Se face un nou Baywatch. Iată cine este actorul principal

de Ştefan Dobroiu în 14 Feb 2026
Hobie Buchannon, fiul protagonistului interpretat de David Hasselhoff în anii '90, este personajul principal

După ce în 2017 s-a lansat un film pentru marele ecran pe care nici măcar Dwayne Johnson nu l-a salvat de la indiferenţa publicului (şi înţepăturile criticilor), iată că Baywatch se întoarce, de această dată sub formă de serial. Postul TV Fox a comandat un întreg sezon de 12 episoade, iar producţia va începe la Los Angeles la începutul primăverii, anunţă Variety.

Hobie Buchannon, fiul protagonistului interpretat de David Hasselhoff în serialul original, este acum în centrul atenţiei, doar că nu mai este adolescentul aventuros din anii '90, ci noul căpitan Baywatch, iar provocările nu întârzie să apară în plan profesional şi personal. Hobie are parte de un şoc când îi sună la uşă Charlie, fiica de care nu avea habar şi al cărei vis este să devină salvamar alături de tatăl ei.

În rolul principal a fost anunţat Stephen Amell, care a avut parte de un 2025 sub aşteptări după ce serialul Suits L.A. a fost ironizat de critici (chiar a apărut pe liste cu cele mai proaste seriale ale anului) şi a avut o audienţă atât de slabă, încât a fost anulat după un singur sezon. Cel mai bun titlu al lui Amell din acest deceniu este Heels, un serial despre o trupă de wrestling al cărui prim sezon impresionează şi al doilea doar satisface, dar a fost totuşi anulat.

Fox va lansa noul Baywatch în toamna sau iarna acestui an.

Foto: Poster al serialului Arrow, care i-a lansat cariera lui Stephen Amell.

Exploreaza subiecte similare:

Stephen Amell, Suits L.A., Heels

Alte știri din cinema

Trailer Lanterns: serial cu poliţişti, doar că poliţiştii au superputeri

Serialul inspirat de benzile desenate DC Comics se lansează pe HBO Max în august

Creatorul jocului God of War ironizează prima imagine din ecranizarea Amazon: "stupidă"!

David Jaffe spune că imaginea este "neinspirată din mai multe motive"

Preluarea Warner de către Paramount: ce ne aşteaptă

Se teme Hollywood-ul că "am scăpat de dracu' şi am dat de ta-su"?

Diferențe culturale și generaționale în viața unei adolescente – Kîzîm

Într-o noapte, cinci adolescenți pleacă pe ascuns spre Vama Veche, eveniment care declanșează tensiuni între o tânără tătăroaică și părinții ei.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells