Serialul animat de comedie Măr și ceapă, din 10 septembrie, la Cartoon Network

de Cinemagia în 10 Sep 2018
Noul serial de comedie a fost creat în cadrul Programului Artiștilor Cartoon Network

Măr și Ceapă, doi prieteni foarte buni, sunt personajele principale ale serialului cu același nume, care va avea premiera la Cartoon Network luni, 10 septembrie, de la ora 18:40, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Noul serial de comedie, creat în cadrul Programului Artiștilor Cartoon Network, îi prezintă pe Măr și Ceapă, doi prieteni care au decis să-și părăsească orașele natale pentru a experimenta viața într-un oraș mare. Cu entuziasmul nemărginit al lui Măr și imaginația debordantă a lui Ceapă, cei doi prieteni se angajează în nenumărate aventuri comice, venind cu perspective noi și neașteptate asupra vieții moderne. Animația Măr și Ceapă este creată de George Gendi și produsă în Studiourile Cartoon Network.

Născut în Egipt și crescut în Anglia, Gendi și-a găsit inspirația pentru comedia sa într-o poveste pentru copii scrisă de fratele său mai mare. La fel ca și miniseriile Dincolo de hotarul grădinii sau Familia Regală, serii câștigătoare de premii Emmy și apreciate de critici, serialul Măr și Ceapă a fost dezvoltat în cadrul Programului Artiștilor Cartoon Network. Rezultatul este o  serie care înfățișează un univers culinar plin de culoare și situații comice care îi are ca protagoniști pe cei doi prieteni neobișnuiți, cu personalități jucăușe, totul desfășurându-se pe ritmuri muzicale contagioase.

Măr și Ceapă s-au mutat de curând în oraș, iar totul este nou pentru ei. Nou oraș este nefamiliar și derutant pentru ei, dar, cu un entuziasm de nestăvilit, cei doi ajung să își descopere propria perspectivă asupra vieții, specială și adesea profundă. Însoțiți de  un grup eclectic de prieteni antropomorfizați plini de viață, optimiștii Măr și Ceapă au parte de aventuri pe fiecare bulevard, acceptă  provocările vieții dintr-un oraș mare și aduc bucurie și bunătate oriunde merg.

Cartoon Network este unul dintre principalele posturi de televiziune pentru copii, care difuzează seriale animate de comedie, de acţiune şi aventuri. Cartoon Network se adresează băieţilor şi fetelor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani. Printre serialele reprezentative se numără Uimitoarea lume a lui Gumball, Ben 10, Fetiţele Powerpuff, Să-nceapă aventura şi Un show obişnuit. Experienţa Cartoon Network este completată de website-urile premiate, de jocuri, VOD, aplicaţii mobile şi o gamă largă de produse sub licenţă. Canalul paneuropean a fost lansat în 1993, iar Cartoon Network este disponibil acum în versiuni localizate în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, în 17 de limbi şi 131 de milioane de case, din 70 de ţări. Cartoon Network este operat de Turner Broadcasting, o companie WarnerMedia. 

Alte știri din cinema

Milla Jovovich, în prima imagine oficială din adaptarea jocului video Monster Hunter

Regia filmului este semnată de Paul W.S. Anderson (seria Resident Evil)

Venom a întrecut Deadpool 2 la box office-ul internaţional

Filmul se află acum pe locul şase în topul producţiilor cu cel mai mare succes la box office în 2018

Targaryenii nu vor apărea în prequel-ul lui Game of Thrones

„King’s Landing nu există. Nici Tronul de Fier”, arată R. R. Martin despre timpul în care este plasată acţiunea serialului

Aquaman – reacţii pozitive după proiecţia din China a 25 de minute din film

Din comentariile publicului, scenele de acţiune „se ridică la nivelul celor din Lord of the Rings şi The Matrix”

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells