășel de pe coastă, San Toledo, Charlie Cavendish Scott, alături de prietenii săi,  trebuie să se ascundă de cel mai mare mafiot local. Eroii vor avea nevoie de toată  îndemânarea și curajul pentru a-și învinge inamicii și pentru a supraviețui.

Din momentul în care a început să lucreze la Snatch, De Rakoff (pentru prima dată la cârma unui serial de televiziune) a plănuit să-și mute banda Hill pe Costa del Sol din sudul Spaniei, paradisul gangsterilor. Reputația Costa del Sol provine din perioada care a urmat după colapsul tratatului de extrădare din 1978 între Spania și Regatul Unit. În absența acestui acord, criminalii britanici ar fi putut fugi în Spania fără teamă de deportare, unde să se bucure de roadele muncii lor ilicite, de un confort extraordinar, fără temeri că i-ar putea descoperi cineva. Până când cele două țări au semnat un nou tratat de extrădare în 1985, deja se formase o comunitate răspândită de criminali britanici expați în zonă, ceea ce i-a obținut  porecla „Costa del Crime”.

De Rakoff cunoștea bine Spania, întrucât a locuit și a trăit acolo. Și cunoștea foarte bine și zona Costa del Sol, unde își petrecea verile în anii '80 și '90. Plasarea personajelor în această locație a fost atrăgătoare din mai multe considerente. „Mereu mi-a plăcut ideea de a aduce banda Hill în Spania, pentru că are valențe romantice, pensionari bogați și ideea de a fi printre propriii tăi concetățeni într-o țară străină", explică el. „Și, mergând într-o altă țară și detașându-ne de acțiunea primului sezon, putem reseta povestea  și începe cu mult entuziasm un nou capitol”. Filmările au început la finalul lunii ianuarie 2018 și au durat 80 de zile. Întrucât știa Spania atât de bine, De Rakoff avea idei despre locurile unde vrea să filmeze, încă dinainte de a porni prospecțiile. Zona de producție a fost în Malaga, filmările având loc pe o rază de 10 mile, iar scenele din jurul casei lui Vic au fost filmate în Marbella.

Când a pus cap la cap muzica din sezonul doi, De Rakoff a ales cântece relevante pentru Spania, dar și pentru personaje.  „Muzica ajută la modul cum evoluează acțiunea”, afirmă el. „Am vrut un amestec de cântece britanice pentru a păstra identitatea britanică a serialului, iar muzica spaniolă de diferite genuri ajută la ancorarea acțiunii în această nouă lume din  regiunea Costa del Sol. Există flamenco și muzică spaniolă contemporană, cum ar fi muzica rap spaniolă, un pic de rock. Există, de asemenea, o mulțime de ska și reggae, care este genul de muzică pe care acești băieți l-ar asculta în barul lor și care s-a îmbinat cu vremea și palmierii”.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Snatch, Rupert Grint, Luke Pasqualino, Lucien Laviscount, Alex De Rakoff

Alte știri din cinema

Primele reacții la filmul Shazam!

Cel mai captivant film DCEU de până acum, conform părerii criticilor de film, are suflet, magie, provoacă râsete şi senzaţii tari

Record. Captain Marvel trece de bariera de 900 milioane dolari

A depăşit încasările unor filme cu supereroi precum: Thor:Ragnarok (854 milioane dolari), Venom (855 milioane dolari) şi Spider-Man: Homecoming (880 milioane dolari)

În timpul filmărilor la Game of Thrones, Emilia Clarke a supraviețuit unui atac cerebral

„Dacă e să fiu sinceră, în fiecare clipă din zi credeam că o să mor”, a declarat actrița

După Captain Marvel, Brie Larson e alături de Samuel L. Jackson în Unicorn Store

Este filmul în care actrița de 29 de ani debutează ca regizoare

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells