„Profesorul de vioară” – un film necesar pentru Brazilia

de Cinemagia în 17 Aug 2016
În România, filmul va fi distribuit de Transilvania Film, din 19 august

Profesorul de vioară, o producție braziliană semnată de Sergio Machado, intră pe marile ecrane din România din 19 august. Povestea violonistului forțat de împrejurări să predea muzică unor tineri din Heliopolis, cea mai mare și mai periculoasă favelă din Sao Paolo, va rula în cinematografe din București, Cluj, Constanța, Brașov, Oradea, Târgu Mureș și Focșani.

Filmul este inspirat de povestea reală a Institutului Baccarelli, unul dintre cele mai de success proiecte de incluziune socială din Brazilia, inițiat în anul 1996. „Când am început să lucrăm la scenariu, am făcut tot posibilul să intrăm cât mai adânc in istoria din spatele institutului. Co-scenarista Marta Nehring s-a mutat pentru un timp în Heliopolis pentru a înțelege cum se trăiește acolo. Iar eu m-am înscris la cursuri de violoncel în cadrul Institutului. Ne-a fost însă clar tuturor că un singur film nu va putea arăta imensitatea proiectului care a adus educație muzicală pentru milioane de adolescenți cu poziție socială vulnerabilă”, povestește regizorul.

Profesorul de vioară pune în discuție problemele Braziliei, însă o face cu generozitate și speranță. „Problemele noastre sunt foarte serioase, dar nu insurmontabile. Mi-a plăcut ideea de a vorbi despre oamenii care, în loc să își facă vacanța la Miami, muncesc să rezolve din greutățile țării”, adaugă Machado.

Senzația de film necesar a fost simțită inclusiv de actori. Renumitul Lazaro Ramos, actor cu peste 40 de premii și nominalizări la activ pentru filme ca Madame Sata (2002), The Man Who Copied (2003) sau Lower City (2005), a fost inițial chemat pentru un rol secundar, dar a insistat să joace personajul principal după ce a citit scenariul. „Nu m-am rugat în viața mea pentru un rol”, i-a spus el regizorului.„Am nevoie să joc asta, pentru că este despre viața mea”, declara actorul, într-un interviu pentru AFP. „Lazaro Ramos a avut o situație foarte gravă. Mama i-a murit când era foarte mic, a fost flămând, a trăit pe străzi și, cu toate astea, a devenit un star. Exact ca în film, un profesor bun i-a observat talentul și l-a salvat de pe străzi. El este tot ceea ce speră copiii ăștia să ajungă”, spune regizorul, care mai povestește că, deloc suprinzător, marele actor s-a apropiat foarte mult de tinerii alături de care a jucat.

Mulți dintre copiii din film au venit chiar de pe băncile Institutului Baccarelli, dar o parte din ei erau tineri obișnuiți, din favelă, care nu puseseră în viața lor mâna pe vreun instrument muzical. „Lucrul cu actori non-profesioniști a însemnat că trebuie să îi învățăm cum să împrumute din experiențele proprii pentru reacțiile personajelor pe care le interpretează, ceea ce s-a dovedit extrem de valoros datorită poveștii atât de apropiate de realitatea în care trăiau. Emoțiile lor reale au umplut multe dintre secvențele filmului”, mai povestește regizorul.

Sergio Machado este autorul unor filme ca At the Edge of the Earth (2002), Lower City (2005) sau The Two Deaths of Quincas Wateryell (2010), toate selecționate și premiate în marile festivaluri.

Profesorul de vioară a câștigat premiul publicului la Festivalul Internațional de Film Sao Paolo și a fost filmul de închidere la cea de-a 69-a ediție a Festivalului Internațional de Film Locarno. În România, va fi distribuit de Transilvania Film, din 19 august.

Exploreaza subiecte similare:

Tudo Que Aprendemos Juntos

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells