Robin Hood, o abordare proaspătă și energică

de Gloria Sauciuc în 5 Dec 2018
Cu Taron Egerton în rol titular, Robin Hood nu mai este privit acum ca un personaj medieval

Desfășurat pe un fundal mai degrabă contemporan, deși - scenografic - plasat în secolul XII, filmul Robin Hood, cu premiera pe marile noastre ecrane vineri, 7 decembrie, împrospătează legenda nelegiuitului-erou din folclorul britanic, după ce am pierdut numărul filmelor cu acest personaj.

Cu Taron Egerton în rol titular, Robin Hood nu mai este privit acum ca un personaj medieval. Îl vedem ca pe un lider politic, conducător de răscoală, nu doar haiduc.

După ce rolul a fost abordat, printre alţii, de Russell Crowe, Kevin Costner, Jonas Amstrong, a venit rândul lui Taron Egerton, starul lui Kingsman: The Secret Service, Kingsman: The Golden Circle și Eddie the Eagle să ridice arcul şi sabia lui Robin Hood. Și o face în mod captivant.

Jamie Foxx este John, aghiotantul şi mentorul său, subutilizat însă în scenele de acțiune, iar antagonistul, şeriful din Notthingham, este interpretat magistral de Ben Mendelsohn.

În regia lui Otto Bathurst (un nume cunoscut în seriale şi producţii pentru televiziune), filmul are un ritm copleșitor al scenelor de acțiune și secvențe de urmăriri excelent coregrafiate.

Străzile Nottinghamului sunt pavate, deși orașul trebuia să fie plin de noroi, șeriful se comportă ca un lider politic de astăzi, soldații par mai degrabă niște membri ai forțelor de ordine, iar urmăririle cu trăsuri sunt replica urmăririlor cu mașini. Nici dialogurile, nici personajele nu poartă o „pecete” istorică. Este un Robin Hood care, deși plasat în timpul său, caută prin toate mijloacele să se sustragă genului istoric. Este un Robin Hood plasat doar formal în secolul XII.

Scenariștii au avut grijă de personaje. Robin Hood are profunzime - în lupta sa de a-i ajuta pe cei săraci, are un moment în care își pierde convingerea. Seriful de Nottingham are un back story - răutatea lui își are rădăcinile într-o experiență personală traumatică. Ipoteza după care britanicii finanțează arabii, ca o înaltă trădare, face personajele negative rele până în măduva oaselor.

În film un rol important revine lui Jamie Dornan, care - de la seria Cincizeci de umbre încoace - chiar a învățat să joace....

Exploreaza subiecte similare:

robin hood, Taron Egerton, Jamie Foxx, Otto Bathurst, Ben Mendelsohn

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 5 decembrie 2018 14:07
Noul film Robin Hood nu este ”o abordare proaspătă și energică”, ci este pur si simplu un film pentru tineri. Dacă ar fi vrut să aibă succes, ar fi trebuit să titularizeze in rolul principal un actor cu minim 10-15 ani in plus față de cel ales și cu un nume cât de cât cunoscut, aceasta ar fi insemnat respect pentru personaj si spectatori. Dar au mizat pe tinerețe crezând că tinerii vor năvăli în sălile de cinema. Producătorii au greșit. Părerea mea, desigur.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells