Sinopsis-ul oficial al SF-ului cu Tom Cruise, Oblivion

de Cristina Grigore în 1 Iul 2012
Sinopsis-ul oficial al SF-ului cu Tom Cruise, Oblivion

Site-ul Collider a publicat sinopsis-ul oficial al lui Oblivion, noul SF al regizorului Joseph Kosinski (TRON: Legacy), al cărui protagonist este Tom Cruise. Din distribuţia filmului mai fac parte Morgan Freeman, Olga Kurylenko, Melissa Leo şi Andrea Riseborough. Iată descrierea întâmplărilor din ceea ce a fost numit de producători „un eveniment cinematografic original şi revoluţionar”:

„Locuitor al unui Pământ situat într-un viitor spectaculos, în care totul s-a schimbat radical, fără a mai păstra ceva din înfăţişarea de odinioară a acestuia, confruntarea unui om cu trecutul îl va conduce într-o călătorie a descoperirilor şi a redefinirii personale în vreme ce luptă din răsputeri să salveze de la pieire întreaga omenire”.

„Jack Harper (Cruise) este unul dintre ultimii reparatori de drone plasate pe Pământ. Parte a unui proiect de amploare al cărui scop este acela de a extrage resurse vitale de pe suprafaţa Terrei în urma unui război cu un inamic înfricoşător, The Scavangers, misiunea lui Jack este aproape de final”.

„Trăind şi patrulând sub minunatul cer aflat la mii de metri distanţă, modul său alert si plin de curaj în care îşi desfăşoară existenţa este dat peste cap în momentul în care salvează o frumoasă necunoscută dintr-o navă prăbuşită. Apariţia ei declanşează un lanţ de evenimente care îl forţează să se îndoiască de tot ceea ce ştia şi pune în mâinile sale soarta omenirii”.

În rolul „frumoasei necunoscute” o vom vedea pe Andrea Riseborough, în vreme ce rolurile atribuite celorlalţi actori urmează să fie anunţate. Oblivion, după un scenariu de William Monahan (The Departed), Karl Gajdusek (Dead Like Me) şi Michael Arndt (Toy Story 3), va fi lansat în România pe 19 aprilie 2013.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
africanus pe 2 iulie 2012 20:17
Pare sa fie ceva interesant, mai ales daca e si S.F. o sa-l astept cu nerabdare...
darayawaus pe 2 iulie 2012 22:08
Totul depinde de scenariu.
alex_il_fenomeno pe 23 iulie 2012 21:28
sa speram ca va fi mai bun decat ne-am astepta .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells