Marlon Wayans, starul şi scenaristul comediei horror A Haunted House, pregăteşte o parodie la adaptarea lui Fifty Shades of Grey, scrie Deadline.com.
“Comedia şi sexul merg mână în mână şi abia aştept să mă distrez alături de colaboratorii mei în acest proiect. Este uimitor cum unele filme de calibrul lui Fifty Shades of Grey cer parcă să fie parodiate”, a decarat Wayans.
La cârma producţiei va sta chiar regizorul lui A Haunted House, Michael Tiddes. Cea mai recentă colaborare a cineastului cu Wayans a fost chiar continuarea lui A Haunted House, lansată anul trecut, cu Jaime Pressly, Cedric the Entertainer şi Gabriel Iglesias în distribuţie.
Sequelul lui Fifty Shades of Grey, Fifty Shades Darker, este programat pentru lansare în primăvara lui 2017.
Părerea ta
Spune-ţi părerea