Rami Malek a avut nevoie de intervenţia paramedicilor după ce a căzut de pe scena Oscarurilor

de Cristina Grigore în 26 Feb 2019
Incidentul, devenit deja viral online, a fost catalogat drept "cel mai de efect” moment al galei

Fie din cauza emoţiilor ce l-au copleşit după ce a câştigat trofeul pentru „Cel mai bun actor în rol principal”, fie din cauza neatenţiei, actorul Rami Malek a căzut de pe scena galei premiilor Oscar şi a avut nevoie de intervenţia paramedicilor.

Potrivit Variety.com, incidentul s-a petrecut chiar după momentul înmânării premiului. Interpretul lui Freddie Mercury nu a mai nimerit treptele, a coborât scena abrupt şi a scăpat din mână statueta. Cei aflaţi în apropiere au sărit să îl ajute şi l-au aşezat pe un scaun, unde a aşteptat ajutorul personalului medical. Actorul a fost dus apoi în culise, vizibil afectat de căzătură, dar fără să fi fost rănit.

Devenită deja virală online, căzătura lui Malek a fost catalogată de mulţi drept „cel mai de efect” moment al galei.

De pe scena Oscarurilor, actorul a mulţumit mamei sale, trupei Queen, dar şi iubitei sale, actriţa Lucy Boynton, cea care i-a fost parteneră în Bohemian Rhapsody şi pe care a numit-o „inima acestui film”.

„Ceea ce vă pot spune despre această reuşită este că mulţi dintre actori visează la ceva. Şi poate nu este chiar acest premiu, ci doar să obţină un rol. Faptul că am primit acest trofeu este cu mult peste aşteptările pe care eu sau familia mea le-am avut vreodată. A fost o confruntare grea şi faptul că mă aflu aici, acum, este dovada că orice este posibil. În această seară sărbătoresc împreună cu voi şi împreună cu toţi cei care au un vis”, a declarat Malek presei după victoria de la cea de-a 91 gală a premiilor Oscar.

Copyright foto: Chris Pizzello Invision/AP

Exploreaza subiecte similare:

Rami Malek, Lucy Boynton, Bohemian Rhapsody

Alte știri din cinema

Kit Harington a avut nevoie de terapie după moartea personajului său din Game of Thrones

Atenţia sporită primită din partea presei şi a publicului după finalul abrupt al sezonului 5 l-a afectat pe interpretul lui Jon Snow

Disney a devenit, în mod oficial, proprietarul 21st Century Fox

Fuziunea va ridica pe noi culmi dominanța la box office a Disney

Netflix lansează în premieră trailerul extins pentru documentarul Planeta noastră

Serialul de istorie naturală care cuprinde opt părți va fi lansat pe 5 aprilie în toată lumea

The Order: vrăji, vârcolaci şi angst adolescentin

Noul serial Netflix combină tonul sprinţar cu teme macabre

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 26 februarie 2019 18:43
:)))))
bloodthirst pe 27 februarie 2019 09:31
Se intampla mai mereu la decernare ca cate unul din actori sa dispara brusc de pe scena... au sa apara si ascensoare cat de curand pe acolo.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells