Dacă în 2015 ecranizarea The Martian/Marțianul provoca surprindere când era nominalizată la Globul de Aur pentru Cel mai bun film de comedie, a doua ecranizare după o carte a scriitorului Andy Weir chiar este o comedie: la avanpremiera de aseară publicul a râs de zeci de ori, iar la sfârşit a aplaudat frenetic. Aceste aplauze nu înseamnă că filmul este perfect (chiar nu este), ci arată bucuria unor oameni care nu au mai văzut de mult la cinema un film care să inspire cu atâta eficienţă. Project Hail Mary este, practic, cea mai scumpă comedie realizată vreodată, cu un buget de peste 200 de milioane de dolari.
Este cu totul surprinzător că un film despre probabila extincţie a rasei umane poate amuza într-o asemenea măsură. Totul începe la câţiva ani după ce o nouă particulă descoperită se dovedeşte a fi astrofagă, adică "devoratoare de stele". Când temperatura Soarelui începe să scadă, iar cele mai optimiste previziuni arată că efectele climatice de pe Terra vor provoca moartea a jumătate din populaţia planetei, nu prea simţi că e ceva de râs. Dar iată că intră în scenă... Ryan Gosling, perfect ales să aducă lumină în povestea unui astronaut solitar pe care îl aşteaptă un sfârşit sumbru în întunecimea spaţiului.
Ce trebuie să facă Ryland Grace (Gosling)? Să descopere de ce particula ce a afectat toţi sorii din galaxie nu a reuşit acelaşi lucru şi într-un sistem solar aflat la ani-lumină distanţă de Terra. Eşecul său ar condamna umanitatea la extincţie brutală, dar şi succesul are o parte sumbră, căci nava spaţială pe care se află eroul nu are suficient combustibil pentru o călătorie dus-întors.
Ştim cu toţii din trailere că eroul întâlneşte o altă navă spaţială în sistemul solar ignorat de astrofagi, dar nu o să spunem nimic despre cum evoluează această întâlnire improbabilă. Ce trebuie spus, totuşi, este că Project Hail Mary este o reconfortantă gură de aer proaspăt într-o perioadă când programul cinematografelor domină violenţa şi cruzimea, iar filmele destinate publicului matur care să aibă un mesaj pozitiv despre sacrificiu, dorinţa de cunoaştere, prietenie şi imensa putere a facerii de bine pare că aproape au dispărut.
Chiar la începutul acestei luni surprindea How to Make a Killing, o comedie neagră în care publicului i se pretinde să ţină cu un protagonist criminal în serie, ba la sfârşit chiar este ridiculizat că spera ca acesta să fie pedepsit pentru faptele sale. Trebuie spus că la finalul acelui film nu a aplaudat nimeni...
Juliette Binoche a spus zilele trecute, într-o reacţie la surprinzătorul scandal provocat de declaraţiile riscante ale lui Timothée Chalamet, că "sunt o mulţime de filme pe care le vezi, dar sunt goale de conţinut şi la sfârşit te fac să te simţi mai sărac [spiritual]". Ei bine, Project Hail Mary este opusul: deşi prea lung, filmul reuşeşte să captiveze, să emoţioneze şi, cel mai important, să inspire cu mesajul său despre abnegaţie şi puterea prieteniei şi a cunoaşterii.
SF-ul omonim al autorului Andy Weir este considerat un "hard science-fiction", etichetă pusă romanelor SF a căror poveste respectă principiile ştiinţei. Nu ştiu cât de mult merită această etichetă, pentru că pe alocuri filmul e de-a dreptul fantezist, începând cu însuşi antagonistul microscopic, astrofagii, şi terminând cu uşurinţa cu care două creaturi despărţite de orice înseamnă cunoaştere reuşesc să comunice. Project Hail Mary este mai degrabă un basm spaţial, în care protagonistul înfruntă monştri şi trebuie să se folosească de orice ajutor ieşit în faţă pentru a izbândi. Şi, ca orice basm, premiera de azi are puterea de a valida binele şi condamna răul, două chestii la care Hollywood-ul eşuează lamentabil în ultima vreme atât în filme, cât şi în seriale.
