Prima imagine cu protagonistele noului Terminator. Sarah Connor este pe poziţii

de Cristina Grigore în 2 Aug 2018
Filmul se lansează anul viitor, pe 22 noiembrie

The Terminator s-a întors, de această dată cu o distribuţie condusă de un grup de femei extrem de hotărâte, după cum reiese din prima imagine oficială a filmului, publicată pe pagina de Twitter a acestuia.

Alături de una dintre legendele seriei, actriţa Linda Hamilton, se află Natalia Reyes şi Mackenzie Davis. Dacă Hamilton revine în rolul consacrat, cel al lui Sarah Connor - gata echipată de luptă – Reyes pare să fie specialista în tehnologie a grupului (capabilă, foarte probabil, să intre pe serverele Skynet), în vreme ce personajul lui Davis, Grace, are înfăţişarea unui soi de Terminator (judecând şi după cicatricile de pe corp).

Un sinopsis al filmului Terminator 6 nu a fost încă publicat. Și titlul, Untitled Terminator Reboot, este provizoriu. Ştim însă că acţiunea va urma evenimentelor din The Terminator (1984) şi Terminator 2 (1991) şi îl va include pe fostul Terminator, Arnold Schwarzenegger.

Al şaselea film din serie va fi regizat de Tim Miller (Deadpool) şi se va lansa pe 22 noiembrie 2019.

Exploreaza subiecte similare:

Linda Hamilton, Natalia Reyes, Mackenzie Davis, the terminator, Terminator 2: Judgment Day, Untitled Terminator Reboot 

Alte știri din cinema

Viitorul film Pixar se numeşte Onward. Vor face parte din distribuţie Tom Holland şi Chris Pratt

Regizorul Dan Scanlon explică, pe scurt, care este povestea animaţiei aflate în pregătire

A doua şansă: Jennifer Lopez şi linguriţa de sirop

Revenirea divei la cinema reuşeşte să ofere ceea ce promite

Rami Malek este dorit ca antagonist în Bond 25

Filmările la serialul Mr. Robot l-ar putea împiedica însă pe actor să accepte partitura

Doctor Strange 2 a fost confirmat oficial. La cârmă va sta tot regizorul primei părţi

Sequel-ul ar putea ajunge pe marile ecrane în mai 2021

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 2 august 2018 13:06
Sigur imaginile sunt din ”Terminator”???... Cred că mai degrabă a fost făcut un nou film numit ”Terminatoarea” pentru că văd numai femei.... :)))))))))
Redevenind serioși, feminismul ăsta începe să strice cam toate filmele bune. Să nu se înțeleagă greșit că am ceva contra femeilor, Doamne ferește!, doar că eu gândesc că totul trebuie făcut cu cap și nu doar pentru a fi ”în trend”. Părerea mea.

SSorinS pe 2 august 2018 14:31
(cum ar fi?!) Pretty Woman in varianta Pretty Man
boghiu_andrei pe 2 august 2018 19:53
Daca si Terminator a ajuns sa fie dominat de femei:))E ciudat..Mai mult de 6 nu va avea.
unkn0wn pe 3 august 2018 00:33
Penibil, va fi un nou Deadpool 2 cu feminism, #metoo, politically crap etc... Sper doar sa nu mearga la asa porcarii ca poate s-ar schimba viziunea asta de retardati.
carmen_angelus_romila pe 8 august 2018 09:36
Asteptam cu nerabdare acest nou film al seriei "Terminator" in care, actrita Linda Hamilton este in continuare prezenta in distributia acestuia.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells