Regizorul Lucian Pintilie a murit. Spectacolele de teatru și filmografia

de Cinemagia în 17 Mai 2018
Cele câteva filme ale sale postdecembriste au stârnit fulminante controverse, admiratorii lor lăsându-se seduşi de aşa-zisa „lipsă de inhibiţii”, violenţa imageriei şi viziunile critice de un pesimism brut

Regizorul Lucian Pintilie a murit miercuri, 16 mai, la ora 21, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Elias, scriu agențiile de presă. Avea 84 de ani. Mai multe boli cronice au dus la sfârșitul regizorului. În ultima perioadă, continuase să aibă o viață culturală activă, participa la spectacole, în pofida faptului că se deplasa foarte greu. Cinemagia l-a văzut ultima dată pe Lucian Pintile în primăvara lui 2017, la Teatrul Act, la premiera spectacolului „N-ai tu treabă”, după „Dănilă Prepeleac”, cu Marcel Iureș în rol principal.

Născut pe 9 noiembrie, 1933, la Tarutina (în sudul Basarabiei, teritoriu înstrăinat şi inclus azi, arbitrar, în Ucraina), Lucian Pintilie a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinemagografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, lansându-se apoi impetuos pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra, port-drapelul înaltei ţinute, al rafinamentului şi al autoexigenţei în arta dramatică românească.

Dintre montările sale în acel prim deceniu şi ceva de carieră, au rămas întipărite în memoria noastră culturală „Copiii soarelui” (1961), „Proştii sub clar de lună” (1962), „Cezar şi Cleopatra” (1963), „Biedermann şi incendiatorii” (1964), „Inima mea e pe înălţimi” (1964), „Livada cu vişini” (1967) şi, mai ales, „D'ale carnavalului” (1966), una dintre cele mai revoluţionare viziuni scenice asupra lui Caragiale, inclusiv prim magistralul tandem Pampon-Crăcănel în interpretarea genialilor Toma Caragiu şi Marin Moraru. Oricum, cel mai senzaţional rămâne „Revizorul” lui Gogol (1972), care rima atât de perfect cu realităţile imposturii şi ale poltroneriei comuniste, încât a fost interzis de politrucii regimului după numai trei reprezentaţii.

În condiţii normale (desigur, conform concepţiei de „normalitate” în acceptul acelei epoci), Lucian Pintilie ar fi fost cel puţin pus la index, dacă nu chiar închis pentru cine ştie ce vină măsluită - dar Ceauşescu tocmai atunci mima o oareşicare „deschidere”, aşa că „tovarăşului” Pintilie i s-a explicat prieteneşte că decât noi să ne certăm, mai bine-n străinătate să montăm, aşa că poftiţi dumneavoastră un paşaport şi s-auzim numai de bine... Aşa se face că vulcanicul om de teatru a aterizat la Paris, pe scena prestigiosului Théâtre de Ville, unde pe lângă o reluare cu "Biederman şi incendiatorii" într-o nouă viziune (1976), a muşcat sănătos din Cehov („Pescăruşul”, 1975, „Trei surori”, 1979), Gorki („Cei din urmă”, 1978, „Azilul de noapte”, 1983), Ibsen („Raţa sălbatică”, 1981), Strindberg („Dansul morţii”, 1990), Luigi Pirandello („Astă seară se improvizează”, 1987), Eugen Ionescu („Jacques sau supunerea” şi „Viitorul e în ouă", 1977), „Arden din Kent" (atribuită lui Shakespeare, 1984), „Trebuie să trecem prin nori”, şi altele.

Totuşi, cel mai mare impact l-a avut celebrul spectacol cu „Turandot” (Théâtre National de Chaillot, 1974), cu şocanta sa distribuţie compusă numai din pitici. Mai târziu, în anii '80, Pintilie a mai lucrat şi în S.U.A., la Guthrie Theater din Minneapolis - unde a reluat „Pescăruşul” (1983), „Tartuffe” (1984), şi „Raţa sălbatică” (1988) - precum şi la Arena Stage, Washington D.C., cu "Tartuffe" (1985), „Raţa sălbatică” (1986) şi „Livada cu vişini” (1988).

Din bogatul său curriculum vitale nu lipsesc nici spectacolele de operă: „Orestia” (Avignon, 1979), „Flautul fermecat” (Aix-en-Provence, 1980, reluat şi la Lyon, Nisa şi Torino), sau, la Welsh Opera din Cardiff „Rigoletto” (1985) şi „Carmen” (1986 - reluat şi la Vancouver).

De asemenea, s-a ilustrat şi ca autor, publicându-şi patru scenarii (chiar sub acest titlu) la Albatros, în 1992, urmate de autobiografia "Bric-a-brac" (2003, Humanitas) şi volumele „Pompa de morfină” şi „Capul de zimbru” (2005, Liternet - de unde se pot downloada gratuit).

Cum bine se ştie, pe lângă toată această prestigioasă carieră scenică şi, tangenţial, publicistică, Lucian Pintilie şi-a încercat mâna şi în cinema.  Lucian Pintilie făcea „De ce trag clopotele, Mitică”,  în 1981, film interzis de cenzură. Cele câteva filme ale sale postdecembriste au stârnit fulminante controverse, admiratorii lor lăsându-se seduşi de aşa-zisa „lipsă de inhibiţii”, violenţa imageriei şi viziunile critice de un pesimism brut, iar adevrsarii reproşându-le infantilismul întârziat, teribilismul exhibiţionist, voyeurismul personal, cabotinăria violentă, gratuitatea, incoerenţa şi amatorismul (eventual cu excepţia producţiei "O vară de neuitat", unde Kristin Scott Thomas reuşeşte un rol remarcabil, integrat într-un discurs cinematografic nu lipsit de bun-simţ şi coeziune). După 1990 se repatriază şi face o serie de filme în România: „Balanţa" (1992), „O vară de neuitat" (1994), „Prea târziu" (1996), „Terminus Paradis" (1998), „După-amiaza unui torţionar" (2000), „Niki Ardelean, colonel în rezervă" (Niki et Flo) (2003), „Tertium non datur" (2006).

Dar Lucian Pintilie rămâne nemuritor în istoria culturii şi a artei cinematografice româneşti prin faimosul „Reconstituirea", un film neaşteptat de îndrăzneţ, chiar şi pentru acea atmosferă de iluzoriu respiro al anului când a fost realizat - 1968. Cu toate pastişele din Şcoala Cehoslovacă, secţiunea mediană trenantă şi teatralismul ostentativ al multor încadraturi, „Reconstituirea" merită cele mai sincere laude pentru secvenţele de început şi final, de o percutanţă rară, şi mai ales delirantul personaj al miliţianului-profesor-de-film construit de regretatul Ernest Maftei.

Unii exegeți consideră că adevărata capodoperă a lui Lucian Pinilie rămâne filmul său de debut, „Duminică la ora şase” (1965), o operă de o rotunjime, omogenitate şi cursivitate remarcabile, dublate de o mare expresivitate a imaginii, un ton satiric ponderat, încă nepervertit de excesele de mai târziu - şi, desigur, interpretările fine şi nuanţate ale lui Dan Nuţu şi Irina Petrescu.

Dacă am înlătura tot restul, ca să păstrăm numai „Duminică la ora şase”, ţinându-şi alături, de mână, ca pe o soră mai mică, „Reconstituirea”, avem de-a face realmente cu un mare artist al ecranului.

 

Exploreaza subiecte similare:

Lucian Pintilie, Reconstituirea, Ernest Maftei, Duminică la ora 6

Alte știri din cinema

Deadpool 2 nu ocoleşte recordurile. Are cea mai bună lansare internaţională a Fox

Totalul internaţional al încasărilor a trecut de 300 milioane de dolari

Bradley Cooper va juca alături de Clint Eastwood în thrillerul The Mule

Eastwood va şi regiza filmul în care va interpreta rolul principal

Coproducţia minoritar românească Donbass, de Serghei Loznitsa, premiată la Cannes

Valeriu Andriuţă joacă rolul unui locuitor din regiunea Donbass

DiCaprio, în rol de preşedinte al SUA. Steven Spielberg îşi doreşte regia biopicului

Cineastul are mai multe producţii în orarul de lucru - printre acestea se află şi noul film Indiana Jones

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells