Prima imagine din noul Tomb Raider!

de Ştefan Dobroiu în 16 Ian 2026
Britanica Sophie Turner o interpretează pe Lara Croft în noul serial Amazon

E mai bine de un an de când am aflat că Sophie Turner, pe care o ştim cu toţii din Game of Thrones şi o vom vedea curând în Steal, unul dintre cele mai aşteptate seriale din ianuarie, preia rolul Larei Croft de la Angelina Jolie şi Alicia Vikander. Iată că Prime Video lansează prima imagine cu Turner în rol şi în postura atât de familiară a personajului.

Creatoarea serialului este Phoebe Waller-Bridge (mai e cineva care nu a văzut Fleabag?), care e posibil să actualizeze şi să modernizeze personajul. Alături de Turner, în serial îi vom vedea şi pe Sigourney Weaver, Jason Isaacs, Martin Bobb-Semple, Jack Bannon, John Heffernan, Bill Paterson, Paterson Joseph, Sasha Luss, Juliette Motamed, Celia Imrie şi August Wittgenstein, anunţă Variety.

O dată cu prima fotografie, au fost anunţate şi numele personajelor. Aşa am aflat că Jason Isaacs îl interpretează pe unchiul eroinei, Atlas DeMorney, iar Sigourney Weaver pe Evelyn Wallis, descrisă drept o "femeie influentă care abia aşteaptă să profite de aptitudinile Larei". Putem uşor presupune că Weaver va fi antagonista serialului. Alte personaje interpretează reprezentanţi ai autorităţilor, sugerând că Lara ar putea fi vânată de acestea, iar Celia Imrie (văzută cel mai recent în The Diplomat) pe Francine, o reprezentantă a British Museum.

Nu se ştie în acest moment când se va lansa serialul.

Mai jos imaginea completă cu Sophie Turner în rolul Larei Croft.

Exploreaza subiecte similare:

Sophie Turner, Steal, Sigourney Weaver, Jason Isaacs, Celia Imrie

Alte știri din cinema

Steven Spielberg este EGOT!

Doar 22 de persoane au reuşit performanţa în istorie. Ce înseamnă

Un supererou aflat în industria filmelor cu supereroi – Wonder Man, doar pe Disney+

Simon Williams își dorește mai mult decât orice pe lume să se lanseze în lumea cinematografică, dar are un secret. Iar Trevor Slattery nu vrea să intre din nou la închisoare.

Un thriller plasat în paradis – Insula

Un fost tenismen profesionist lucrează ca antrenor la un hotel luxos când o dispariție misterioasă îi sparge monotonia

Ponies: de interes sau de neînţeles?

Ceea ce putea fi un nou The Americans e contaminat aiurea de "parizianca" Emily

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells