Richard Gere, cu lenjeria intimă pe cap la filmările lui Time Out Mind

de Cristina Grigore în 28 Mar 2014
Drama este unul dintre proiectele de suflet ale lui Gere, unul dintre producătorii filmului, dar şi actorul din rolul principal

Aflat pe platourile de filmare ale dramei Time Out Mind, actorul Richard Gere a fost surprins într-o ipostază ce ar putea fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai neobişnuite şi amuzate secvenţe de la filmări. Gere (64 de ani), aflat în rol central, a fost fotografiat purtând o căciulă neagră de lână, un fular şi două cămăşi şifonate, dar, la un moment dat, şi o pereche boxeri.

Pelicula spune povestea unui bărbat din New York (Gere), care rămâne fără opţiuni şi este forţat să hoinărească fără scop prin oraş, singurul loc de refugiu fiind adăposturile pentru săraci. Încearcă însă din răsputeri să îşi refacă viaţa şi legătura cu fiica sa înstrăinată.

Filmul este un proiect de suflet pentru Gere, care se va afla în echipa de producători. ,,Time Out of Mind mă obsedează de mai mulţi ani. Este o poveste impresionantă şi profundă despre natura umană, pe care vrem să o transpunem într-un film puternic, care să atingă inimile tuturor”, a spus actorul.

De regia filmului, a cărui lansare va avea loc în 2015, se va ocupa Oren Moverman (The Messenger), după un scenariu de Jeffrey Caine (The Constant Gardener).

Copywright foto: REX/Zelig Shaul.

Exploreaza subiecte similare:

Richard Gere, Oren Moverman, Jeffrey Caine, Time Out of Mind, The Messenger, The Constant Gardener, actor

Alte știri din cinema

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 28 mai 2014 19:56
Ha ha, cred ca este o comedie pe cinste.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells