Retrospectiva 007: mașinile legendare ale lui Bond

de Cinemagia în 17 Sep 2021
Mai sunt două săptămâni până la lansarea ultimului film James Bond, No Time to Die/Nu e vreme de murit. Nu e vreme de pierdut, așa că hai să ne continuăm turul muzeului virtual James Bond 007.

 Am început cu legendarele fete Bond și cu secretele lor. Continuăm cu garajul 007. Ca și fetele Bond, mașinile agentului secret sunt la fel de seducătoare și de pline de mister.

Fiecare actor care l-a jucat pe James Bond a stat la volanul unei alte mașini. Cu toate că fiecare mașină are propria personalitate și elegantă, toate pot fi fatale odată ce le calci pedala. Și la propriu, și la figurat. Cu cât apar mai multe pericole, fie ele mașină, elicopter, tanc, submarin sau chiar o întreagă armată, semnalate toate de către fata Bond prin exclamația speriată „James!”, cu atât aceste mașini scot și mai mulți ași de sub capotă, într-un tur de forță full option.

Daniel Craig / Aston Martin DB10: o poți privi, dar nu o poți cumpăra

Pentru Spectre (2015), cel de-al 24-lea film cu James Bond, regizorul Sam Mendes și cu producătoarea Barbara Broccoli au colaborat cu designerii de la Aston Martin pentru a produce un model exclusiv realizat pentru un film cu James Bond. Cele numai zece exemplare de DB10 nu au fost niciodată comercializate. Un singur exemplar a fost vândut cu puțin sub trei milioane de euro.

La raritatea și la prețul acestei motor, DB10 vine echipată cu câteva opțiuni și butaforii: un scaun prin care te poți auto-catapulta din mașină, precum și o mitralieră de jucărie care iese din sigla Aston Martin-ului. Dacă ai deține acest unic exemplar vândut, sigur ai avea mereu prioritate în trafic.

Pierce Brosnan / BMW Z8: o mașină Bond mai accesibilă, dar la fel de sălbatică

Acest BMW are și ceva din aspectul modern al unicatului DB10, și ceva din eleganța unei mașini de colecție ca DB5-ul condus de Sean Connery. Cu toate că e cel mai scump BMW de pe piață, dacă o  negociezi puțin, o poți găsi la 150.000 – 200.000 euro, ceva mai ieftin ca Aston Martin DB10. Sigur, e mai greu să dai de una cu extra opțiunea de lansator de rachete anti-elicopter sau cu o telecomandă prin care să o chemi la aport ca Pierce Brosnan, dar asta nu o face cu mult mai puțin dibace și seducătoare.

Timothy Dalton / Aston Martin 85 V8 Vantage: războiul rece ca gheața

Această mașină inspiră bărbăție. Are un aspect impunător, ba chiar amenințător. În The Living Daylights (1987), ea face o demonstrație pe cinste a acestor calități. La volanul ei, nici măcar arsenalul armatei sovietice nu te poate prinde. E și blindată, e și dotată cu un lansator de rachete și cu o armă laser, se poate transforma și într-un snowmobil și, cu un pic de NOS, poate executa chiar și sărituri ample la rampă.

Roger Moore / Lotus Esprit: un submarin full-option

Această mașină sofisticată e dovada faptului că agentul 007 se descurcă foarte bine și fără să fie la volanul unui Aston Martin. Mai ales dacă modelul e doldora de opțiuni, ca Esprit-ul din The Spy Who Loved Me (1977). Acolo, ea face ravagii nu numai pe coasta italiană, ci și sub ea. Cu periscop, cu torpile, cu mine, cu tot ce-i trebuie unui submarin de luptă sub acoperire. Ba poate fi chiar și o caracatiță, ascunzându-și urmele în spatele unui nor de cerneală, ca la final să iasă lejer la plajă sub privirile siderate ale turiștilor. O experiență cu atât mai palpitantă cu cât interiorul mașinii arată ca un cazino.

George Lazenby/ Aston Martin DBS: o mașină nepotrivită pentru luna de miere

Singura apariție a acestui Aston Martin, precum și singura apariție a actorului 007 de la volan, George Lazenby, a fost în filmul On Her Majesty's Secret Service (1969).

Dintre toate filmele din franciza Bond, aici întâlnim singura mașină a agentului secret fără extra opțiunile de arme și jucării. Și e un gol care nu rămâne fără consecințe. La nunta lui James Bond cu Tracy, lipsa elementară a unui blindaj îl lasă văduv pe proaspătul ginere. Tracy e împușcată direct prin parbrizul Aston Martin-ului decorat cu flori. Să nu ne grăbim să îl judecăm pe săracul James că a rămas un burlac etern.

Sean Connery / Aston Martin DB5: cea mai legendară mașină Bond

În al treilea film cu James Bond, Goldfinger (1964), Q (șeful diviziei care îi fabrică gadget-urile agentului 007) îl anunță pe Bond că nu va mai folosi Bentley-ul și îi prezintă noua lui mașină, un Aston Martin cu niște „mici modificări”.

Tot ce îi lipsea modelului DBS de mai târziu se regăsește printre dotările acestui precursor: plăcuțe de înmatriculare care se pot schimba automat în funcție de țara prin care trece Bond; scaune cu auto-catapultare, perdeaua de fum, scurgerile de ulei (la comandă!), un radar ca un fel de strămoș al GPS-ului și, nu în ultimul rând, celebrele mitraliere care ies de sub faruri.

Acest superb model al Aston Martin-ului e, așa cum au căzut de acord și cei de la Top Gear, mașina care îți vine în minte atunci când te gândești la James Bond, adevărata legendă din garajul 007.

DB5-ul a apărut în alte șapte filme de atunci, inclusiv în ultimul din serie, No Time to Die. Încă din trailer, parcă simțim mirosul de cauciuc ars când o vedem făcând cerculețe și scuipând rafale de gloanțe.  

Până la lansarea din data de 30 septembrie (în avanpremieră)/ 1 octombrie (premieră), fanii din România pot începe să facă planuri de mers la cinema și își pot rezerva locurile dorite începând din 15 septembrie, data de la care pot fi achiziționate biletele pentru mult râvnita producție.

Exploreaza subiecte similare:

Sean Connery, Timothy Dalton, Pierce Brosnan, Roger Moore, Daniel Craig, Sam Mendes, Barbara Broccoli, SPECTRE, Goldfinger, The Living Daylights, The Spy Who Loved Me, On Her Majesty's Secret Service, No Time to Die, James Bond 007

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 18 septembrie 2021 14:44
tin minte ca am vazut Skyfall la cinema si cand s-a ridicat usa garajului, a pornit melodia clasica si a aparut DB5 toti din sala am facut "uuu"

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells