Deşi i-a determinat decisiv cariera, precum şi marca artistică, Ryna n-a fost cel mai important rol din cariera deocamdată scurtă, dar deja remarcabilă, a Dorotheei Petre - şi, în chip ciudat, n-a rămas nici debutul ei public, deşi cronologia într-acolo se îndrepta; destinul, însă, a întors lucrurile altfel... Pentru public, Dorotheea s-a făcut cunoscută iniţial ca Eva, tulburătoarea eroină din filmul Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, al lui Cătălin Mitulescu, care i-a adus Premiul special al juriului pentru Cea mai bună actriţă la prestigiosul Festival de film de la Cannes, secţiunea Un Certain Regard. Acest premiu a fost creat pentru ea şi este printre cele mai mari distincţii pentru interpretare primite de un actor român.
Pentru "talentul şi sensibilitatea artistică cu care interpretează" a fost învestită prin decret prezidenţial cu înalta distincţie "Meritul Cultural în Grad de Cavaler", categoria Arta Spectacolului.
Născută la 9 ianuarie, 1981, Dorotheea şi-a petrecut primii ani de viaţă în Eforie Nord, după care a urmat cursurile Colegiului Pedagogic "Constantin Brătescu" din Constanţa. În 2003 a intrat la U.N.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", şi încă din anul doi de actorie a primit rolul titular din "Ryna", de Ruxandra Zenide, producător Cătălin Mitulescu, de la Strada Film. Filmat în decorul poetic-auster al Sulinei, "Ryna" s-a finalizat ca un film nu fără calităţi importante, dar din păcate marcate de o finalizare doar parţială a intenţiilor - altminteri, cât se poate de onorabile. Se dorea "povestea unei fete pe care tatăl ei o doreşte băiat" - asftel că, sub imperiul sus-zisei pulsiuni orgolioase, respectivul părinte, Vasile Biriş, interpretat magistral de Valentin Popescu, o obligă să umble tunsă şi îmbrăcată băieţeşte, şi să-şi asume o personalitate masculină. Problema era că, din scenariu (semnat de Marek Epstein, un elveţian căruia îi lipseşte nu talentul, ci cunoaşterea rigorilor dramaturgice - şi a realităţii româneşti), paradoxul acestei relaţii dintre esenţă şi aparenţă rămânea neîmplinit, povestea evoluând pe o linie a cauzalităţii şi semnificaţiilor sensibil diferită.
Din fericire, Cătălin Mitulescu, prezent în calitate de producător pe tot parcursul filmărilor, a luat frâiele-n mână şi, acoperind în bună măsură ezitările de platou ale Ruxandrei Zenide, a reuşit să dezvolte cel puţin în plan caracterologic evoluţia protagonistei, scoţând la iveală, din acel straniu personaj aproape androgin prin forţa împrejurărilor, inefabilul artistic al Dorotheei, care avea s-o definească şi în continuare - căci, cucerit definitiv de tânăra actriţă, Cătălin n-a ezitat s-o distribuie în cel de-al doilea lungmetraj al său, "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii".
Aici survine acea întorsătură temporală pe care o aminteam la început. Cele două filme au avut premierele în ordine inversă realizării lor: Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii în septembrie, 2006, iar "Ryna", în luna noiembrie a aceluiaşi an. Astfel, pentru public, Dorotheea s-a făcut cunoscută iniţial ca Eva, tulburătoarea eroină din filmul lui Cătălin despre perioada Revoluţiei - deschizător al conjuncturalei trilogii continuate, în aceeaşi toamnă a lui 2006, cu "A fost sau n-a fost", de Cătălin Porumboiu, şi "Hârtia va fi albastră", de Radu Muntean.
Am fost extrem de sever în analiza filmului - însă, probitatea profesională m-a obligat să recunosc: "...se cuvine să lăsăm orice ironie la o parte şi să-i dăm cezarinei ceea ce-i aparţine: Dorotheea Petre reuşeşte să stăpânească admirabil mijloacele de expresie dramatică, mai ales în momentele de tăcere: priviri cu adevărat proiectate undeva într-o lume interioară, un zâmbet cald, un joc de scenă discret, sobru, dar bogat în nuanţe şi detalii;" aceeaşi obiectivitate a impus şi inevitabilele remarce critice: "totul, până deschide gura - căci, din acel moment, falsitatea stridentă a replicilor o trage brutal şi nedrept undeva spre Violeta Andrei cea din filmele lui Saizescu de anţărţ." S-ar crede că aici e vorba e "stângăciile inerente debutului" - dar, în mod surprinzător, aceleaşi criterii fuseseră mult mai bine satisfăcute în anterior realizatul (şi ulterior lansatul) "Ryna", apropo de care consemnam "expresivitatea rară a acestei tinere actriţe ce pare să aibă în faţă şansa unei cariere extrem de consistente. Incomparabil mai nuanţată şi mai profundă decât ulterioara Eva din Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Ryna dovedeşte că Dorotheea Petre ştie să se aplece asupra unui personaj, să-l aprofundeze şi să-l îmbogăţească, folosindu-şi din plin imaginaţia creatoare (adesea, chiar cu elemente absente din scenariu, căci portretul actoricesc al actualei eroine depăşeşte cu mult schematismul textului).
Tot ce i-aş putea dori acum tinerei actriţe ar fi un rol care să plesnească de feminitate şi de cât mai multă normalitate - şi, evident, cu plete pân-la fund (nu de alta, dar de prea multe ori am văzut asemenea strălucite debuturi în registrul stranietăţii eşuând ulterior în manierism).
Ce-i drept, următorul ei personaj cinematografic n-a avut pletele pân-la fund, ci tot pân-deasupra cefei - dar i-a oferit şansa acelui registru de normalitate atât de necesar unei... normalizări a carierei (nu în sensul plafonării, dimpotrivă: al consolidării). Este vorba, desigur, de Angela din "Mar Nero"/ "Marea Neagră" (2010, Federico Bondi) - un debut regizoral bine intenţionat... dar împlinit doar parţial. Şi de această dată, neajunsurile auctoriale au acţionat în favoarea actriţei: pornind de la un personaj real (pe care scenariul nu-l propulsa îndeajuns în zona ficţiunii artistice), Dorotheea a construit o eroină capabilă să-şi depăşească schematismul bunătăţii şi al stoicismului realmente "angelice", îmbogăţind-o cu umanitate, complexitate şi credibilitate - nu doar ca o confirmare a talentului deja cunoscut, ci efectiv într-o frumoasă maturizare artistică (într-un tandem admirabil cu magnifica ei parteneră italiană Ilaria Occhini). Era mai mult decât suficient pentru a-i propulsa cariera şi pe plan internaţional.
A urmat în acelaşi an, rolul infirmierei din coproducţia L'enfance d'Icare, de Alex Iordăchescu, cu Guillaume Depardieu, Alysson Paradis, Maria Dinulescu, Gabriel Spahiu, Rodica Lazăr, Constantin Florescu, Ştefan Velniciuc şi Aimée Iacobescu, apoi "The Whistleblower" / "Martor şi acuzator" (2010), de Larysa Kondracki, cu Monica Bellucci, Rachel Weisz, Vanessa Redgrave, David Strathairn, Vlad Ivanov, Alex Potocean, Zoltan Butuc şi Alin Panc, apoi La soluzione migliore/E bine şi aşa (2010), de Luca Mazzieri.
N-au rămas fără ecou nici rolurile din scurt-metrajele "Muzica în sânge" (2010), de Alexandru Mavrodineanu, cu Andi Vasluianu, Lele Robert Drumus şi Dan Bursuc, "2, 3... şi!" (2010), de Ioana Raluca Stangacilovic, cu Toma Cuzin şi Ioan Bechet, sau "Sinucide-mă!" (2011), de Jamil Hendi, cu Vasile Calofir, Oana Irina Duţu, Val Teodosiu, Magda Catone, Marius Bodochi, Toma Cuzin, Cheloo şi Wilmark Hernandez. Ruxi Zenide va duce mai departe destinul Rynei, în proiectul aflat în stadiul de pre-producţie, La Cosmétique du Bonheur. Culmea, pe aceeaşi direcţie părea să se înscrie şi Mar Nero, Angela fiind o tânără româncă plecată la muncă în Italia, care în final revine acasă, la… Sulina – aproape o variantă a Rynei! Nu putem evita, însă, nici analogia între Ryna şi Eva: asemenea protagonistei din filmul lui Cătălin Mitulescu (realizat ulterior şi lansat anterior celuilalt), şi Ryna îşi caută fericirea în vest.
Aşteptăm premiera, cu speranţa că Dorotheea Petre îşi va continua ascensiunea şi pe aceste coordonate pândite, în principiu, de riscul schematismului, cu acelaşi aer enigmatic şi tandru, emanând, cum remarca un comentator, puritate, senzualitate şi sălbăticie, printr-un stil marcat de subtilitate şi lipsa oricărui efort.
Părerea ta
Spune-ţi părerea