Liam Neeson, cunoscut fanilor filmelor de acțiune pentru seria Taken, este protagonistul thriller-ului polițist Răzbunarea asasinului, în regia lui Hans Petter Moland (Cold Pursuit). Filmul urmărește un fost boxeur cu probleme de memorie care încearcă să își răscumpere greșelile trecutului.
Adeseori ne sunt prezentați în filmele de acțiune „băieții grei”, bărbații duri cu care nu îți dorești să ai de a face pentru că știi că nu se va termina bine. Însă ce se întâmplă atunci când este portretizat un gangster la finalul vieții sale, în proces de ramolire? Moland a ales această variantă nu pentru a vorbi despre cât de cool este să ai lumea la picioarele tale, ci dimpotrivă, pentru a arăta care sunt dezavantajele intrinseci unei astfel de vieți.
Protagonistul fără nume se trezește suferind de o boală dezvoltată în urma multitplelor contuzii la cap, aspect ce îl forțează să ia o pauză de la viața sa de infractor, trăită timp de zeci de ani, și să își regândească prioritățile. Așa cum se întâmplă mereu, abia atunci când simți că urmează să pierzi complet ceva realizezi ce mult înseamnă acel ceva pentru tine. Personajul lui Neeson se simte astfel înclinat să reia legătura cu membrii familiei lui, care ori îl urăsc – cum e fiica lui Daisy (Frankie Shaw) – ori au murit fără știrea lui. În același timp, pare că începe să găsească o dragoste pură și adevărată. Singura condiție este să nu își bată joc de ea.
Răzbunarea asasinului folosește cromatica predominant gri și conceptul de traumă transgenerațională pentru a explica ciclul nesfârșit de violență care se perpetuează din tată în fiu. Scopul este același indiferent de poziția geografică: tații tradiționali își doresc un copil care să nu fie „fătălău”. Unul care își poate purta singur de grijă și nu va ajunge victima bully-ului. Consensul general afirmă că mai bine ești prădător decât pradă, într-o lume în care fiecare luptă pentru confrotul personal. De aici „blestemul taților nenorociți”.
Însă protagonistul își dorește să rupă acest lanț infinit al urii și agresivității, învățându-și nepotul Dre (Terrence Pulliam) să nu repete aceleași greșeli ca el. În tot acest timp, încearcă de asemenea să facă pace cu trecutul, fiind bântuit de vise cu propriul tatăl aspru. Subconștientul îi trimite la pescuit, singura activitate pe care o făceau cu drag împreună, întreruptă definitiv de părinte pentru a-l pedepsi.
Noua lui parteneră interpretată de Yolonda Ross are sarcina grea de a-i oferi iubirea necondiționată pe care nu a primit-o în copilărie. Numele ei, la fel ca al lui, nu este menționat niciodată. Pentru că, în definitiv, nici măcar nu contează. Faptul că sunt alături unul de celălalt în momentele cele mai grele și se iubesc sincer cântărește mai mult decât ar putea vreodată să o facă un nume. Ei am putea fi noi. Ei ar putea fi oricine.
Lucrurile par că merg în direcția potrivită, măcar pentru moment, însă răscumpărarea vine întotdeauna cu un preț, iar uneori, pentru a aduce o schimbare pozitivă pe termen lung, trebuie să comiți o faptă rea. O ultimă faptă rea. Când știi că nu mai ai nimic de pierdut pentru că te afli oricum într-o cursă contra-cronometru, orizontul nu are limite. Poți distruge tot ce ai clădit o viață întreagă în trecut pentru a repara prezentul. Alegi să o faci?
