Premierele săptămânii 26 ianuarie - 1 februarie 2018

de Ştefan Dobroiu în 26 Ian 2018
Află ce-i de văzut weekend-ul acesta la cinema!

Ultima parte a unei trilogii destul de populare i-ar putea atrage în cinematografe pe amatorii de blockbustere hollywoodiene, dar marele avantaj al săptămânii este o selecţie mai mult decât fericită de cinema european sau măcar cu infuzie de talent european. Nu mai puţin de patru producţii "din vecini" se lansează weekend-ul acesta, fiecare cu avantajele ei. Iată recomandările noastre.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Maze Runner: The Death Cure/Labirintul: Tratament letal
Un grup de adolescenţi închişi într-un spaţiu cu reguli bizare, gata să moară în orice clipă din cauza primejdiilor de tot felul? Parcă am mai văzut undeva asta. Principalul reproş adus trilogiei literare Maze Runner a fost faptul că împrumută mult prea mult de la Jocurile foamei, dar pe parcursul trilogiei aventurile lui Thomas (Dylan O'Brien) o iau într-o direcţie uşor diferită. Într-o lume devastată de o cruntă epidemie, Thomas şi prietenii lui trebuie să ajungă în ultimul bastion al umanităţii, Ultimul oraş, pentru a afla dedesubturile experimentului din cauza căruia au înfruntat atâtea primejdii. Printre efecte CGI, filmul revine la o dilemă des întâlnită: eşti în stare să-i sacrifici pe cei dragi pentru binele celor mulţi?

Cronica noastră, aici.

120 battements par minute/120 BPM/bătăi pe minut
Etichetată drept unul din cele mai emoţionante filme ale anului trecut, drama lui Robin Campillo a fost întâmpinată cu entuziasm anul trecut la Cannes, unde a câştigat mai multe premii, inclusiv Marele premiu al juriului. Acţiunea are loc la începutul anilor '90 în Franţa, când comunitatea LGBT protestează tot mai feroce împotriva indiferenţei generale la efectele flagelului SIDA. Îl vedem pe Nathan (Arnaud Valois), a cărui viaţă este complet schimbată când se alătură organizaţiei Act Up-Paris, care declară război companiilor farmaceutice. Nu te grăbi să etichetezi filmul drept unul "cu gay": 120 BMP arată şi cum, pentru o companie sau o instituţie, viaţa unui om poate fi redusă la un simplu grăunte dintr-o statistică impersonală.

A Viszkis/The Whisky Robber/Banditul Whisky
Probabil cel mai faimos bandit de care nu ai auzit niciodată, Atila Ambrus (Bence Szalay) a jefuit aproape 30 de bănci în Ungaria anilor '90, devenind un dubios erou naţional. Legăturile sale cu România (s-a născut la Miercurea Ciuc şi a fugit în Ungaria în ultimul an de comunism) şi biografia mai mult decât pestriţă pot recomanda acest film regizat de Nimrod Antal (Predators) publicului amator de adrenalină. Dar, pe lângă urmăriri şi împuşcături, filmul discută, chiar dacă tangenţial, ce înseamnă să fii un paria, un proscris în două ţări. Şi nu pentru că jefuieşti bănci.

Cronica noastră, aici.

Slava/Gloria
Gloria a avut prima proiecţie în România anul trecut în competiţia festivalului Transilvania, unde a fost recompensat cu premiul special al juriului. O satiră elocventă la adresa unei societăţi scindate, filmul explorează o problematică extrem de familiară şi pentru România, ceea ce ne-a determinat să ne intitulăm cronica de anul trecut "Gloria: Bulgaria e România". Aflăm povestea lui Petrov, un simplu lucrător la CFR-ul bulgar, care găseşte o grămadă de bani pe şine şi anunţă poliţia. Disperată după o lovitură de imagine, responsabila de PR a Ministerului Transportului îl foloseşte pe Petrov pentru a spăla imaginea controversată a Ministerului. Obţinem astfel o dinamică în care Petrov simbolizează fapta şi cinstea, iar responsabila de PR corupţia şi forma fără fond. Sună familiar, nu?

Cronica noastră, aici.

The Killing of a Sacred Deer/Uciderea cerbului sacru
Este unul din filmele cu cele mai polarizate reacţii. Unii spectatori spun că problematica poveştii grecului Yorgos Lanthimos îi bântuie mult după vizionare, alţii îl acuză pe regizorul scenarist de impostură şi de promovarea unei forme fără fond. Ce îţi garantăm este că filmul nu te va lăsa indiferent şi te avertizăm de la început că Uciderea nu seamănă deloc cu alte producţii care i-ar putea avea pe afiş pe Nicole Kidman şi Colin Farrell. Filmul îl promovează şi pe tânărul şi extrem de promiţătorul Barry Keoghan, pe care l-ai văzut într-un rol secundar în Dunkirk.

Cronica noastră, aici.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

The Killing of a Sacred Deer , 120 battements par minute, Slava, A Viszkis, Maze Runner: The Death Cure

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells