Povești de iubire și incursiuni în trecut, la a treia ediție a Festivalului Filmului Palestinian

de Cinemagia în 19 Nov 2020
Timp de cinci zile, publicul din România va putea să vadă opt filme palestiniene

Cele mai mari succese ale cinematografiei palestiniene din ultimul an, inclusiv propunerea la Premiile Oscar, vor putea fi văzute la a treia ediție a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) din România, care va avea loc în perioada 26-30 noiembrie, exclusiv online.

Timp de cinci zile, publicul din România va putea să vadă opt filme palestiniene: două lungmetraje de ficțiune, două documentare și patru scurtmetraje, toate prezentate și premiate la prestigioase festivaluri de film din întreaga lume. Unele filme vor fi însoțite și de sesiuni Q/A live cu actori, regizori sau alți reprezentanți ai cinematografiei palestiniene.

„Cultura palestiniană are o continuitate milenară, iar cum filmul este unul dintre cele mai apreciate forme ca limbaj artistic, demersul nostru trebuie să continue chiar și în contextul acestei perioade atipice. Pentru prima dată ne mutăm online, dar oferim publicului un program plin de conținut de calitate pentru că Festivalul Filmului Palestinian mizează pe o selecție solidă cu filme de referință, premiate la festivaluri internaționale, filme care se vor vedea în premieră în România. FFP este un festival care nu se adresează doar comunității palestiniene sau arabe, festivalul își propune să atragă un public interesat atât de arta filmului, cât și de cultura palestiniană, dar și un public interesat de o realitate socio-culturală extrem de puțin cunoscută. Și credem că filmul ne poate apropia. Și ne poate ajuta să ne cunoaștem mai bine.”, a declarat Ionuț Trandafirescu, fondatorul și directorul Festivalului Filmului Palestinian și președintele Centrului Cultural Palestinian Mahmoud Darwish.

De la ediția din acest an a prestigiosului Festival de la Veneția, care s-a desfășurat fizic, vine „Gaza mon amour” (2020), propunerea Palestinei la Premiile Oscar la categoria „film internațional”. Filmul este o poveste de dragoste - un pescar de 60 de ani face o pasiune pentru o croitoreasă dintr-o piață din Gaza unde își vinde peștele. Este, în același timp, și o declarație de dragoste pentru Gaza pe care o fac regizorii filmului, frații Arab și Tarzan Nasser, doi dintre cei mai importanți cineaști palestinieni ai momentului.

Premiat la Festivalul de Film de la Cairo pentru cel mai bun scenariu, „Between Heaven and Earth” („Între cer și pământ”, 2020) este un alt succes internațional al cinematografiei palestiniene din ultimul an. Realizat de apreciata cineastă Najwa Najjar, filmul urmărește un cuplu din Teritoriile Palestiniene care e pe punctul să divorțeze, însă lucrurile sunt date peste cap când bărbatul află, la tribunal, secrete șocante din trecutul tatălui său.

De la cunoscutul Festival Visions du Réel de la Nyon vine ambițiosul documentar „An Unusual Summer” („O vară neobișnuită”, 2020), de Kamal Aljafari, selectat, de asemenea, la Viennale și Sevilla. După un act de vandalism, tatăl palestinian al regizorului decide să instaleze o cameră de supraveghere pentru a înregistra întâmplările care au loc în fața casei sale.

În „Ibrahim: A Fate to Define” („Ibrahim: O soartă nedecisă”, 2019), un documentar provocator și personal, regizoarea Lina Al Abed caută urmele tatălui său palestinian dispărut: un bărbat de familie aparent obișnuit care a fost de fapt un membru secret al unei facțiuni militante și care a dispărut când ea era doar un copil. Documentarul a fost prezent la festivalurile Toronto IFF, CPH:DOX, Amsterdam, Munchen și El Gouna.

Programul FFP cuprinde și patru scurtmetraje, grupate într-un calup: „Bethlehem 2001” („Betleem 2001”, 2020), selectat la Locarno, „Him and I” („El și cu mine”, 2017), ambele de Ibrahim Handal - una din tinerele voci ale cinematografiei palestiniene -, „Maradona's Legs” („Picioarele lui Maradona”, 2019), de Firas Khoury, și „The Present” („Prezentul”, 2020), câștigătorul Premiului Publicului la Festivalul Clermont-Ferrand, de Farah Nabulsi.

Biletele, abonamentele și vizionarea online pe platforma Eventbook, unde filmele vor fi disponibile pe întreg parcursul celor cinci zile de festival.

Informaţii complete şi program pot fi găsite pe www.palestinianfilmfestival.org sau pe pagina de Facebook: www.fb.com/festivalulfilmuluipalestinian.
Link-ul evenimentului de Facebook: https://www.facebook.com/events/701556540480106/

Organizat de Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish în parteneriat cu Ministerul Culturii din Palestina și cu Ambasada Statului Palestina la București, FFP își propune să ofere șansa publicului din România să vadă cele mai apreciate filme palestiniene recente și să îi cunoască pe cei mai importanți cineaști palestinieni.

Exploreaza subiecte similare:

Gaza mon amour, Tarzan Nasser, Between Heaven and Earth, Najwa Najjar, An Unusual Summer, Kamal Aljafari, Ibrahim: A Fate to Define, Lina Al Abed

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells