Râcă la pătrat în sezonul 2 din Beef

de Ştefan Dobroiu în 6 Mar 2026
Inflaţie de staruri într-o poveste luată de la zero, cu premiera pe 16 aprilie

Dacă în primul sezon din Beef vedeam ce se întâmplă cu personajele interpretate de Steven Yeun şi Ali Wong după un conflict în trafic, serialul Beef plusează în al doilea sezon: de această dată avem patru protagonişti şi un conflict între generaţii. În rolurile principale Oscar Isaac, Carey Mulligan, Cailee Spaeny şi Charles Melton. Dacă primii nu au nevoie de nicio prezentare, Spaeny este cunoscută pentru rolul titular din Priscilla, biopic-ul despre Priscilla Presley, şi din Alien: Romulus, iar Melton din rolul soţului cu două decenii mai tânăr al lui Julianne Moore din May December.

Isaac şi Mulligan interpretează doi soţi care administrează un exclusivist club privat, iar Spaeny şi Menton un cuplu angajat la respectivul club. Diferenţa de vârstă (şi, implicit, de statut şi experienţă de viaţă) dintre personaje sugerează că noul sezon explorează şi conflictul între generaţii, adică între mileniali şi aşa-numita generaţie Z. În conflict vor fi prinşi şi proprietara ultra-bogată a clubului (Youn Yuh Jung) şi partenerul ei interpretat de Song Kang Ho (Parasite).

Conform sinopsisului oficial, "Beef se întoarce cu o nouă distribuţie şi o nouă Râcă, după ce un cuplu din generaţia Z asistă la un conflict violent între şeful lor milenial şi soţia lui. Ashley (Spaeny) şi Austin (Melton), amândoi angajaţi la un club rural, sunt atraşi în conflictul marital dintre şeful lor, Josh (Isaac), şi soţia lui, Lindsay (Mulligan). În acelaşi timp, ambele cupluri vânează aprecierea proprietarei miliardare a clubului (Youn Yuh Jung), care trebuie să facă faţă şi unui scandal cauzat de al doilea soţ (Song Kang Ho) al său."

Sezonul de opt episoade va fi disponibil pe Netflix cu începere din 16 aprilie.

Sursa foto: Netflix

Exploreaza subiecte similare:

Beef, Carey Mulligan, Oscar Isaac, Cailee Spaeny, Charles Melton

Alte știri din cinema

Interviu exclusiv cu creatorii La Casa de Papel despre Berlin S2

Esther Martínez Lobato și Álex Pina, creatorii spanioli din spatele serialului hit La Casa de Papel, au oferit un interviu exclusiv despre Berlin și Dama cu hermină

David Tennant, interviu de pe platoul Rivals S2, acum pe Disney+

Actorul David Tennant din serialul de succes Rivals oferă un interviu exclusiv de pe platoul de filmare

Orwell, contemporanul nostru

Documentarul Orwell: 2+2=5 arată cât de relevant este autorul britanic în climatul geopolitic de azi, dar sacrifică nuanțele în favoarea unui rechizitoriu al brutalității totalitare

Fourth Wing, cel mai aşteptat fantasy al următorilor ani?

Amazon pregăteşte o ecranizare cu unii dintre cei mai apreciaţi producători din lumea televiziunii americane

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells