Premieră Mercy Street. Povestea lui Lorenz, băieţelul care vrea să salveze muzica lumii, din 15 aprilie

de Cinemagia în 11 Apr 2016
Animaţia de lungmetraj, cu o durată de 74 de minute, va fi lansată simultan în toate cinematografele din ţară

Vineri, 15 aprilie, se lanseză filmul Mercy Street (Strada Speranţei), primul lungmetraj de animaţie 3D stereoscopică realizat în România. Premiera are loc la Grand Cinema & More, Băneasa Shopping City.

Mercy Street (Strada Speranţei) este realizat cu o tehnică de animaţie stereoscopică 100% autohtonă, concepută de Ştefan şi Alexandru (Ducu) Buzea, regizorul, respectiv creatorul şi animatorul personajelor filmului. Animaţia de lungmetraj, cu o durată de 74 de minute, va fi lansată  simultan în toate cinematografele din ţară.
 

Povestea lui Lorenz, băieţelul care vrea să salveze muzica lumii

Mercy Street (Strada Speranţei) aduce pe ecrane povestea unui băiat de 10 ani, Lorenz, care descoperă un pasaj secret spre o lume neştiută de sub lumea noastră, care îl va duce într-o mare aventură cu scopul de a salva muzica lumii. Alături de trei prieteni muzicieni, părintele Abbey și cele două pisici ale lui, Lorenz trăieşte întâmplări incredibile în lumea secretă Havala. Acolo descoperă planul malefic al lui Marcus, un geniu care încearcă să transforme muzica lumii într-o sursă uriaşă de energie pe care vrea s-o folosească ca să devină nemuritor. Lorenz şi prietenii lui primesc ajutor neașteptat din partea unei fetițe pe nume Hava, singurul supravieţuitor al lumii subterane, care le devine prietenă.
Scenariul Mercy Street (Stada Speranţei) a câştigat în 2010 primul loc la concursul Consiliului Naţional al Cinematografiei, iar autorul lui, Alexandru Bordeanu, este şi vocea lui Marcus, personajul negativ principal, care  în prezent scrie cartea Mercy Street (Strada Speranţei). 
 
„De-a lungul călătoriei iniţiatice, micuţul şi curiosul Lorenz este însoţit de veşnic nemulţumitul Singi, altruistul Banna şi nehotărâtul Bumbe. Cu toţii sunt vegheaţi părinteşte de blândul părinte Abbey. Pisicile micuţului Lorenz întregesc coloristica întregului grup, care luptă până la final cu nebunia lui Marcus, muzician şi om de ştiinţă genial ce-şi doreşte nemurirea.
Ştiu că, în general, cartea precede filmul, dar acum scriu şi cartea Mercy Street. Să spunem că suntem într-o situaţie atipică. Am început să scriu această carte fiindcă aici, pe hârtie, nu mai sunt constrâns de cheltuieile de producţie şi alte bugete… Aici pot spune povestea pe larg, aşa cum mi-am imaginat-o acum aproape 6 ani”, declară scenaristul Alexandru Bordeanu.
 

Ionuţ Grama, Cristi Iacob şi Marius Stănescu dau voce personajelor filmului

Cunoscutul actor de teatru şi film Cristian Iacob este vocea tatălui lui Lorenz, care este inginer în compania de exploatare minieră deţinută de Marcus. Tatăl lui Lorenz este arestat de soldații lui Marcus și forțat să se alăture fiului său în această lume secretă, când Lorenz și prietenii săi se îndreaptă spre Havala.
Multipremiatul actor Marius Stănescu împrumută vocea părintelui Abbey, confidentul şi mentorul lui Lorenz, cel ce însoţeşte şi veghează copiii în călătoria lor fantastică în Havala.
Ionuţ Grama pune la bătaie vasta lui experienţă de peste 20 de filme în dublajul personajelor de animaţie şi este vocea a nu mai puţin de trei personaje din Mercy Street (Strada Speranţei), Bana, Winny şi Coccolino.
 
Celelalte voci date personajelor aparţin actorilor Şerban Duţă (Lorenz), Andrei Stanciu (Singi), Laurenţiu Munteanu (Bumbe), Dorina Dumitrescu (Burricone), Raluca Iuraşcu (Hava) şi Vlad Rădescu (Şoferul). Coloana sonoră a filmului este compusă de Valeriu Iuraşcu, Mircea Kiraly şi Andrei Tatu.
 
Până în prezent, Opal Production a încheiat contracte de distribuţie a filmului Mercy Street (Strada Speranţei) cu companii din Marea Britanie, Italia, Grecia şi Cipru.
 

Unde putem să vedem filmul?

Mercy Street (Strada Speranţei) va fi proiectat în cinematografele din: Alba, Arad, Bârlad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Oraviţa, Piatra-Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa, Sibiu, Satu Mare, Slatina, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Timişoara, Tulcea, Vulcan.
Finaţatori: Centrul Naţional al Cinematografiei, OMD, Zenith Optimedia, Media-Tique, Petrom, OMV
Parteneri media: Radio Itsy Bitsy, Cinemagia, Adevărul, Cathy.ro, Totuldrespremame.ro, Şapte seri, Cinefan.ro, Click pentru femei, OK Magazine, Romania-insider.com
 
Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul www.mercystreetfilm.ro, iar pagina www.facebook.com/mercystreet.themovie vă aşteaptă cu aplicaţia Mercy Street, un joc educativ cu cele două personaje ale filmului, Burricone și Coccolino, două pisici simpatice, poznașe şi vorbitoare.

 

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Mercy Street

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 12 aprilie 2016 22:39
Imi plac enorm animatiile bine facute care sa si transmita mesaje educative.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells