Şi caii sunt verzi pe pereţi: vineri, cea mai grea zi de filmare

17 Sep 2010
Şi caii sunt verzi pe pereţi: vineri, cea mai grea zi de filmare

Vineri, 17 septembrie, se filmează cea mai grea scenă a filmului Şi caii sunt verzi pe pereţi, în regia lui Dan Chişu.  ”Este o filmare foarte grea atât din punct de vedere al textului cât şi al locaţiei în sine”, spune  Dan Chişu. Filmarea va avea loc în tren şi în afara trenului, pe ruta Bucureşti-Constanţa. Echipa va avea la dispoziţie 7-8 ore pentru a trage cele mai bune duble. Sâmbătă filmările vor continua pe acelaşi tronson, însă de această data din exterior, pe segmentul Dalga-Dor Mărunt, unde - acum 11 ani - Dan Chişu a filmat videoclipul ”Vara asta” al trupei Vama Veche.

Filmul urmăreşte, în paralel,  povestea unor tineri şi a unor adulţi, toţi conduşi deopotrivă de speranţa îmbogăţirii fără muncă.

Din distribuţie fac parte actori tineri precum Ionuţ Vişan şi Anca Florescu, dar şi nume precum Adrian Titieni, Tudor Smoleanu, Nicodim Ungureanu, Oxana Moravec, Constantin Ghenescu, Coca Blos şi Oreste Scarlat Teodorescu.  
 Imaginea este semnată de Ovidiu Gyarmath, director de imagine şi la WebSiteStory, iar scenografia de Mihai Dorobanţu (Cele ce plutesc - Mircea Daneliuc, Ceva bun de la viata - Dan Pită, Tanti - Şerban Marinescu); costumele sunt asigurate de Cireşica Litinschi (debut), make-up -  Ana Andrei (WebSiteStory). Muzica va fi compusă de Paul Ilea din trupa Sensor (albume: Lands, E-volution, Best Un-released - 10 years).  

Prima zi de filmare a avut loc  duminică, 12 septembrie; Şi caii sunt verzi... este o producţie independentă, fără finanţare de la CNC, ale cărei filmări se vor încheia la sfârşitul lunii octombrie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Vortex pe 17 septembrie 2010 15:18
Alt film romanesc,cu un titlu original,salbut si fara un mesaj anume.
Dragomara pe 17 septembrie 2010 17:51
Să înţeleg că este cea mai dificilă zi de filmare din cauza orarului CFR, sau ce?! :-)) Chiar aşa, ce-au făcut, au închiriat un tren particular, sau ce?!
Barbaru pe 17 septembrie 2010 17:54
frate cit timp e film independent nu am nimica de comentat . astept sa vad ce e .
despre pe 9 octombrie 2010 18:36
dragomara e gigi contra clar,"sau ce".hai sa vedem ce iesei prima data,nu le dati in cap mai romanasilor,ca suntem vestiti pentru asta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells