Petrecerea cârnaţilor, prima comedie cu animaţie CG pentru adulți. Personaje, surse de inspirație, culise

Petrecerea cârnaţilor, primul film de animaţie CG pentru adulţi, ne vorbeşte despre un cârnat, liderul unui grup de produse  de supermarket, aflat în căutarea adevărului despre propria lor existenţă şi despre ceea ce li se întâmplă cu adevărat produselor alimentare după ce părăsesc rafturile magazinelor.  Personajele filmului sunt însufleţite de către unii dintre cei mai talentaţi actori de comedie ai prezentului – Michael Cera, James Franco, Salma Hayek, Jonah Hill, Nick Kroll, David Krumholtz, Danny McBride, Edward Norton, Seth Rogen, Paul Rudd şi Kristen Wiig.

Seth Rogen şi Evan Goldberg sunt creatorii de talent din spatele multora dintre cele mai savuroase, hilare şi inventive comedii – de la Superbad şi Pineapple Express şi până la  This Is the End, sau The Interview.  Acum, ei au pătruns în lumea animaţiei odată cu producţia Columbia Pictures şi Annapurna Pictures, Petrecerea cârnaţilor, prima comedie cu animaţie CG, despre un grup de produse din supermarket care pornesc în căutarea adevărului despre propria lor existenţă şi despre ceea ce li se întâmplă după ce ele părăsesc rafturile magazinelor.

„Există o tradiţie în filmele de animaţie – în special a celor realizate pe calculator – să vorbească despre viaţa secretă a lucrurilor care ne înconjoară”, susţine Goldberg.  „Am văzut astfel de filme despre maşini, despre jucării… şi ne dăm în vânt după ele.  Şi ne dăm seama că mai există şi o serie întreagă de filme despre viaţa secretă a alimentelor...”

Cârnatul Frank, un fel de „haiduc” predestinat să elibereze masele din robie

„Aceasta e o percepţie foarte bizară asupra călătoriei unui erou”, susţine Rogen.  „În acest film, mai mult ca-n altele, avem de-a face cu un fel de „haiduc” predestinat să elibereze masele din robie.  Dacă avem aceste idei de bază şi încă alte chestii ciudate care se întâmplă pe acolo,  putem să facem un film bun”.

Filmul a început să se nască încă din 2008, sub forma unuia din cele trei proiecte  ale Point Grey.  Era vorba de filmul care a devenit This Is the End, comedia de succes care a avut încasări de 100 milioane dolari; filmul care a devenit pe jumătate dramă şi pe jumătate comedie; şi Petrecerea cârnaţilor, filmul animat despre viaţa deşănţată a alimentelor.

„Ideea filmului era următoarea: ‘ce-ar fi ca toţi cârnaţii să-şi îndeplinească visul şi să intre în chifle?”, întreabă producătorul executiv Kyle Hunter, care a colaborat la scenariu împreună cu Ariel Shaffir, Seth Rogen şi Evan Goldberg. 

„Este vorba despre un cârnat, Frank, care e îndrăgostit de o chiflă pe nume Brenda”, povesteşte Shaffir.  „Ei cred că vor fi aleşi să părăsească magazinul împreună pentru a trăi ceea ce ei consideră că va fi raiul pe pământ.  Dar atunci Frank aude din întâmplare părerea altui produs care a fost pe afară şi care susţine că acolo nu e aşa cum cred ceilalţi, dimpotrivă a groaznic, aproape ca în iad.  Ei preferă să cadă din căruciorul de cumpărături, pentru ca Frank să pornească pe afară, într-o călătorie în care să afle adevărul”.Am vrut să arate şi să pară ca toate filmele animate pe care le ştim, dar din gura personajelor ies nişte lucruri teribile”...

Hunter spune că intriga este plină de râsete, dar comicul vine şi din stilul, tonul şi structura scenariului.  „Ne-am uitat întâi la filmele noastre favorite de animaţie şi apoi    i-am adăugat o turnură puţin subversivă,” susţine el.  „Am vrut să arate şi să pară ca toate filmele animate pe care le ştim, dar din gura personajelor ies nişte lucruri teribile”.

Hunter şi Shaffir şi-au făcut şi ei temele.  „Ne-am dus la supermarket, am vizionat rafturile – ‘Să folosim asta?  Dar asta?!”, îşi aminteşte Shaffir. 

Pentru regia filmului, Rogen l-a contactat iniţial pe Conrad Vernon, pe la sfârşitul anului 2009.  Vernon abia terminase filmul de succes Monsters vs. Aliens, în care Rogen dă voce unuia dintre personaje.  „Seth m-a sunat din senin”, relatează el.  „El m-a poftit pe un scaun şi m-a întrebat, ‘Ce-ai spune despre un film animat pentru oameni mari?’ E ceva ce-mi doresc să fac încă de pe vremea când aveam 13 ani şi am văzut trailer-ul pentru Heavy Metal.  Numai că a trebuit să aştept 30 de ani ca să am posibilitatea de  a-l face...”

Vernon l-a chemat în calitate de coregizor pe Greg Tiernan, care deţine, împreună cu soţia sa, producătoarea Nicole Stinn, Studiourile de animaţie Nitrogen, din Vancouver, care au devenit locul unde s-a născut Petrecerea cârnaţilor.  „Conrad şi cu mine am lucrat amândoi  acum mai mulţi ani la un film al lui Ralph Bakshi, Cool World, care era un film pseudo-adult – pentru că era pentru publicul de peste 15 ani”, susţine Tiernan.

Tiernan, care provine din Irlanda, susţine că a fost intrigat de proiect nu doar pentru că era simpatic, ci şi pentru că aducea o schimbare în filmele animate pentru adulţi – un gen practicat mai mult în alte ţări decât în SUA, unde acest tip de filme sunt mai mult filme de familie.  „Tipii care au realizat ‘South Park’ au făcut o încercare în această direcţie, dar nimeni nu a trecut la astfel de filme pe scară largă – şi nici nu există un motiv pentru care ar face-o.  În Europa şi Asia, atitudinea faţă de filmele animate e mult mai lejeră, iar eu am mai lucrat acolo la proiecte de animaţie adulte – dar niciunul dintre ele nu a rulat în America de Nord”.

Când echipa Point Grey a adus filmul la Annapurna Pictures pentru a-l produce,  Annapurna s-a aliat cu Columbia Pictures pentru co-finanţare şi distribuţie.  „Megan Ellison a fost de acord să ne dea un buget cu care să facem o prezentare a conceptului,” povesteşte producătorul executiv James Weaver, care ne ajută să pătrundem în culisele secrete ale Petrecerii cârnaţilor.

„Ne cheltuiserăm toţi banii noştri,” susţine Goldberg,  „iar Megan cheltuise şi ea o parte din banii ei încă înainte de a avea distribuţia asigurată, pentru că noi credeam în acest proiect şi vroiam cu ardoare să-l vedem realizat.  Am reuşit să obţinem finanţarea datorită scenariului, a regizorilor, a studioului de animaţie şi a distribuţiei.”

Personajele

Fiindcă filmul are loc într-un magazin alimentar, actorii principali joacă roluri de produse alimentare.  Seth Rogen, Jonah Hill şi Michael Cera interpretează cârnaţii (Frank, Carl, şi Barry), Kristen Wiig o interpretează pe Brenda, o chiflă, Salma Hayek o interpretează pe Teresa, un taco, Danny McBride dă grai muştarului Honey Mustard, Edward Norton îl interpretează pe covrigul Sammy, David Krumholtz îl interpretează pe Lavash (lipia), Bill Hader e o băutură alcoolică- Firewater, Craig Robinson interpretează găluştele, iar Nick Kroll seringa de ornat.  James Franco şi Paul Rudd sunt oameni:  Franco este Druggie, iar Rudd este Darren, un funcţionar din magazin.

Frank conduce grupul de alimente pornit să găsească răspunsuri.  „Frank caută adevărul,” spune Hunter.  „Toţi cârnaţii din pachetul său cred că dincolo de uşile magazinului se află raiul, numai el are dubii în legătură cu asta.  Atunci când el are un grăunte de îndoială cum că ceva n-ar fi tocmai în regulă, începe călătoria lui de cunoaştere”.

Kristen Wiig o interpretează pe Brenda, chifla visurilor lui Frank.  „Am descoperit-o pe Brenda la primele şedinţe de înregistrare”, susţine Shaffir.  „Noi aveam o idee generală, dar atunci când Kristen a început să fredoneze refrenul, ea a început să scoată glumele ei vulgare.  Atunci ne-am dat seama că Brenda trebuia să fie hazlie, să se creadă mai hazlie decât era în realitate.  Aşa că ne-am întors la masa de lucru şi am rescris personajul în funcţie de ce făcuse ea la repetiţii, iar personajul ei a căpătat o cu totul altă formă.  A fost un deliciu!”

Călătoria lui Frank începe atunci când Honey Mustard dezvăluie secrete despre lumea dinafara magazinului.  „Honey Mustard este un fel de veteran sudist de război,” susţine Weaver.  „Danny McBride anihilează însă partea asta”.

Jonah Hill şi Michael Cera se alătură distracţiei din postura lor de cârnaţi aflaţi în pachetul lui Frank.  Hill îl interpretează pe Carl, „un prieten foarte bun al lui Frank, care îşi găseşte sfârşitul”, spune Weaver.

Cera este Barry – „El se transformă cel mai mult,” susţine Hunter.  „La început, el e modest şi timid, dar pe parcursul călătoriei el îşi sporeşte puterile care-i izvorăsc din interior.  El este cel care reuşeşte să iasă din magazin şi află adevărul în modul cel mai dur posibil”.

Edward Norton îl interpretează pe Sammy Bagel, Jr., pentru care şi-a manifestat pretenţia încă de la început, refuzând pe oricine ar fi vrut să-i ia rolul.  „Edward a fost unul dintre primii care a aflat de film şi s-a îndrăgostit nebuneşte de proiect,” susţine Goldberg.  „A făcut o adevărată obsesie.

Norton a jucat la un moment dat şi rolul de casting director – după câte spun Rogen şi Goldberg, Norton a avut un rol important în aducerea Salmei Hayek la bordul proiectului.  „Nu o cunoşteam aproape de loc – m-am nimerit doar la o masă cu ea, mai demult,” spune Goldberg.  „Ea a venit şi a plecat ca toată lumea.  În cabina de înregistrare însă transpirase, atât de mult sărise şi se agitase.  În felul ăsta înţelegi de ce este un star atât de mare – pentru că dă totul din ea pentru un rol, oricât ar fi de mic”.

David Krumholtz joacă rolul lipiei, un fel de nemesis al lui Sammy.  „David Krumholtz s-a simţit atras de proiect încă de la început”, susţine Hunter.  „El a cizelat acest rol timp de şase sau şapte ani – era prezent la toate şedinţele de lectură şi repetiţie.  El îşi dorea să joace acest rol fiindcă îl îndrăgise.  Şi în plus este cea mai amuzantă persoană pe care am cunoscut-o în viaţa mea”.

Bill Hader, care şi-a împrumutat vocea multor personaje din desene animate, a preluat rolul lui Firewater, o băutură alcoolică.  „El e cel mai tare”, afirmă Goldberg.  

„E unul dintre cele mai ciudate personaje,” spune Rogen, „iar animatorii i-au creat toate acele gesturi pe care le face cu mâna”.

James Franco are un personaj uman, pe Druggie.  „Cred că spectatorii care vor urmări filmul nu-şi vor da seama că e el, aşa cum nu-şi vor da seama nici de Edward Norton în rolul covrigului”, susţine Hunter.  „Franco a fost primul actor care a înregistrat şi vreau să vă spun că e complet nebun.  Pur şi simplu l-a făcut să funcţioneze”.

În timp ce actorii îşi înregistrau replicile, camerele video îi filmau.  „Animatorii foloseau această tehnică pentru a surprinde cât mai mult din comportamentul pe care trebuia să-l aibă personajele”, explică Tiernan.  „Te uiţi la feţele lor – vezi cum le lucesc ochii atunci când spun câte o glumă; le prinzi ticurile şi expresiile faciale. Animatorii încearcă să pună toate astea în aspectul şi mişcările personajelor animate.  Seth chiar ne-a întrebat odată dacă i-am preluat expresia pentru personajul Frank, deoarece, spunea el, ‘Asta îmi aminteşte chiar de felul cum am citit-o eu”.

Un film de bun gust

La o comedie de adulţi e greu să găseşti ceea ce Vernon numeşte „bunul gust”, iar asta a fost o discuţie permanentă între noi.  „Uneori depăşeam linia de demarcaţie a bunului gust, alteori ni se părea că n-am mers suficient de departe …”, spune el.

Dar, după câte spune Tiernan, să împingi lucrurile mai departe este în firea lucrurilor, fiindcă toţi animatorii fac asta.  „În animaţie trebuie să împingi lucrurile fie că e vorba de povestire, fie că e vorba despre execuţia personajelor. Să redresezi lucrurile e întotdeauna mai uşor”, spune Tiernan.  „Noi avem asta în sânge încă de la începutul meseriei de animatori.  Nu te cenzura pentru că vor fi întotdeauna alţii care o vor face”.

Ca regizori, ei erau responsabili pentru echilibrul filmului, care trebuia să fie o experienţă amuzantă.  „Noi trebuia să ne asigurăm că filmul nu era doar ceva şocant,” spune Tiernan.  „Acest lucru nu ne stătea în intenţie – dimpotrivă, filmul trebuia să aibă suflet şi să redea o povestire frumoasă.  Puteam să mergem cât vroiam de departe, dar în acelaşi timp  trebuia să ne întrebăm  ‘OK, dar este amuzant?  Ce adaugă asta la povestire?’.

Chifla Brenda, cu o gură verticală

Unul dintre elementele pe care le puteau îngroşa mai tare era personajul Brenda.  „Toţi au exclamat când au văzut primul ei design”, mărturiseşte Vernon.  „Designerul nostru de personaje, Craig Kellman, i-a desenat o gură verticală – el nu e un tip prea reţinut.  Am dus desenul, împreună cu altele să Ie vadă Seth şi Evan, iar ei au început să le frunzărească – ‘cool, cool, cool’ – iar când au dat de Brenda au izbucnit în râs şi au exclamat ‘O, doamne!’  La un moment dat ne-am întrebat dacă ar trebui să ne permitem să facem asta.  Pot oamenii s-o simpatizeze, dacă ea are gura verticală?  Atunci Megan Ellison a exclamat, ‘Dacă nu-i faceţi gura verticală, nu mai facem filmul”.

Pentru scena mexicană,  inspirație din Sergio Leone, The Good, the Bad and the Ugly

Pe lângă faptul că e amuzant, filmul mai are şi un sens pe care l-au subliniat regizorii.  „Ne-am dorit să facem un film mare şi cât se poate de reuşit din punct de vedere cinematografic,” susţine Vernon.  „Nu numai că el contrastează frumos cu subiectul, dar voiam ca spectatorii să simtă nevoia de a-l vedea în sala de cinematograf”.

Păstrând acest lucru în minte, regizorii s-au inspirat un numai din alte filme de animaţie ci şi din marile filme artistice din trecut.  „Abordarea era să facem filmul ca pe un live-action, care se întâmpla să fie animat”, afirmă Tiernan.  „În afară de Conrad şi de mine, toţi ceilalţi nu aveau nicio experienţă în filmul de animaţie.  Ei s-au apropiat de proiect având percepţia unui film de live-action, iar asta era ceva nou pentru noi”. 

Vernon continuă cu privire la inspiraţia realizatorilor, „pentru scena mexicană, ne-am inspirat direct din Sergio Leone, The Good, the Bad and the Ugly, High Plains Drifter, Once Upon a Time in the West… ne-am asigurat că  ea va arăta mare şi cinematică. Ne-am mai inspirat şi din filmele kung fu ale lui Jackie Chan, pentru că ele au fost turnate foarte bine.  Şi bineînţeles că ne-am inspirat şi din Saving Private Ryan.  Tot ce am făcut am raportat la un punct de vedere de mare anvergură”.

Una dintre provocările puse în faţa animatorilor Petrecerii cârnaţilor a fost aceea că ei trebuia să asigure imaginea şi calitatea la nivelul celorlalte filme de animaţie de pe piaţă, în aşa fel încât să asigure profitabilitatea unei comedii pentru adulţi.  „La multe dintre filmele animate, dacă ceva nu e în regulă, se poate realiza din nou animaţia – totul se poate schimba,” susţine Goldberg.  „Iniţial ne-am propus să nu recurgem la asta – noi vroiam să respectăm scenariul.  Şi totuşi n-am reuşit să-l respectăm cu stricteţe.”

Aşa că animatorii au trebuit să găsească modalităţi de a drege lucrurile.  „Personajele sunt în cutii şi borcane, nu prea au păr, care e migălos de realizat,” observă Vernon.  „Nu-ţi trebuie multe ca să faci o animaţie credibilă.  Sunt sute de produse pe rafturi, aşa ca ne-am asigurat că avem macarale la scară , opt macarale diferite pentru circa 500 de personaje.

Avem o mulţime de prieteni care sunt animatori, care au vizionat filmul şi au întrebat, ‘Cum naiba aţi reuşit să faceţi un film de o asemenea calitate  pentru un buget atât de scăzut?’ Iar răspunsul era studioul lui Greg, Nitrogen”.

 Un cântec special pentru Petrecerea cârnaţilor, de la compzitorul  The Little Mermaid, Beauty and the Beast, Aladdin, Hercules, Enchanted, sau Tangled

O altă modalitate de a prezenta un omagiu marilor filme de animaţie a constat în găsirea lui Alan Menken care să compună (împreună cu Christopher Lennertz) muzică pentru fundalul sonor al filmului şi un cântec special pentru Petrecerea cârnaţilor. De opt ori laureat al Oscarului şi de 19 ori nominalizat la Oscar, Menken a compus muzică memorabilă, cum ar fi cea din filmele The Little Mermaid, Beauty and the Beast, Aladdin, Hercules, Enchanted, sau Tangled. 

Iar acum Petrecerea cârnaţilor! Poate că nu e o alegere atât de nepotrivită cum ar părea – în fond, Menken (alături de fostul său partener, Howard Ashman) a compus şi muzica pentru Little Shop of Horrors.

„El a venit la noi cu mai multe cântece,” relatează Vernon.  „Incredibil câte cântece ne-a adus – şi toate cântece bune , unul şi unul.  După ce le-am ascultat pe toate ne-am hotărât, ‘Acesta e ce ne trebuie!’  Şi totul se datora unui singur cuvânt: dor.  Părea că e vorba despre ceva de care le era dor – parcă simţeai că purtau în inimi dorinţa ca într-o zi să iasă pe uşile acelea ca să întâlnească fericirea”.

Melodia a fost compusă de Menken, iar versurile de către Glenn Slater, nominalizat la Oscar® şi la Tony, alături de Rogen, Goldberg, Shaffir şi Hunter.

„Cântecul e ca o rugăciune care subliniază crezul lor”, susţine Rogen.  „Alimentele cântă în fiecare dimineaţă acest cântec susţinând că e tare bine să fii ales de pe raft.  După cum reiese, Firewater şi alte alimente non-perisabile au scris cântecul,  fiind înnebunite să afle adevărul şi crezând că nu pot face