Red Sparrow: sex, manipulare, spionaj

de Gloria Sauciuc în 1 Mar 2018
Interesant pentru spectator este faptul că protagonista are propria agendă secretă, acțiunile ei nu sunt ceea ce par a fi, iar asta ne poartă într-un labirint în care nu mai știm de ce parte a baricadei este
Red Sparrow, un film autentic de spionaj, care reînvie Războiul Rece, un film în jurul unei femei fatale dar care în acelaşi timp prezintă destul de veridic zilele agenţilor secreţi, rulează pe marile noastre ecrane în regim de premieră.
 
Urmărind Red Sparrow avem senzația întoarcerii în timp: în anii Războiului Rece, când încă exista Uniunea Sovietică (după cum se exprimă, chiar în film, unul dintre personajele feminine).
 
Red Sparrow nu este un James Bond, după cum nici personajul lui Jennifer Lawrence nu este un Bond feminin. Mare parte o joacă atmosfera: străzile Budapestei par să fie la fel cu străzile Berlinului de Est de acum cincizeci de ani, unde se făceau schimburile de spioni. La fel, imaginile reci ale Rusiei - unde parca este mereu iarnă - reconstruiesc aceeași imagine cunoscută a dușmanului arhetipal al lumii libere. 
 
Mai aproape de Nikita decat de Tomb Raider, personajul lui Lawrence nu trage cu arma și nu face urmăriri de mașini: arma ei este de factură psihologică, de a descoperi slăbiciuni și de a se juca cu mintea victimei. Ceea ce nu înseamnă că în film lipsesc scenele de violență. Dimpotrivă, filmul este nerecomandat spectatorilor sub 15 ani pe drept cuvânt. Scenele de tortură sunt printre cele mai dure văzute în ultimul timp pe marele ecran. 
 
Atrăgătoare dar în același timp rece, Lawrence surprinde corect și veridic esența unui agent operativ (cartea care a inspirat filmul a fost scrisă de un fost agent secret, care deci cunoștea și laturile mai putin spectaculoase ale meseriei): ore lungi de filaj, antrenament, pregătire în manipulare, nu în ultimul rând rivalități și conflicte între agenții care sunt colegi. Personajul ei știe să fie atrăgătoare și să cucerească, dar - chiar și așa - latura sinistră a meseriei ei pare să îi fie întipărită în privire.
 
Interesant pentru spectator este faptul că protagonista are propria agendă secretă, acțiunile ei nu sunt ceea ce par a fi, iar asta ne poartă într-un labirint în care nu mai știm de ce parte a baricadei este, în care scenele cu încărcătură erotică alternează cu cele de tortură, cu cele de manipulare psihologică și cu cele de viol.
 
Jennifer Lawrence renunță complet la haine în acest film. Și renunță la ticurile interpretative din filmele anterioare. Red Sparrow e poate cel mai greu rol al actriței de 27 de ani de până acum iar în acest rol am descoperit o Jennifer Lawrence matură, pregătită să se ridice la înălțimea lui.

Exploreaza subiecte similare:

Red Sparrow, Jennifer Lawrence

Alte știri din cinema

Cate Blanchett, despre rolul vrăjitoarei din A House With a Clock in Its Walls

Pelicula fantasy de familie va debuta în cinematografele noastre pe 28 septembrie

Who Fears Death va fi următorul serial de succes al HBO, spune R.R. Martin

Serialul va avea la bază romanul fantasy cu acelaşi nume al autoarei Nnedi Okorafor

Momo, o farsă amuzantă cu substrat dramatic

Dramedia își asumă o serie de riscuri arătând două personaje cu dizabilități într-un context comic

Premiile Emmy 2018 - serialul The Marvelous Mrs. Maisel este marele câştigător

Printre „vedetele“ galei s-au mai numărat Game of Thrones, The Americans, The Crown

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells