Premierele săptămânii 24-30 noiembrie 2017

de Ştefan Dobroiu în 24 Nov 2017
Află ce-i de văzut weekend-ul acesta pe marile ecrane!

Este una dintre acele săptămâni când nu poţi decât cu mare dificultate prevedea ce film va urca pe prima treaptă în box office. Să fie animaţia pentru întreaga familie? Filmul de epocă plin de staruri? Comedia ireverenţioasă? Vom afla abia luni. Citeşte mai jos recomandările noastre.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Coco
O animaţie originală Pixar este întotdeauna un motiv excelent pentru a face o vizită la cinema împreună cu toţi membrii familiei. Nu face excepţie nici Coco, povestea lui Miguel, un puşti mexican care visează să devină cântăreţ deşi în familia sa muzica este interzisă de mai multe generaţii. Dar Miguel este gata de orice pentru a-şi urma acest vis interzis (o premisă similară celei din Ratatouille, în care micul Remy visează la o carieră în gastronimie în ciuda prejudecăţii că şobolanii nu au ce căuta în bucătărie), iar aventura sa îl va purta până pe lumea cealaltă, în Ţinutul morţilor, unde va începe o cursă contracronometru pentru a se reîntoarce printre cei vii. Animaţia a fost lăudată pentru modul cum celebrează pasiunea, dar şi talentul de a vedea aspectele pozitive ale vieţii.

Murder on the Orient Express/Crima din Orient Express
Unul dintre cei mai cunoscuţi detectivi din toate timpurile, Hercule Poirot este resuscitat în acest film al lui Kenneth Branagh care reuneşte o mulţime de celebrităţi de la Hollywood, de la Judi Dench şi Johnny Depp la Daisy Ridley, transformată într-un star de readucerea pe ecrane a universului Star Wars. Povestea a 13 călători din celebrul Orient Express capătă aspecte sumbre atunci când un pasager este ucis. Detectivul Hercule Poirot (Branagh) se aruncă într-o investigaţie ce-l face nepopular printre ceilalţi călători, dar eroul este hotărât să descopere criminalul înainte ca acesta sa ucidă din nou. Ecranizarea se adresează noilor generaţii care nu au văzut ecranizările anterioare şi nici nu au citit clasicul Agathei Christie.

A Bad Moms Christmas/Mame bune şi nebune 2
La nici doi una după filmul original, avem parte de un sequel care combină comedia ireverenţioasă cu filmul de Sărbători, subliniind că sezonul producţiilor gata să celebreze Crăciunul a început anul asta mai devreme ca niciodată, încă de la comedia Daddy's Home 2. Le reîntâlnim pe cele trei eroine interpretate de Mila Kunis, Kristen Bell şi Kathryn Hahn, gata să înfrunte din nou provocările vieţii de familie. Aventurile lor au loc în preajma Crăciunului, atunci când presiunea perfecţiunii Sărbătorilor se adaugă îndatoririlor zilnice, dar protagonistele au parte de şi mai mare tensiune atunci când sunt vizitate de mamele lor, una mai dificilă decât cealaltă. Cronicile nu s-au grăbit să laude sequelul, descriindu-l ca pe unul conformist şi tributar reţetei comediei de familie, dar amatorii de amuzament la cinema cu siguranţă îl vor aprecia.

Austerlitz
Unul dintre cele mai lăudate documentare ale anului, Austerlitz s-a întâlnit cu publicul din România în cadrul secţiunii "Ce se întâmplă, documentarule?" a festivalului Transilvania. Filmul lui Sergei Loznitsa explorează una dintre cele mai sumbre destinaţii de călătorie de pe glob, un lagăr de concentrare a cărui istorie punctată de moartea a sute de mii, chiar milioane de oameni nu-i împiedică pe vizitatori să îşi asume un comportament inadecvat. Camera îi priveşte cu detaşare, lăsându-i să se desfăşoare neafectaţi de giganticul balast al istoriei. Un documentar care priveşte în străfundurile sufletului şi descoperă că, atâta vreme cât nu ni se întâmplă nouă, puţine evenimente ne afectează cu adevărat.

Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor
Filmul românesc al săptămânii este acest debut în lungmetraj al actorului, scenaristului şi regizorului Emanuel Pârvu. În centrul atenţiei se află Doru (Şerban Pavlu), un tăietor de lemne dintr-un sat de munte, a cărui existenţă este dată peste cap de moartea soţiei. De parcă pierderea partenerei nu este de ajuns, familia îi este ameninţată de o nouă dramă: fiica adoptivă, Meda, ar putea fi trimisă la orfelinat, pentru că singura legătură dintre ea şi stat era soţia decedată a lui Doru. În satul în care sursele de venit sunt minime, Doru e gata de orice pentru a obţine banii necesari pentru procedurile costisitoare de adopţie a Medei.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Coco, Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, Murder on the Orient Express, Austerlitz, A Bad Moms Christmas

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells