Sisters, o combinaţie reuşită

de Ştefan Dobroiu în 22 Dec 2015
Umor, emoţie şi două protagoniste care se sincronizează perfect

Am intrat cu îndoieli în sala de cinema la Sisters/Surori bune şi nebune, dar am ieşit cu zâmbetul pe buze. Filmul are premiera oficială pe 1 ianuarie, dar proiecţiile în avanpremieră încep din 26 decembrie şi filmul e o alegere foarte potrivită pentru ceva distracţie de Crăciun: combină umorul (uneori extrem de) ireverenţios cu lecţiile de viaţă specifice filmelor de Sărbători. Dacă vrei să începi 2016 cu bună-dispoziţie şi decizii importante pentru viitorul tău, Sisters este un punct de pornire cât se poate de nimerit şi amuzant.

Tina Fey şi Amy Poehler, două dintre cele mai populare voci feminine ale comediei americane, sunt Kate şi Maura, două surori cu personalităţi foarte diferite, cărora părinţii le dau o veste "groaznică": s-au hotărât să vândă casa şi să se mute într-un apartament mai uşor de îngrijit. Kate şi Maura au la dispoziţie doar un weekend pentru a-şi face ordine în dormitorul plin de amintiri din copilărie şi sub nicio formă, sub absolut nicio formă, nu trebuie să dea o petrecere în casă, pentru că orice stricăciune i-ar putea face pe noii proprietari să renunţe la afacere. Evident, Kate şi Maura dau o petrecere, iar aceasta evoluează "neaşteptat".

Fără să arunce pe ecran penisuri (cum face cealaltă comedie de Crăciun, The Night Before), Sisters are nişte replici atât de zvăpăiate, încât ne-a amintit de unul dintre cele mai amuzante momente din The Avengers: Age of Ultron ("you kiss your mother with that mouth?"). Nerecomandat sub 15 ani, filmul te bombardează cu o mulţime de glume şi gaguri fizice, astfel încât nici nu ai timp să te dezmeticeşti. Unele glume eşuează lamentabil, dar altele devin unele dintre cele mai amuzante scene văzute la cinema în 2015.

Comedia câştigă puncte şi cu aspectele emoţionante ale scenariului, care o transformă într-unul din cele mai trăsnite filme de Crăciun lansate vreodată pe marele ecran. Sărbătorile îşi fac apariţia doar un minut în poveste, dar, printre replici pline de aluzii sexuale, filmul discută despre familie, încredere, acceptarea celor din jur şi sentimentul de "acasă". Faptul că Maura şi Kate sunt atât de diferite, prima fiind prea responsabilă şi dispusă să-i ajute pe ceilalţi, iar a doua complet haotică, ajută la o discuţie despre cât de utilă este o ieşire din zona de confort. Obstacole şi temeri închipuite, maturizare şi pierderea cursei cu timpul sunt alte teme pe care filmul le explorează convingător, devenind mai relevant decât poate părea la prima vedere.

Fey şi Poehler se înconjoară cu o mulţime de actori care au ocazia să strălucească pe marele ecran. Maya Rudolph este Brinda, o fostă colegă de liceu hotărâtă să le distrugă surorilor petrecerea, după ce află că nu se numără printre invitaţi. Ike Barinholtz e vecinul James, care devine un proiect "de inimă" al lui Maura, iar John Leguizamo este Dave, fost coleg de liceu cu surorile devenit un interlop inofensiv. Impunătorul wrestler John Cena este Pazuzu, dealer de droguri şi ţintă pentru o noapte a ocheadelor pofticioase ale lui Kate. Greta Lee fură şi ea câteva scene în rolul pedichiuristei Hae-won, pe care surorile o invită, cu spontaneitatea specifică, la marea petrecere.

Iată mai jos un trailer subtitrat al filmului. Şi, crede-ne pe cuvânt, nu conţine toate fazele amuzante. 

Exploreaza subiecte similare:

Sisters, Tina Fey, Amy Poehler, Ike Barinholtz, John Cena, Maya Rudolph, John Leguizamo

Alte știri din cinema

Armie Hammer ar putea fi noul Batman

Noile aventuri ale Cavalerului Negru vor ajunge în cinematografe în 2021

Trailer-ul lui Frozen II a devenit cel mai vizionat din istorie din categoria filmelor de animaţie

Animaţia se lansează în cinematografele noastre pe 22 noiembrie

Ursul de Aur a fost câştigat anul acesta de pelicula Synonymes

Filmul românesc Monştri. a obţinut la Festivalului de Film de la Berlin premiul publicului

Filmul „Monștri.” câștigă premiul cititorilor cotidianului german Tagesspiegel

Va rula pe marile noastre ecrane din toamna anului 2019

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells