Serialul de comedie și de aventuri Hunter Street, în premieră pe Nickelodeon

de Cinemagia în 16 Apr 2018
Cei cinci frați din Hunter Street pornesc în căutarea părinților adoptivi, dar asta înseamnă să rezolve un mister după altul

Hunter Street, noul serial care are premiera în România pe Nickelodeon luni, 16 aprilie, de la ora 20.50, combină elemente de comedie cu aventuri incitante prin care trec cei cinci protagoniști: Daniel (Thomas Jansen), Tess (MaeMae Renfrow), Max (Stony Blyden), Anika (Kyra Smith) și Sal (Daan Creyghton). Toți cei cinci frați vitregi sunt orfani adoptați de un cuplu și totul merge strună până când noii părinți dispar în circumstanțe stranii.

Începând de pe 16 aprilie, copiii și tinerii din România vor putea urmări noi episoade din acest serial de luni până vineri, de la ora 20.50.

Însă și casa are misterele ei: camere secrete și acces la o rețea de tuneluri. Pentru a le dezlega, puștii trebuie să descopere surprinzătoarea istorie a familiei lor, dar și să facă față unor provocări neașteptate – o vizită într-un cimitir și o confruntare cu o fantomă sunt mai degrabă amuzante decât înfricoșătoare. Iar, de parcă descoperirea și interpretarea indiciilor nu ar fi destul, Daniel, Tess, Max, Anika și Sal au de-a face și cu rude îndepărtate, care au propriile planuri legate de averea familiei.Cei cinci frați din Hunter Street pornesc în căutarea părinților adoptivi, dar asta înseamnă să rezolve un mister după altul. Pentru început, trebuie să ascundă dispariția părinților de toată lumea și să aibă grijă de casa lor din Amsterdam ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Aventurile prin care trec cei cinci frați, obstacolele pe care le depășesc și modul în care se completează și fac față unor situații dificile pun în valoare un mesaj, care reprezintă firul roșu al serialului: legăturile emoționale creează o familie, nu cele de sânge.

Hunter Street este inspirat de un serial danez și primul serial de comedie și de aventuri realizat în Europa de Nickelodeon. Canalul TV va difuza serialul de luni până vineri, de la ora 20.50.

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells