Radu Mihăileanu filmează Povestea iubirii în România

de Ştefan Dobroiu în 18 Iul 2015
După Montréal şi New York, producţia se mută în Bucureşti şi Cluj-Napoca

Radu Mihăileanu, unul dintre cei mai celebri şi iubiţi regizori de origine română, va muta în România, cu începere din 25 iulie, producţia noului său film, Povestea iubirii. Ecranizarea după romanul The History of Love al autoarei americane Nicole Krauss este primul film în limba engleză al lui Radu Mihăileanu.

Povestea iubirii se bucură de o distribuţie internaţională. În rolul principal îl vom vedea pe actorul britanic Derek Jacobi, care îl interpretează pe Leo, un evreu de origine poloneză din New York. Leo se gândeşte cu nostalgie la marea poveste de dragoste din viaţa lui, dar trecutul său încercat nu îl împiedică să se bucure de viaţă şi de noi provocări alături de cel mai bun prieten al său, Bruno.

În acelaşi timp, în Brooklyn, adolescenta Alma (actriţa canadiană Sophie Nélisse din filmul nominalizat la Oscar Monsieur Lazhar, dar şi din ecranizarea The Book Thief) caută un nou soţ pentru mama ei. Scenariul aduce laolaltă cele două destine, iar filmul îşi poartă spectatorii pe mai multe continente şi pe parcursul a mai bine de jumătate din secol, aventuroasa viaţă a personajelor fiind legată de o carte, "Povestea iubirii", scrisă înainte de Al Doilea Război Mondial într-un mic sat din Europa de Est. Gemma Arterton şi Elliott Gould interpretează roluri importante în film.

Cea mai mare parte a filmărilor a avut deja loc în Montréal şi New York, unde echipa a petrecut mai bine de şase săptămâni. În România se va filma pentru două săptămâni, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi în împrejurimile oraşului transilvănean. De partea românească a producţiei se va ocupa Libra Film, în timp ce producătorii principali sunt companiile franceze 2.4.7. Films (răspunzătoare pentru megahitul lui Marjane Satrapi Persepolis) şi Oï Oï Oï Productions, deţinută de Radu Mihăileanu.

History of Love ar putea avea bătaie lungă pentru producţia de film din România. Dacă până acum am auzit de multe producţii care s-au filmat în studiourile bucureştene Buftea sau Castel Film, drama lui Radu Mihăileanu ar putea pune Transilvania pe harta zonelor interesante pentru producătorii internaţionali. Contactat de Cinemagia, producătorul Tudor Giurgiu a spus: "Mă bucur că vom filma în Transilvania, în zona Clujului, pentru a dovedi că ideea înfiinţării unui fond regional de film în zonă e una foarte bună, pentru că există un mare potenţial local care trebuie exploatat. Sper să pot aduce şi alte producţii în Cluj şi să profesionalizăm treptat şi tehnicieni şi provideri de servicii cinematografice în Cluj şi în oraşele învecinate".

Despre History of Love, producătorul spune că "este un film greu, de epocă - de fapt multe perioade şi ţări diferite, cu filmări care acoperă din punctul de vedere al poveştii o mare întindere temporală. Este o mare bucurie să lucrăm cu Radu după mulţi ani, personal am colaborat cu el în anii '90 la nişte scurtmetraje şi apoi la castingul de la Train de vie."

Filmările din România se vor încheia pe 7 august, după care filmul va intra în perioada de postproducţie. Premiera mondială ar putea avea loc la anul, în competiţia unui festival important de film. Să nu uităm că filmul anterior al regizorului, La source de femmes/Izvorul femeilor (2011), a avut premiera mondială în cadrul festivalului de la Cannes.

Cartea The History of Love a apărut în 2005 şi a atras imediat atenţia producătorilor de film. Drepturile de ecranizare au aparţinut la un moment dat studiourilor Warner Bros.. Conform Variety, ca regizor al proiectului fusese angajat nimeni altul decât Alfonso Cuarón, iar ca producător David Heyman, răspunzător de franciza Harry Potter.

Filmul History of Love are deja o companie de world sales asociată: este vorba de Wild Bunch, unul dintre cele mai mari nume din industria mondială, care s-a ocupat şi de Comoara lui Corneliu Porumboiu. Fără să fie confirmat în acest moment, ne putem aştepta să vedem History of Love pe marile ecrane din ţară în 2016.

Exploreaza subiecte similare:

Radu Mihăileanu, Tudor Giurgiu, Sophie Nélisse, Gemma Arterton, Derek Jacobi, Alfonso Cuarón, Monsieur Lazhar, The Book Thief, Train de vie, comoara, Persepolis, Elliott Gould

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 18 iulie 2015 12:42
Se trag concluzii pripite, ca va iesi un film grozav, bun de prezentat la un festival.Daca precedentele filme nu mai intereseaza pe nimeni, cum va iesi acum o capodopera?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells